Irak: Mai mulţi civili au fost ucişi într-un atac armat la nord de Bagdad
Mai mulţi militanţi au deschis marţi focul asupra unor civili irakieni neînarmaţi, ucigând cel puţin opt şi rănind alţi trei, într-un oraş aflat la 25 km nord de Bagdad, a precizat o sursă de securitate pentru Reuters.
Forţele de securitate cercetează zona Tarmiya, unde a avut loc atacul, a arătat armata, într-un comunicat care nu a specificat numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa.
"Forţele de securitate au oprit banda teroristă", a indicat armata mai târziu, într-un al doilea comunicat.
Nu este pentru moment clar câte persoane au fost ucise, media locală de ştiri menţionând un bilanţ cuprins între cinci şi 20. Un martor a declarat pentru Reuters că 16 oameni au fost ucişi şi alţi trei răniţi.
Irakul a proclamat în decembrie victoria asupra grupării Stat Islamic, care în 2014 preluase controlul aproape asupra unei treimi din teritoriul irakian. Totuşi, gruparea continuă să efectueze atacuri şi atentate în Bagdad şi alte părţi ale Irakului. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cuba confirmă discuții 'recente' la Havana cu Statele Unite
Cuba a confirmat luni 'recente' discuții la Havana cu oficiali americani, într-un context de tensiuni puternice între insula comunistă și Statele Unite, notează AFP. 'O întâlnire între delegațiile cubaneză și americană a avut loc recent aici, în Cuba', a declarat pentru cotidianul oficial Gra
VIDEO Turcia: Erdogan vrea să restricționeze accesul la arme după atacurile armate din școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat luni că guvernul său va lua măsuri, în special restricționarea accesului la arme de foc și creșterea supravegherii online, după două atacuri armate mortale în școli, relatează AFP. Opt copii în vârstă de 10 și 11 ani și un profesor au fost uciși miercuri, când un t&
VIDEO Președintele Slovaciei convoacă un referendum pentru restabilirea procuraturii anticorupție
Președintele Slovaciei, Peter Pellegrini, a anunțat luni convocarea pentru data de 4 iulie a unui referendum privind restabilirea unei procuraturi speciale anticorupție, care a fost desființată la inițiativa guvernului condus de premierul Robert Fico, relatează agențiile TASR și EFE. Parlamentul slovac a aprobat în anul 2024 o reformă a
Noul acord nuclear cu Iranul va fi mai bun decât precedentul, spune Trump
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că el crede că acordul nuclear despre care susține că SUA îl negociază în prezent cu Iranul va fi mai bun decât acordul din 2015 ce limita programul nuclear al Teheranului și din care Washingtonul s-a retras în urma deciziei sale trei ani mai târziu, relatează Reuters. 'ACORDUL
Israelul și Libanul vor avea a doua rundă de negocieri, joi la Washington
Reprezentanți ai Israelului și Libanului vor avea joi la Washington a doua rundă de negocieri pentru o soluționare a conflictului, dar fără participarea grupării șiite pro-iraniene Hezbollah, au confirmat luni Statele Unite, care acționează ca mediator, relatează agenția EFE. Cele două delegații se vor întâlni în capitala SUA după ce un armis
SUA: Șeful FBI dă în judecată o publicație care a scris că riscă să fie demis din cauza consumului de alcool
Directorul Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), Kash Patel, a depus luni plângere penală pentru defăimare împotriva publicației The Atlantic, care a susținut într-o investigație jurnalistică recentă că șeful FBI are probleme cu consumul excesiv de alcool, inclusiv în timpul nopților petrecute în cluburi, și că riscă din acest motiv să-
Ungaria: Peter Magyar afirmă că va pune în aplicare mandatele de arestare CPI, inclusiv pe cel împotriva lui Netanyahu
Peter Magyar, viitorul premier al Ungariei, a anunțat luni că țara sa va pune în aplicare mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internațională (CPI), inclusiv pe cel împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. Naționalistul Viktor Orban, aflat la putere de 16 ani, a anunțat anul trecut retragerea Ungariei din CPI, deci
Marea Britanie: Starmer recunoaște, în parlament, că nu ar fi trebuit să îl numească ambasador pe Mandelson
Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, confruntat cu apeluri de demisie, a recunoscut din nou luni, în parlament, că a comis o eroare prin numirea lui Peter Mandelson în postul de ambasador în SUA în pofida legăturilor acestuia cu Jeffrey Epstein, relatează AFP. 'În centrul a toate acestea, există și o eroare de judecată din p
Șefa diplomației britanice își scurtează turneul diplomatic pentru a răspunde întrebărilor în parlament despre Mandelson
Ministrul de externe britanic, Yvette Cooper, își va scurta turneul diplomatic destinat să construiască un consens cu privire la permanentizarea armistițiului în războiul din Iran și la următorii pași pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, prezența sa fiind reclamată la Londra în legătură cu scandalul numirii lui Peter Mandelson ca ambasador în
Trump dă asigurări că Israelul nu l-a convins să lanseze războiul din Iran
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Israelul nu l-a convins să atace Iranul, după ce au apărut informații conform cărora premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi influențat decizia președintelui american de a lansa războiul împotriva Teheranului, relatează Reuters. 'Israelul nu m-a convins niciodată să lansez un război cu Iranul
Ungaria: Peter Magyar cere Ucrainei să grăbească redeschiderea conductei petroliere Drujba
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Peter Magyar, i-a cerut luni președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să redeschidă conducta petrolieră avariată Drujba de îndată ce aceasta va fi funcțională și Rusiei să reia livrările de petrol prin această conductă, relatează Reuters. 'Dacă de partea ucraineană conducta Drujba este pregătită pentru liv
Ungaria: Peter Magyar i-a nominalizat pe principalii miniștri ai viitorului său cabinet
Peter Magyar, liderul partidului Tisza, învingător în alegerile legislative din Ungaria, i-a nominalizat luni pe o parte din viitori membri ai cabinetului său, în care, conform așteptărilor, Andras Karman va deține portofoliul Finanțelor, Anita Orban pe cel al Externelor, iar Istvan Kapitany va fi ministru al economiei și energiei, transmite Reuters.
UE are nevoie de 'parteneri de încredere', îi transmite Germania lui Rumen Radev, câștigătorul eurosceptic al alegerilor în Bulgaria
Guvernul german a ținut să sublinieze luni că Uniunea Europeană are nevoie de 'parteneri de încredere' în aceste vremuri dificile, comentând astfel rezultatele alegerilor parlamentare anticipate desfășurate duminică în Bulgaria și câștigate de formațiunea fostului președinte eurosceptic Rumen Radev, relatează agenția EFE.
BTA/ Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a discutat cu Rumen Radev după victoria în alegeri
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a scris luni pe rețelele de socializare că a discutat cu Rumen Radev după ce acesta a câștigat duminică în mod categoric alegerile legislative anticipate și că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu acesta. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa
Președintele Emmanuel Macron a sosit la Gdansk, unde va participa la prima reuniune interguvernamentală Franța - Polonia
Președintele francez Emmanuel Macron a sosit luni, la Gdansk, unde va participa, alături de prim-ministrul polonez Donald Tusk, la primul summit interguvernamental în cadrul căruia vor avea loc reuniuni bilaterale interministeriale și discuții centrate pe teme de securitate, informează EFE. Vizita președintelui francez coincide cu sărbătorirea, pen








