Franţa şi Germania promit că până în iunie vor formula propuneri comune privind zona euro
Miniştrii de finanţe francez şi german şi-au confirmat sâmbătă angajamentul ca până în luna iunie ţările lor să convină propuneri comune privind reforma zonei euro, subiect pe care insistă în mod special preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, transmite AFP.
'Cred cu tărie că vom fi în măsură să găsim un compromis între Franţa şi Germania pentru următorul summit european din luna iunie', a asigurat ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire la o conferinţă de presă comună cu omologul său german Olaf Scholz, la finalul unei reuniuni a miniştrilor europeni de finanţe desfăşurată la Sofia.
'Lucrăm intens pentru a găsi soluţii şi vom reuşi, sunt foarte optimist în această privinţă', a spus la rândul său Olaf Scholz.
Cei doi miniştri au discutat despre reforma zonei euro în marja reuniunii de la Sofia, urmând ca Bruno Le Maire să se deplaseze în curând la Berlin pentru a continua tratativele.
Franţa şi Germania şi-au stabilit ca obiectiv ca până la summitul european din iunie să ajungă la un compromis nu doar privind reforma zonei euro, ci asupra unei reforme de ansamblu a Uniunii Europene post-Brexit, între statele membre existând însă numeroase divergenţe, cum este cazul revizuirii politicii de azil pentru migranţi.
Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron au reafirmat şi ei, la ultima întâlnire din 19 aprilie, voinţa lor ca până în luna iunie să avanseze o propunere comună franco-germană privind reformele în Uniunea Europeană, recunoscând totodată că au puncte de vedere diferite la acest capitol.
Preşedintele Emmanuel Macron a formulat în numeroasele sale intervenţii o serie de idei privind reformarea UE post-Brexit. Pentru reforma zonei euro el insistă asupra unei împărţiri mai uniforme a riscurilor între statele care folosesc moneda comună, în principal prin crearea unui buget al zonei euro şi a unui Fond Monetar European, precum şi a unui post de ministru de finanţe şi a unui parlament al zonei euro, propuneri primite cu rezerve la Berlin.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a insistat vineri pe lângă statele membre ale UE să depăşească divergenţele şi să ajungă la un compromis. 'Începem să intrăm în criză de timp', a atenţionat el.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării
Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y
Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă
Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene
Armata rusă a anunțat joi că a efectuat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, unde, potrivit primarului, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, relatează Reuters. În capitala Ucrainei s-au auzit explozii în primele ore ale zilei de joi, a relatat un martor pentru agenți
Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia? Estonia îi propune pe Antonio Costa și Kaja Kallas
Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 și care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză. Subiectul este cu atât mai presant cu cât SUA și Ucraina au cerut amândouă Eur
Olanda: Coaliția guvernamentală minoritară, în pragul destrămării; premierul și-a anulat deplasarea la Dublin
La mai puțin de nouă luni de la învestire, guvernul minoritar olandez se află în pragul prăbușirii, alianța celor trei partide condusă de premierul Rob Jetten riscând să se destrame din cauza dezacordurilor cu privire la politica fiscală, transmite joi dpa. Din cauza acestei crize, Jetten și-a anulat deplasarea la Dublin pentru o reuniune a C
SUA: Trump a profitat de ceremoniile dedicate Zilei Veteranilor pentru a apăra războiul din Iran
Președintele american Donald Trump a profitat miercuri de o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Statele Unite pentru a apăra războiul din Iran, un conflict nepopular care a contribuit la victoria democraților în recentele alegeri de la jumătate de mandat pentru Congresul SUA, relatează joi AFP. 'Când acest conflict se va termina, și se va
Gaza: Șase morți într-un atac israelian asupra unui spital din Khan Younis (apărarea civilă)
Un atac aerian israelian asupra unei clădiri a spitalului Nasser, din sudul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin șase persoane, printre care un medic chirurg, și a rănit alte 20, în cursul dimineții de joi, transmit Reuters și AFP, citând un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza. Spitalul Nasser a confirmat, într-un comunicat, c
Chinezoaica suspectată de spionarea directorului general al Nvidia a intrat de opt ori în Taiwan (autorități)
Alice Huang, chinezoaica acuzată că lucra pentru Beijing în timp ce avea o relație cu directorul general al Nvidia, a intrat de opt ori în Taiwan în 2024 și 2025, a declarat joi ministrul taiwanez al Consiliului pentru afaceri continentale, relatează AFP. Cofondatorul gigantului producător de cipuri pentru Inteligența Artificială (AI) Jensen
Coreea de Nord: Kim Jong Un, în vizită la șantierul unei baze navale
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat o nouă bază navală aflată în construcție pe coasta de est a țării, a relatat joi presa de stat, numind proiectul o 'întreprindere centrală crucială' pentru securitatea maritimă, conform AFP. Săptămâna trecută, Kim a susținut că țara sa construiește o navă cu capacități de luptă, în sp
Alegeri SUA: Succes al democraților în Mississippi, care obțin primul loc în Senat în acest stat din 1989
Democrații au reușit un succes spectaculos în statul Mississippi tradițional conservator câștigând de la republicani un loc în Senatul american, iar Scott Colom a devenit, potrivit proiecțiilor de miercuri, primul senator de culoare în acest stat din sud în aproape un secol și jumătate, relatează AFP. Procurorul districtual
SUA: Pete Hegseth, apostrofat de un militar de gardă la Mormântul Soldatului Necunoscut
Un militar de gardă i-a apostrofat pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și un grup de consilieri ai acestuia, miercuri, la un monument comemorativ, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, relatează dpa. Dinspre grup - din care făceau parte Hegseth, soția sa și mai mulți consilieri - s-au auzit râsete în timp ce aceștia se în
Zeci de lideri europeni se întâlnesc joi și vineri la Dublin pentru discuții despre #Ucraina, securitatea europeană și AI
Zeci de lideri europeni urmează să se reunească joi la Dublin pentru două zile de discuții axate pe Ucraina, securitatea europeană și provocările economice cu care se confruntă continentul, precum inteligența artificială (AI), relatează dpa. Aproximativ 50 de lideri europeni sunt așteptați să participe, joi, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), pen
Emisarii lui Trump au ajuns în Rusia pentru o întâlnire cu Putin
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au sosit joi la Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, în urma discuțiilor ucraineano-ruse care s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, au relatat agențiile de știri ruse, citate de AFP. 'Emisarii președintelui american (...) au fost întâmpinați de re
Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate
Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu














