Situaţia statului de drept în Ungaria, criticată într-un proiect de raport al Parlamentului European
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a difuzat joi un proiect de raport în care critică situaţia statului de drept în Ungaria, document pe care unii membri ai partidului premierului ungar Viktor Orban l-au numit 'raportul Soros' şi îl consideră o expresia a nemulţumirii provocate la Bruxelles de rezultatul recentelor alegeri legislative din Ungaria, transmite agenţia MTI.
Prezentând raportul în şedinţa de joi a Comisiei LIBE, eurodeputata Judith Sargentini (grupul Verzilor) a menţionat că există 'un risc clar de încălcare serioasă a valorilor europene în Ungaria', fapt care justifică lansarea procedurii prevăzute în articolul 7 al Tratatului UE, procedură deja lansată împotriva Poloniei şi care poate conduce în ultima etapă la suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE, cu condiţia ca toate statele membre (fără cea vizată) să voteze favorabil această sancţiune.
Conform declaraţiei eurodeputatei menţionate, guvernul ungar a redus atribuţiile Curţii Constituţionale, a afectat independenţa sistemului judiciar şi a lansat atacuri împotriva societăţii civile. Situaţia libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare de asemenea s-au deteriorat, a completat eurodeputata Judith Sargentini.
Ea a adăugat că raportul nu se referă la situaţia migranţilor solicitanţi de azil în Ungaria, ci mai degrabă la drepturile fundamentale ale cetăţenilor ungari, astfel că UE are datoria să acţioneze, pentru că 'vremea avertismentelor a trecut'.
La rândul ei, eurodeputata Ana Gomes (grupul S&D), a descris situaţia din Ungaria drept 'îngrijorătoare'. 'Există o ameninţare sistemică la adresa democraţiei, a statului de drept şi drepturilor fundamentale în Ungaria', a indicat eurodeputata socialistă, enunţând printre capitolele problematice drepturile minorităţilor, libertatea de a manifesta, libertatea academică, drepturile migranţilor solicitanţi de azil şi corupţia.
În schimb, eurodeputata Roberta Metsola (grupul PPE), a apreciat că ar fi greşit să 'se încerce obţinerea de capital politic' prin acest raport, ea menţionând că, în opinia Partidului Popular European (PPE, la care este afiliat şi partidul Fidesz), mai multe puncte ale documentului nu par să se potrivească cu obiectivul final al raportului.
De asemenea, eurodeputatul Marek Jurek (grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni - ECR) consideră că guvernul ungar este ţinta unor 'acuzaţii nefondate'. 'Fiecare ţară are dreptul de a-şi proteja suveranitatea', a subliniat el, adăugând că Ungaria 'este atacată doar din cauza diferenţelor ei culturale'.
Această ultimă declaraţie a stârnit o reacţie din partea eurodeputatei liberale olandeze Sophia in't Veld, care a spus că, deşi trebuie să se respecte diferenţele culturale, la fel trebuie respectate şi valorile europene, acuzându-l pe premierul Viktor Orban că promovează o 'dezgustătoare campanie de ură' prin atitudinea sa împotriva migranţilor. Dacă Ungaria ar fi astăzi ţară candidată, ea nu ar mai fi primită în UE, a mai spus eurodeputata liberală.
Răspunzând opiniilor critice exprimate de aceşti europarlamentari faţă de guvernul de la Budapesta, eurodeputatul ungar Kinga Gal, membru al partidului Fidesz, condus de Viktor Orban, a spus că 'motivul pentru care ei defăimează Ungaria este că ea nu se conformează, ci se opune cotelor obligatorii de migranţi'.
La rândul său, directorul pentru comunicare al Fidesz, Balazs Hidveghi, a descris proiectul de raport drept 'raportul Soros'. 'Abia ce am terminat alegerile şi oamenii lui Soros de la Bruxelles au lansat imediat un atac frontal împotriva Ungariei (...) Reprezentanţii de la Bruxelles ai imperiului Soros ignoră decizia poporului ungar şi ignoră rezultatul alegerilor democratice din Ungaria; ei sunt supăraţi şi ameninţă agresiv că vor tăia fondurile (europene) pentru Ungaria şi îi vor suspenda dreptul de vot', spune Balazs Hidveghi.
Tot despre 'raportul Soros' a vorbit şi ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. 'Doar patru zile i-au trebuit Bruxelles-ului să lanseze încă un atac împotriva Ungariei', a declarat Szijjarto. El a pus acest raport pe seama nemulţumirii manifestate la Bruxelles faţă de rezultatul scrutinului legislativ în urma căruia Fidesz a obţinut o majoritate de două treimi şi Viktor Orban al treilea mandat consecutiv de premier, în pofida influenţelor manifestate de 'imperiul Soros' în timpul campaniei electorale, după cum a afirmat de asemenea Szijjarto.
Şeful diplomaţiei ungare a susţinut că guvernul de la Budapesta a abordat miercuri comisia LIBE pentru a-şi prezenta poziţia, dar şefii comisiei l-ar fi refuzat, astfel că aceştia s-au 'demascat singuri' dezvăluind astfel o procedură 'serios antidemocratică' împotriva Ungariei.
Europarlamentarii au timp până pe 15 mai să propună amendamente la acest proiect de raport, astfel încât documentul să fie definitivat până în iunie şi votat la toamnă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erdogan cere reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului dintre Statele Unite și Iran, în urma unei întâlniri cu omologul său iranian Masoud Pezeshkian, relatează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit în marja conferinței ONU pr
SUA: Democrații care au ratat votul privind demiterea lui Pete Hegseth dau vina pe trafic
Câțiva congresmeni ai opoziției democrate care nu au ajuns la timp la votul eșuat de marți din Camera Reprezentanților pentru demiterea secretarului apărării, Pete Hegseth, au dat vina pe traficul din capitala SUA pentru absența lor, informează joi EFE. Nu mai puțin de 11 parlamentari democrați au lipsit de la vot, care a avut loc marți seară. Da
Președintele chinez Xi Jinping susține că 'reunificarea' cu Taiwanul trebuie să aibă loc și că istoria nu poate fi oprită
Valul istoriei nu poate fi oprit, a declarat joi președintele chinez Xi Jinping, în contextul în care a îndemnat la 'reunificarea' completă cu Taiwanul a patriei mamă și s-a angajat să facă acest lucru pe cale pașnică, fără a face nicio mențiune la utilizarea forței, relatează Reuters. China percepe Taiwanul guvernat democratic ca pe
Rusia observă progrese în negocierile cu #Ucraina, dar consideră că implicarea UE în discuții ar îngreuna procesul
Negocierile ruso-ucrainene care au fost mediate de SUA marți și miercuri la Abu Dhabi au condus la progrese către o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, dar eventuala includere a țărilor europene susținătoare ale Ucrainei în aceste discuții ar putea îngreuna procesul de pace, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit agenție
Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a urmări meciuri de fotbal american
Secretarul de stat american Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a asista la meciurile de fotbal american ale Universității din Florida (UF), unde joacă unul dintre fiii săi, potrivit unei investigații a The Washington Post publicate miercuri, relatează EFE. Conform înregistrărilor oficiale, Rubio, care este considerat un posib
Franța anunță că Uniunea Europeană va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters. 'Luni vom impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entități suplimentare și 50 de bănci. Franța este cea care a propus majoritatea entităților care urmează să fie i
Israel: Netanyahu spune că renunțarea la ajutorul militar american va avea loc treptat
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o eliminare treptată a ajutorului militar american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat încetarea acestui sprijin, în valoare de miliarde de dolari, până la sfârșitul acestui an, transmite dpa. Potrivit unui comunicat emis miercuri de biroul lui Netanyahu, Israelu
Zelenski afirmă că viteza serviciului Starshield este din nou limitată, ceea ce îngreunează apărarea Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că unitățile militare ucrainene au înregistrat, timp de câteva zile, perturbări semnificative ale serviciului Starshield, fapt care a afectat întreaga linie a frontului, precum și părțile din țară aflate sub ocupație rusă, informează Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski
SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării
Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y
Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă
Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene
Armata rusă a anunțat joi că a efectuat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, unde, potrivit primarului, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, relatează Reuters. În capitala Ucrainei s-au auzit explozii în primele ore ale zilei de joi, a relatat un martor pentru agenți
Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia? Estonia îi propune pe Antonio Costa și Kaja Kallas
Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 și care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză. Subiectul este cu atât mai presant cu cât SUA și Ucraina au cerut amândouă Eur
Olanda: Coaliția guvernamentală minoritară, în pragul destrămării; premierul și-a anulat deplasarea la Dublin
La mai puțin de nouă luni de la învestire, guvernul minoritar olandez se află în pragul prăbușirii, alianța celor trei partide condusă de premierul Rob Jetten riscând să se destrame din cauza dezacordurilor cu privire la politica fiscală, transmite joi dpa. Din cauza acestei crize, Jetten și-a anulat deplasarea la Dublin pentru o reuniune a C
SUA: Trump a profitat de ceremoniile dedicate Zilei Veteranilor pentru a apăra războiul din Iran
Președintele american Donald Trump a profitat miercuri de o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Statele Unite pentru a apăra războiul din Iran, un conflict nepopular care a contribuit la victoria democraților în recentele alegeri de la jumătate de mandat pentru Congresul SUA, relatează joi AFP. 'Când acest conflict se va termina, și se va
Gaza: Șase morți într-un atac israelian asupra unui spital din Khan Younis (apărarea civilă)
Un atac aerian israelian asupra unei clădiri a spitalului Nasser, din sudul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin șase persoane, printre care un medic chirurg, și a rănit alte 20, în cursul dimineții de joi, transmit Reuters și AFP, citând un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza. Spitalul Nasser a confirmat, într-un comunicat, c














