Iulia Skripal a respins ajutorul consular din partea Rusiei
Iulia Skripal a respins o propunere de ajutor consular din partea Rusiei, după otrăvirea sa cu un agent neurotoxic la începutul lunii martie în Anglia, împreună cu tatăl său, Serghei Skripal, fost agent dublu rus, a indicat miercuri Ministerul britanic de Externe, citat de AFP.
''Noi i-am transmis Iuliei propunerea de ajutor consular din partea Ambasadei ruse'' la Londra, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului într-un comunicat. ''Ea este liberă să decidă dacă doreşte să-l accepte sau nu. Până în prezent, înţelegem că nu l-a acceptat'', a precizat el.
La sfârşitul lui martie, Londra anunţa că examinează o cerere a Rusiei de a obţine acces consular la Iulia Skripal (33 de ani), subliniind că respectă dorinţa femeii, în prezent în convalescenţă.
Spitalul din Salisbury (sud-vestul Angliei), unde Iulia Skripal a fost internată de la otrăvirea sa, pe 4 martie, împreună cu tatăl său, a anunţat că ea a părăsit instituţia medicală.
Tatăl ei, în vârstă de 66 de ani, a făcut de asemenea mari progrese, potrivit aceleiaşi surse, dar el se reface ''mai lent'' şi este în continuare spitalizat.
Iulia a venit din Rusia pentru a-şi vizita tatăl, care trăieşte în Salisbury, după ce a făcut obiectul unui schimb de deţinuţi între Moscova, Londra şi Washington în 2010, în timp ce executa o pedeapsă de 13 ani de închisoare în Rusia pentru că a colaborat cu serviciile britanice.
Londra impută responsabilitatea atacului Rusiei, care dezminte categoric şi a cerut acces consular la cei doi membri ai familiei Skripal.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump susține că Israelul are interdicție să mai bombardeze Libanul
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind un ton neobișnuit de dur cu vechiul aliat al SUA, relatează Reuters. 'Israelul nu va mai bombarda Libanul. Au INTRERDICȚIE să facă acest lucru din partea SUA. Este destul!!!', a afirmat Trump într-o postare &icir
Respectul pentru dreptul internațional 'contează mai mult ca oricând', atenționează secretarul general al ONU
'Respectarea dreptului internațional contează mai mult decât oricând', în contextul în care 'sunt comise încălcări chiar sub ochii noștri', a subliniat vineri la Haga secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează AFP. 'Astăzi, sunt comise chiar sub ochii noștri încălcări ale drep
#Ucraina ar putea redeschide săptămâna viitoare conducta petrolieră Drujba, a anunțat viitorul premier ungar Magyar
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin secțiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna viitoare, a declarat vineri câștigătorul alegerilor parlamentare ungare Peter Magyar, citat de Reuters. Ungaria și Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea c
Iranul declară 'deschisă total' Strâmtoarea Ormuz până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA
Iranul a anunțat vineri că Strâmtoarea Ormuz va rămâne 'deschisă total' până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA și care expiră săptămâna viitoare miercuri, decizie luată de Teheran în urma armistițiului separat acceptat de Israel în Liban, relatează agenția EFE. 'În consonanță
Kremlinul neagă că Putin este ferit de veștile proaste, după ce un videoclip în acest sens a devenit viral
Kremlinul a negat vineri că președintele rus Vladimir Putin este ferit de veștile proaste, după ce o cunoscută bloggeriță a acuzat oficiali de rang înalt neidentificați că nu îi spun liderului suprem al Rusiei adevărul despre problemele țării, relatează Reuters. Viktoria Bonia, o influenceriță bine cunoscută în Rusia pentru a
Cei de la Bruxelles 'nu sunt normali' cu ideile lor de economisire a energiei, spune vicepremierul italian Salvini
Oficialii instituțiilor europene nu sunt normali când cer oprirea încălzirii acasă ori la locul de muncă, printre o serie de măsuri de atenuare a crizei de aprovizionare și a creșterii prețurilor combustibililor ca efect al războiului din Orientul Mijlociu, a declarat vineri liderul partidului italian de extremă dreapta Liga, vicepremierul Matteo Salvini,
Operațiunea militară din Liban nu este terminată, afirmă ministrul israelian al apărării
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat vineri că operațiunea militară în Liban nu este 'terminată', la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistițiu de zece zile, avertizând că civilii libanezi care se întorc în sud ar putea fi din nou evacuați, relatează AFP. 'Manevrele
Trei petroliere iraniene au traversat Strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei americane
Trei petroliere iraniene, cu o încărcătură totală de circa cinci milioane de barili de țiței, au părăsit miercuri Golful Piersic prin Strâmtoarea Ormuz, primele astfel de nave plecate din porturile iraniene după blocada impusă acestora de SUA începând de luni, a anunțat vineri societatea de monitorizare a transportului maritim Kpler, relatează
Structura socială în Gaza s-a schimbat din cauza războiului, ce a ucis peste 38.000 de femei și fete
Războiul din Fâșia Gaza a transformat structura socială în acest teritoriu palestinian, unde zeci de mii de gospodării sunt acum conduse de femei care și-au pierdut partenerii și trebuie să își întrețină familiile care nu au venituri și nici acces la serviciile cele mai elementare, a semnalat vineri UN Women, agenție din cadrul ONU, relatează
Președintele sirian ia în calcul negocieri pe termen lung cu Israelul privind platoul Golan
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a afirmat vineri că ia în considerare 'negocieri pe termen lung' cu Israelul pe tema platoului Golan dacă cele două țări ajung la un acord de securitate care să garanteze retragerea Israelului din teritoriile siriene recent ocupate, relatează AFP. 'Israelul violează acordul de dezangajare d
Peter Magyar susține că documente ale guvernului care își încheie mandatul sunt distruse
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Peter Magyar, a declarat vineri că dispune de informații potrivit cărora documente sensibile din perioada administrației aflate la final de mandat sunt distruse și a făcut apel la oameni să raporteze orice astfel de acte, relatează Reuters. Magyar, al cărui partid Tisza a obținut o victorie zdrobitoar
Scandalul Mandelson/Epstein: Starmer se declară 'furios' că nu a fost informat despre avizul de securitate negativ primit de Mandelson
Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a declarat vineri 'furios' pentru faptul că nu a fost informat că Peter Mandelson primise aviz negativ de la serviciul însărcinat cu verificarea antecedentelor sale înainte de a fi numit ambasador în Statele Unite, transmit AFP și Reuters. Întrebat dacă se gândește să
UE intenționează să aloce până la 2,5 miliarde de euro Kievului în cadrul programului Ukraine Facility (comisar european)
Uniunea Europeană preconizează să acorde Ucrainei o nouă tranșă de asistență financiară cuprinsă între 2, 5 miliarde -2,7 miliarde de euro, după ce parlamentul ucrainean va fi votat legile necesare pentru impulsionarea realizării reformelor cerute de UE, a declarat joi comisarul european pentru extindere Marta Kos, potrivit Reuters. &Ici
Un prim petrolier sud-coreean a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roșie ca rută alternativă
Un petrolier sud-coreean a trecut prin Marea Roșie, o premieră după ce Strâmtoarea Ormuz a fost blocată în contextul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri guvernul de la Seul, transmite AFP. Coreea de Sud, dependentă în mare măsură de importul de hidrocarburi, caută să își securizeze aprovizionarea după ce atacurile america
După anunțarea armistițiului cu Israelul, mii de libanezi se îndreaptă spre localitățile de unde au fost alungați
Mii de libanezi au început să revină în localitățile din sudul Libanului și în suburbiile sudice ale capitalei Beirut vineri, după ce armistițiul de zece zile cu Israelul a intrat în vigoare la miezul nopții, relatează dpa. Martori au relatat despre lungi ambuteiaje pe drumurile care duc spre sudul țării, cu vehicule încărcate cu











