Alegeri prezidenţiale cu rezultat previzibil în Azerbaidjan: Ilham Aliev se îndreaptă spre al patrulea mandat
Alegătorii din Azerbaidjan - fostă republică sovietică bogată în hidrocarburi din Caucazul de Sud - au fost chemaţi miercuri la urne pentru alegeri prezidenţiale anticipate, caracterizate ca fiind fără suspans, destinate să consolideze poziţia preşedintelui în exerciţiu Ilham Aliev, aflat la conducerea ţării de peste 15 ani, relatează AFP.
Birourile de vot s-au deschis la ora 04:00 GMT şi se vor închide la 15:00 GMT.
În cursă pentru al patrulea mandat consecutiv, Ilham Aliev a fost ales pentru prima oară la conducerea Azerbaidjanului în 2004, succedându-i tatălui său Heidar Aliev, fost ofiţer al KGB-ului local, care a condus ţara din 1969 şi şi-a păstrat puterea până la moartea sa în decembrie 2003.
Realegerea sa nu lasă loc de îndoială: principalele partide de opoziţie au refuzat să participe la scrutin, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru desfăşurarea unor alegeri democratice şi acuzând autorităţile că doresc să falsifice votul.
De asemenea, opoziţia denunţă decizia surprinzătoare - şi inexplicabilă - a lui Ilham Aliev de a devansa alegerile prezidenţiale cu şase luni, o manevră văzută ca o modalitate de a scurta campania electorală şi de a împiedica opoziţia să ia măsuri împotriva eventualelor falsificări.
'Toate alegerile precedente au fost marcate de fraude şi încălcări grosolane ale legii electorale, nici acestea nu vor constitui o excepţie', denunţă un responsabil al mişcării de opoziţie Natif Jafarli.
Partidul de la putere, Yeni Azerbaidjan, a respins aceste critici şi a asigurat că votul va fi corect şi echitabil. Dar cu toate acestea niciunul din cei şapte contracandidaţi ai lui Ilham Aliev (56 de ani) nu este cu adevărat cunoscut alegătorilor azeri şi nu şi-a făcut campanie electorală reală, iar unii chiar şi-au îndemnat simpatizanţii să voteze pentru preşedintele în exerciţiu.
Potrivit liderilor opoziţiei, aceşti 'candidaţi marionetă' au fost aleşi de către autorităţi pentru a da iluzia de concurenţă la aceste alegeri jucate dinainte.
'Apogeul acestei tragicomedii a fost atins atunci când unii candidaţi au chemat să fie votat Aliev', relevă analistul independent Bahtiyar Hajiev, intervievat de AFP.
Criticat de opoziţie şi de către militanţii pentru drepturile omului, Ilham Aliev este lăudat de susţinătorii săi că - datorită bogăţiei de hidrocarburi- a transformat şi modernizat Azerbaidjanul, devenit un important furnizor de gaze în Europa.
Despre familia Aliev se spune că a profitat de poziţia sa pentru a prelua controlul unei mari părţi din economia ţării, afirmaţii negate de Ilham Aliev, la fel ca acuzaţiile de derive autoritariste.
'Azerbaidjanul este pe drumul ferm şi ireversibil al dezvoltării democratice', asigură purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe azer, Hikmet Hajiyev, asigurând că prezidenţialele au loc 'într-o ambianţă liberă, deschisă şi transparentă'.
Ilham Aliev a fost reales în 2008 şi în 2013, de fiecare dată cu scoruri covârşitoare în scrutine denunţate de opoziţie ca fiind fraudate.
În 2009, şeful statului a făcut să fie aprobată prin referendum o modificare constituţională care îl autorizează să efectueze un număr nelimitat de mandate la conducerea ţării, o reformă denunţată de către militanţii pentru drepturile omului şi de către oponenţii săi, care apreciază că aceasta îl autorizează să devină preşedinte pe viaţă.
O nouă modificare constituţională în 2016 a extins mandatul prezidenţial de la cinci la şapte ani. Consiliul Europei a criticat sever aceste reforme, care au provocat 'o bulversare gravă a echilibrului de putere' şi au acordat preşedintelui o autoritate 'fără precedent'.
Ilham Aliev i-a plasat de asemenea pe membrii familiei sale în cele mai înalte funcţii în stat. Soţia sa, Mehriban Alieva a fost numită în funcţia de vicepreşedinte al Azerbaidjanului în februarie 2017, în timp ce fiul său, Heidar, este adesea considerat drept posibilul său succesor. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație














