În timpul învestirii lui Putin, zeci de protestatari au cerut la Haga judecarea liderului rus la CPI
Câteva zeci de manifestanţi s-au adunat în faţa Palatului Păcii din Haga pentru a protesta împotriva învestirii preşedintelui rus Vladimir Putin pentru al cincilea mandat prezidenţia
Rusia interzice organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House
Rusia a declarat marţi "indezirabilă" organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi represiune a societăţii civile, relatează AFP. "Una dintre principalele activităţi ale Freedom House constă în promovarea stabilirii aşa-
Israel-Hamas: Guterres cere redeschiderea imediată a punctelor de trecere de la Rafah şi Kerem Shalom
Punctele de trecere de la Rafah şi Kerem Shalom, a căror închidere de către Israel taie livrarea ajutorului umanitar în Gaza, trebuie redeschise 'imediat', a declarat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, transmite AFP. 'Închiderea în acelaşi timp a punctelor de trecere de la Rafah şi Kerem Shal
Maia Sandu denunţă manifestaţii orchestrate de Rusia în Republica Moldova
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunţat marţi manifestaţii care, în opinia sa, sunt controlate de la distanţă de Moscova pentru a destabiliza ţara sa, unde forţele proruse plănuiesc să celebreze săptămâna aceasta un moment-cheie din istoria sovietică, relatează AFP. Partidele proruse din Republica Moldova plănuiesc să
Polonia: Judecătorul fugit în Belarus a avut acces la documente clasificate (Tusk)
Judecătorul polonez care a cerut azil în Belarus, provocând stupoare în Polonia şi deschiderea unei anchete pentru spionaj, a avut acces la informaţii "clasificate", a declarat marţi premierul polonez Donald Tusk, relatează AFP. Judecător în cadrul Curţii Administrative Regionale de la Varşovia, Tomasz Szmydt
BTA: Preşedintele Radev efectuează o vizită oficială în Azerbaidjan la invitaţia omologului său Aliev
Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a sosit marţi într-o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia omologului său Ilham Aliev. Delegaţia bulgară a fost primită oficial la aeroport. Din delegaţie fac parte ministrul interimar al energiei, Vladimir Malinov, preşedintele grupului de prietenie Bulgaria-Azerbaidjan din Adunarea Naţională, Ham
Republica Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria înainte de aderarea la UE (Maia Sandu)
Republica Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Rusia, înainte de a adera la Uniunea Europeană, a declarat marţi preşedinta republicii Maia Sandu, aflată într-o vizită de stat în Norvegia, relatează Reuters şi Radio Chişinău. "Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pr
Giorgia Meloni, în vizită în Libia, pentru a discuta cu ambele tabere despre cooperare
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a început marţi o vizită în Libia, axată pe cooperarea bilaterală şi în cursul căreia se va întâlni cu liderii celor două tabere care îşi dispută puterea în ţara nord-africană, transmite AFP. Meloni, care este însoţită de o delegaţie ministerială, se află pen
#Ucraina anunţă arestarea a doi ''agenţi'' care plănuiau asasinarea lui Zelenski, la ordinul Moscovei
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat marţi că a dejucat un plan al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru asasinarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a şefilor direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, şi SBU, Vasil Maliuk, doi ofiţeri de securitate de la Kiev suspectaţ
Patru state neutre europene încearcă să se apropie de NATO (Die Presse)
Patru ţări europene neutre care nu sunt membre ale NATO, respectiv Austria, Elveţia, Irlanda şi Malta, caută să se apropie mai mult de Alianţa Nord-Atlantică în contextul deteriorării situaţiei de securitate în Europa după invazia rusă în Ucraina, scrie marţi cotidianul austriac Die Presse, citat de agenţia EFE. Încă di
Iran: Directorul AIEA cere Teheranului măsuri ''concrete'' şi ''tangibile'' asupra programului său nuclear
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a cerut marţi Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP. Menţionând că a existat "o încetinire a punerii în aplicare" a angajamentelor as
Putin lansează o ofertă de dialog Occidentului, dar susţine construirea unei noi ordini mondiale
Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat marţi o ofertă de dialog Occidentului în materie de securitate şi stabilitate strategică, dar a pledat pentru crearea unei noi ordini mondiale, după ce a fost învestit pentru al cincilea mandat la Kremlin, relatează agenţia EFE. "Noi nu respingem dialogul cu ţările occidentale. Depinde de ele (...) Inte
ONU are accesul interzis de către Israel prin punctul de trecere de la Rafah în Gaza (purtător de cuvânt)
ONU are accesul interzis de către Israel prin punctul de trecere de la Rafah în Fâşia Gaza, a anunţat marţi organizaţia, subliniind că ajutorul nu mai poate pătrunde pe teritoriul palestinian, relatează AFP. "Nu avem în prezent nicio prezenţă fizică la punctul de trecere de la Rafah pentru că COGAT (organismul israelian
Cancelarul german îi cere Chinei să joace un rol mai important în depăşirea crizei datoriei în ţările sărace
Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut marţi Chinei să joace un rol mai important în ajutorarea ţărilor sărace pentru a depăşi povara datoriei publice mari, chestiune pe care a abordat-o cu preşedintele chinez Xi Jinping în timpul recentei sale vizite la Beijing, informează Reuters. ''Este clar că R.P. Chineză, ca unul din
Suspiciuni de spionaj în beneficiul Chinei: Percheziţii în biroul unui eurodeputat AfD de la Bruxelles
Parchetul federal german a anunţat că a efectuat marţi percheziţii în birourile ocupate de eurodeputatul AfD Maximilian Krah la Parlamentul European, în cadrul anchetei privind suspiciuni de spionaj în beneficiul Chinei care îl vizează pe unul dintre asistenţii săi, relatează AFP şi Reuters. Maximilian Krah, cap de list













