Preşedintele azer avertizează Occidentul să nu folosească Armenia drept avanpost militar
Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a avertizat vineri Occidentul să nu transforme Armenia într-un "avanpost militar" în Caucazul de Sud, în urma unei reuniuni la nivel înalt a Armeniei cu SUA şi cu UE, relatează agenţia EFE. "Declaraţiile anti-azere din Parlamentul European (...), încercăril
Opt musulmani, arestaţi la Ierusalim pentru exprimarea sprijinului pentru terorism
Opt cetăţeni israelieni, credincioşi musulmani, au fost arestaţi vineri, la Ierusalim, după slujba de dimineaţă de la Sanctuarul Nobil, cunoscut în rândul evreilor drept Muntele Templului, a anunţat poliţia israeliană, citată de DPA. Cei opt sunt bănuiţi de exprimarea sprijinului pentru terorism şi organizaţii teroriste. Patru dint
Şefa guvernului Islandei demisionează şi va candida la preşedinţie
Premierul Islandei, Katrin Jakobsdottir, a anunţat vineri că demisionează şi va candida la preşedinţie, transmite Reuters, care citează televiziunea publică RUV şi cotidianul Morgunbladid. Nu este deocamdată clar cine va prelua conducerea guvernului. "Am decis să cer să fiu eliberată din funcţia de prim-ministru al Islandei
Europarlamentare2024 Olanda: Geert Wilders a retras din programul său politic ideea unui referendum pentru un "Nexit"
Liderul extremei-drepte olandeze, Geert Wilders, care conduce Partidul Libertăţii (PVV) câştigător al alegerilor legislative în noiembrie, pare că a abandonat promisiunea de atunci asupra organizării unui referendum pentru ieşirea Ţărilor de Jos (Olandei) din UE după modelul Brexitului britanic, relatează AFP. Sondajele dau Partidu
Rusia acuză #Ucraina de un atac cu drone asupra centralei atomice de la Zaporojie
Agenţia de presă rusă RIA a transmis vineri că centrala atomică de la Zaporojie a fost atacată de drone ucrainene; Reuters, care a preluat ştirea, nu a fost în măsură să verifice independent incidentul. Sursa menţionată de RIA este serviciul de presă al centralei, care a precizat că nu s-au produs daune la infrastructura critică.
Consiliul Europei îndeamnă statele membre să acţioneze contra proceselor-căluş care vizează mass-media şi activiştii
Consiliul Europei a lansat un avertisment către statele sale membre cu privire la efectul descurajator asupra libertăţii de exprimare pe care-l au aşa-numitele "procese căluş", proceduri judiciare deschise doar pentru intimidare asupra mass-media, ONG-urilor şi activiştilor, şi le cere să intervină pentru a combate acest fenomen, relatează agenţia EFE.
Uniunea Europeană acordă un ajutor de 270 de milioane de euro Armeniei
Uniunea Europeană va acorda un ajutor de 270 de milioane de euro Armeniei, altădată aliat tradiţional al Rusiei şi de care europenii şi americanii vor să se apropie, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează AFP. "Punem în aplicare o promisiune făcută în octombrie", cu acest "pla
Israel-Hamas Varşovia anunţă că Israelul a prezentat scuze pentru uciderea unui lucrător umanitar polonez în Gaza
Polonia a anunţat vineri că ambasadorul Israelului la Varşovia a prezentat scuze după lovitura aeriană israeliană care a costat şi viaţa unui lucrător umanitar polonez în Fâşia Gaza în această săptămână, transmite Reuters. Damian Sobol, un voluntar originar din sud-vestul Poloniei în vârstă de 35 de ani, s-a
Norvegia intenţionează să-şi majoreze bugetul pentru apărare cu 83% până în 2036
Cinci noi fregate, un al cincilea submarin, mai multe rachete antiaeriene: Norvegia, ţară ce se învecinează cu Rusia, a anunţat vineri că intenţionează să-şi majoreze bugetul pentru apărare cu 83% până în 2036, informează AFP. Pentru a ţine cont de o "situaţie securitară degradată pe termen lung în partea noastră a
#Ucraina recunoaşte că se duc lupte aprige lângă Ceasiv Iar, dar neagă că Rusia ar fi ajuns în suburbii
Armata ucraineană a declarat vineri că se află într-o situaţie "foarte dificilă"' pe câmpul de luptă în apropierea oraşului Ceasiv Iar, în estul ţării, dar a negat informaţiile ruse potrivit cărora trupele Moscovei ar fi ajuns în suburbiile localităţii, relatează Reuters. Forţele ruse avansează treptat în est,
Loviturile israeliene au făcut din sudul Libanului o 'zonă agricolă devastată', spune premierul Mikati
Prim-ministrul interimar libanez, Najib Mikati, a declarat vineri că loviturile aeriene israeliene au transformat sudul Libanului într-o 'zonă agricolă devastată', transmite Reuters. Israelul şi gruparea armată libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, fac schimb de lovituri peste graniţă după izbucnirea războiului în Gaza. Hezbollah trage cu
Politicieni europeni plătiţi de Rusia: Ceea ce a apărut în public nu este decât "vârful aisbergului" (Jourova)
Vicepreşedinta Comisiei Europene Vera Jourova se aşteaptă ca noi acuzaţii să apară în public cu privire la finanţări secrete din partea Rusiei către politicieni europeni, ca parte a unei campanii de dezinformare dusă de Moscova, relatează vineri DPA. Ziarul ceh Denik N a relatat că politicianul de extrema-dreaptă Petr Bystrom, care face parte din partidu
Israel-Hamas: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului cere încetarea vânzărilor de arme către Israel
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a cerut vineri încetarea tuturor vânzărilor de arme către Israel în războiul împotriva Hamas din Fâşia Gaza, într-o rezoluţie care face referire la temeri de "genocid" împotriva palestinienilor, un termen care stârneşte dezbateri aprinse, relatează AFP. Aceasta est
Finlanda/incident: Ministrul de interne spune că nu este momentul oportun pentru discutarea legislaţiei privind armele
Finlanda are deja o legislaţie destul de 'strictă' în privinţa armelor, iar acum nu este momentul potrivit pentru a discuta înăsprirea ei, a declarat pentru Reuters ministrul de interne Mari Rantanen, după incidentul în care un băiat în vârstă de 12 ani şi-a împuşcat trei colegi de clasă. Marţi, un băiat de 12 ani a
Şeful Gardienilor Revoluţiei din Iran: Vom îngropa Israelul în Gaza
Comandantul şef al Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran, generalul Hossein Salami, a declarat vineri că Israelul va fi îngropat în Gaza, pe fondul tensiunilor legate de moartea a şapte membri ai acestui organism militar de elită la Damasc într-un atac atribuit statului israelian, informează EFE. "Mesajul Rezistenţei









