AlegeriSUA2024: După dezbaterea televizată, Joe Biden a pornit în campanie pentru a căuta să îndrepte situaţia

Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden şi-a reluat vineri campania electorală, cu sarcina dificilă de a îndrepta situaţia, după o dezbatere prezidenţială care s-a întors, cel puţin ca formă, în avantajul rivalului său republican Donald Trump, informează AFP.
Însoţit de soţia sa Jill Biden, democratul - în vârstă de 81 - de ani a pornit încă de joi seara spre Carolina de Nord pentru un miting electoral în acest stat din sud-estul SUA, care - se crede - ar putea decide alegerile în favoarea sa în noiembrie.
Totodată, el va colecta fonduri la New York, iar apoi la Hamptons, o zonă de vacanţă foarte şic din apropiere.
Donald Trump, rivalul său de 78 de ani, va fi vineri la Chesapeake, în statul Virginia (centru-est).
Potrivit echipei sale de campanie, Trump va explica cum trebuie "combătute efectele preşedinţiei ratate" a rivalului său democrat, a cărui victorie în 2020 nu a acceptat-o niciodată.
Dacă Joe Biden spera să ia avânt în cadrul dezbaterii televizate de joi seara din Atlanta (Georgia, sud-est), opinia tuturor experţilor este că el a ratat această şansă.
În cadrul unei confruntări uneori de-a dreptul agresive, democratul a încercat să-şi prindă adversarul la colţ şi să-şi laude bilanţul, precum şi viziunea sa despre America.
Dar cuvintele sale au căzut adeseori în gol, din cauza unei elocinţe deosebit de confuze, ceea ce a readus în prim-plan îngrijorările legate de vârsta sa, inclusiv în cadrul Partidului Democrat.
Vicepreşedintele Kamala Harris însăşi a recunoscut că Joe Biden a avut un debut "mai lent" în cursul dezbaterii, dar a terminat "în forţă".
Susţinătorii democratului Biden vor să creadă, cel puţin public, că până în noiembrie americanii vor uita această contraperformanţă în ceea ce priveşte aspectul formal al dezbaterii, pentru a se ralia, potrivit şefei echipei sale de campanie, Jen O'Malley Dillon, "viziunii pozitive şi victorioase" a democratului pentru viitor.
Kamala Harris, trimisă pe teren joi seară pentru a limita pagubele după dezbatere, se va duce vineri în Nevada, stat care va fi foarte disputat în noiembrie, şi unde aceasta va efectua a cincea vizită de la începutul anului.
Democrata, în vârstă de 59 de ani, care face campanie energică în toată ţara, va încerca să "pună în valoare miza alegerilor pentru alegătorii hispanici", potrivit unui comunicat de presă.
Preşedintele american poate conta chiar - dacă se poate spune aşa - pe sprijinul unui Jedi.
Mark Hamill, actorul care l-a interpretat pe Luke Skywalker în serialul "Războiul Stelelor" şi un fervent susţinător al candidatului democrat, a scris pe X:"O seară ratată nu schimbă nimic din că tipul de faţa lui este un client al justiţiei, un mincinos în serie şi un violator recunoscut, care nu are compentenţa necesară pentru niciun mandat. Punct final!". AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oamenii cred că Harry Potter ar vota la fel ca ei (studiu)
Oamenii din Regatul Unit cred că personajele Harry Potter, Spider-Man și Gandalf ar vota pentru același partid ca și ei, în timp ce Darth Vader, Cruella de Vil și Joffrey Baratheon ar vota pentru un rival politic, potrivit unui nou studiu, informează DPA. Cercetătorii de la Universitatea din Southampton susțin că această tendință a publicului de a-și pro
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, condamnat la o nouă pedeapsă de patru ani și jumătate de închisoare
Un tribunal din Georgia l-a condamnat luni la patru ani și jumătate de închisoare pe fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, aflat în detenție din 2021 și deja condamnat săptămâna trecută la nouă ani de detenție, a anunțat pentru AFP avocatul său. Saakașvili 'a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru că a
Kallas consideră că, prin condițiile pe care le-a formulat, Rusia demonstrează că nu vrea pace în #Ucraina
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru politica externă și de securitate, Kaja Kallas, a declarat luni că, prin condițiile pe care le pune pentru încetarea focului în Ucraina, Rusia 'demonstrează că, în realitate, nu dorește pacea', informează EFE. 'Aceste condiții pe care le-au prezentat arată că, în rea
Rusia va încerca să obțină garanții foarte solide în cazul unui tratat de pace cu #Ucraina
În orice acord de pace privind Ucraina, Rusia va încerca să obțină garanții 'de fier' că țările NATO vor exclude Kievul de la aderarea la alianță și că Ucraina va rămâne neutră, a declarat luni viceministrul de externe rus, Aleksandr Grușko, informează Reuters. Președintele american Donald Trump încearcă să câștige sprijin
Columbia atenționează că plasarea sa pe o listă neagră a SUA ar fi o 'oportunitate pentru traficul de droguri'
Noul ministru al apărării columbian, Pedro Sanchez, a atenționat duminică administrația americană a lui Donald Trump cu privire la înscrierea țării sale pe lista neagră pe motiv că nu a reușit să frâneze exporturile de droguri și a afirmat că această decizia ar duce la pătrunderea unor cantități și mai mari de cocaină în SUA, informează AFP.
SUA părăsesc grupul multinațional care îi investighează pe liderii responsabili de războiul din #Ucraina
Departamentul de Justiție al SUA a informat oficiali europeni că Statele Unite se retrag din grupul multinațional creat pentru a investiga liderii responsabili de invazia Ucrainei, între care se regăsește și președintele rus Vladimir Putin, relatează luni The New York Times, preluat de EFE. Ziarul din New York, care citează surse familiarizate cu acest s
Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen
Statele Unite continuă atacurile aeriene împotriva miliției houthi din Yemen, aliniate cu Iranul, conform unui anunț făcut luni de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), transmite dpa. CENTCOM nu a oferit mai multe detalii, dar a postat pe X un videoclip cu avioane militare americane care decolează. 'Forțele CENTCOM continuă operațiun
Administrația Trump a început să concedieze angajații postului de radio Vocea Americii
Persoane aflate sub contract cu postul de radio Vocea Americii (Voice of America, VOA) au declarat că au primit duminică o notificare conform căreia contractul lor se încheie la sfârșitul acestei luni, la o zi după anunțul făcut de administrația președintelui american Donald Trump privind concedierea tuturor angajaților acestui post, informează luni AFP.
Miniștrii de externe ai UE discută despre planul de ajutor pentru #Ucraina în valoare de zeci de miliarde de euro
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene urmează să discute luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Generale (CAE), o nouă inițiativă care ar putea furniza Ucrainei un ajutor militar în valoare de zeci de miliarde de euro, informează dpa
Războiul din #Ucraina: Donald Trump anunță că va discuta marți cu Vladimir Putin
Președintele american Donald Trump a indicat duminică seara că va discuta marți cu omologul său rus, Vladimir Putin, ca parte a apropierii dintre SUA și Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, făcând referire la existența unor 'schimburi' între Moscova și Kiev, informează luni AFP și EFE. 'Voi vorbi cu președintele Putin marți
Israel: Șeful Shin Bet afirmă că demiterea sa nu are legătură cu atacul Hamas
Șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet) al Israelului, Ronen Bar, a afirmat că decizia anunțată duminică de Benjamin Netanyahu de a-l demite 'nu are legătură' cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, el evocând 'așteptările prim-ministrului de loialitate personală', transmite AFP. 'În calitate de șef al
Yemen: Houthi revendică un atac împotriva portavionului USS Truman în Marea Roșie
Houthi din Yemen au revendicat duminică un atac împotriva unui portavion american în Marea Roșie, ca ripostă la loviturile lansate sâmbătă de Statele Unite și care, potrivit Washingtonului, au ucis mai mulți lideri ai rebelilor, transmite AFP.
Israel: Netanyahu anunță că îl va demite pe șeful serviciului de securitate internă Shin Bet
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că îl va demite pe șeful serviciului de securitate internă (Shin Bet), Ronen Bar, evocând o 'lipsă de încredere' în acesta, transmite AFP. 'Am decis să propun guvernului încheierea mandatului șefului Shin Bet', a anunțat duminică Netanyahu &icir
#Ucraina: Zelenski a numit un nou șef de Stat Major general al armatei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică pe generalul de divizie Andrii Hnatov șef al Statului Major general al armatei, informează Reuters și dpa. Un decret publicat pe site-ul administrației prezidențiale anunță că generalul Hnatov, adjunctul șefului de Stat Major, îl va înlocui pe general-locotenentul Anatoli
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria și achizițiile militare, anunță președinția turcă
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a discutat eforturile vizând încheierea războiului din Ucraina și cele de refacere a stabilității în Siria, a anunțat duminică administrația prezidențială de la Ankara, transmit Reuters și AFP. Cu acest prilej,