Preşedintele Lukaşenko afirmă că Belarusul este alături de Rusia în campania împotriva Ucrainei

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara sa este alături de Rusia în ofensiva militară din Ucraina, în cadrul angajamentului mai vechi privind un "stat unional", a transmis Reuters duminică.
Lukaşenko, aflat la putere din 1994, este cel mai apropiat aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, reaminteşte agenţia. El a permis trupelor ruseşti să folosească teritoriu belarus pentru invadarea Ucrainei.
La o ceremonie de aniversare a eliberării Minskului de către trupele sovietice, în al doilea război mondial, Lukaşenko a anunţat că sprijină cu toată energia ofensiva lui Putin în Ucraina "chiar din prima zi", din 24 februarie.
Într-o înregistrare video difuzată de agenţia de presă oficială BelTA din Belarus, preşedintele ţării afirmă: "Astăzi suntem criticaţi pentru că suntem singura ţară din lume care sprijină Rusia în lupta împotriva nazismului. Susţinem şi vom continua să susţinem Rusia". "Iar cei care ne critică, oare nu ştiu că avem o uniune atât de strânsă cu Federaţia Rusă? (...) Că avem practic o armată unificată. Dar ştiaţi toate acestea. Vom rămâne alături de Rusia Frăţească", adaugă el.
Belarusul s-a angajat într-un "stat unional" cu Rusia de la jumătatea deceniului 1990, însă în ultimul an nu s-au înregistrat progrese în a implementarea planului, iar Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să îşi păstreze "suveranitatea".
El a devenit tot mai dependent de Kremlin după ce a beneficiat de ajutor rusesc pentru reprimarea protestelor de după realegerea sa în 2020, în urma unui scrutin controversat.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că declaraţia lui Lukaşenko reprezintă un "semnal" şi o evoluţie "periculoasă în primul rând pentru poporul belarus", iar acţiunile guvernului de la Minsk trebuie urmărite îndeaproape. Avându-l alături pe premierul australian Anthony Albanese, liderul de la Kiev a avertizat că Lukaşenko "nu trebuie să târască Belarusul într-un război rusesc de invazie împotriva Ucrainei".
Unii oficiali de la Kiev sugerează că Belarusul s-ar putea implica în curând direct în conflict. Un responsabil din domeniul securităţii aprecia totuşi săptămâna trecută că riscul intrării unor trupe belaruse în Ucraina este redus. Primarul Lvovului, Andi Sadovi, a arătat însă la sfârşitul săptămânii trecute că situaţia de la frontiera ucraineano-belarusă este imprevizibilă şi a convocat o şedinţă a autorităţilor municipale pentru planificarea acţiunilor în caz de escaladare. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia își reia loviturile aeriene în #Ucraina după armistițiu
Rusia și-a reluat loviturile aeriene asupra Ucrainei după expirarea fragilului armistițiu pascal de 30 de ore, decretat de Moscova, au anunțat luni responsabili ucraineni, în timp ce Donald Trump speră într-un 'acord' în cursul săptămânii între cele două țări, relatează France Presse. Conform agenției de p
Ministrul Apărării SUA, implicat într-o altă breșă de securitate (media)
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, implicat într-o breșă de securitate luna trecută, a împărtășit informații despre o lovitură în Yemen cu un alt grup pe mesageria Signal, au relatat duminică mai multe media americane, potrivit France Presse. Hegseth, fost prezentator al canalului Fox News, face obiectul unei anche
#Ucraina, sub alertă de raid aerian, la câteva ore după încheierea încetării focului de o zi declarată de Rusia
Ucraina a emis alerte de raid aerian la Kiev și în jumătatea de est a țării în noaptea de duminică spre luni, în timp ce explozii au zguduit orașul Mikolaiv (sud-est), la câteva ore după ce încetarea focului de o zi declarată de președintele rus Vladimir Putin s-a încheiat, potrivit Reuters, citând autorități ucrainene.
Donald Trump: ''Sper'' că Rusia și #Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis duminică un mesaj în notă optimistă cu privire la conflictul din Ucraina, după ''armistițiul pascal'' de 30 de ore declarat sâmbătă de Moscova, potrivit DPA și EFE. ''Sper ca Rusia și Ucraina să ajungă la un acord săptămâna aceasta'', a scris el cu maj
#Ucraina: Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică Rusiei să înceteze timp de 30 de zile orice atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii civile, informează Reuters. 'Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, va fi o dovadă că intenționează să continue doar lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc ră
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că