Furtuna Eleanor s-a abătut asupra Franţei cu rafale de vânt de peste 100 km/h
Furtuna Eleanor este aşteptată să afecteze jumătate din teritoriul Franţei după ce a măturat nordul Marii Britanii şi a ajuns pe coastele franceze în noaptea de marţi spre miercuri cu rafale de vânt de peste 100 de km/h, a anunţat serviciul meteorologic francez, informează AFP. Din cauza vântului care bate cu vit
SUA: Vremea extrem de rece va continua şi în următoarele zile
Vremea extrem de rece de la începutul anului ar urma să continue în SUA, în condiţiile în care actualele temperaturi scăzute se vor menţine timp de câteva zile, relatează DPA. "Vremea amarnică" va continua în nord-estul SUA, temperaturile accentuate de vântul rece urmând să fie negative în cursul
Guterres (ONU): Planeta trece printr-o perioadă de "alertă roşie"
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat duminică "un mesaj de alertă, o alertă roşie" cu privire la pericolele care vor ameninţa lumea în 2018 şi a făcut un apel la unitate pentru a depăşi aceste pericole, transmite AFP. "După ce am preluat această funcţie, acum un an, am lansat un apel pentru un 2017 al păcii. Din nefericire
SUA: Record de căldură în sudul Californiei şi val de frig polar în nordul ţării
Temperaturile înregistrate în unele zone din sudul Californiei au doborât, vineri, recordul de căldură pentru această perioadă, conform unui anunţ al Serviciului american de meteorologie (NWS) din Los Angeles, citat sâmbătă de DPA. ''Cu o temperatură maximă de 85 grade (Fahrenheit) - 29,4 grade Celsius - @UCLA stabileşte un nou
Căderile masive de zăpadă perturbă transportul aerian şi rutier din Marea Britanie
Căderile masive de zăpadă au creat probleme vineri pe aeroporturile şi şoselele din Marea Britanie, care se confruntă cu un val de frig, informează AFP. În Scoţia, aeroportul din Glasgow a fost nevoit să-şi întrerupă activitatea timp de o oră în prima parte a zilei. Unele curse au fost deviate către Edinburgh, iar administraţia
Viaţa poate influenţa viteza de rotaţie a Pământului (studiu)
Există numeroşi factori care pot influenţa viteza de rotaţie a Pământului în jurul propriei axe, iar surprinzător, chiar viaţa este unul dintre aceşti factori, alături de influenţa Soarelui şi a Lunii sau a atmosferei, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Astrobiology, informează Space.c
Incendiul-record din California a fost izolat aproape în totalitate
Pompierii din California au reuşit să izoleze aproape în totalitate cel mai mare incendiu de vegetaţie din istoria recentă a acestui stat american, au anunţat joi autorităţile, citate vineri de DPA. Incendiul cunoscut sub numele Thomas, care a mistuit o suprafaţă de peste 1.140 de kilometri pătraţi în regiunea muntoasă din nordul oraşului Los Angel
Canada, cuprinsă de un val de frig extrem
Frigul polar a cuprins practic întreaga Canadă, mercurul din termometre coborând frecvent sub - 40 de grade Celsius şi neexistând speranţe privind o încălzire în următoarele zile, au avertizat joi autorităţile, citate de AFP. Environnement Canada şi-a înmulţit buletinele de avertizare pentru frig extrem făcând apel la
Israel: Rugăciune pentru ploaie la Zidul Plângerii
Peste două mii de evrei s-au rugat joi pentru ploaie la Zidul Plângerii din oraşul vechi din Ierusalim în condiţiile în care se profilează o a patra iarnă secetoasă consecutivă, relatează AFP. "O rugăciune poate ajuta", a declarat la postul public de radio ministrul agriculturii Uri Ariel, organizator al acestei ceremonii care s-a d
Macedonia anunţă măsuri de urgenţă pentru a face faţă smogului dens care acoperă oraşele
Macedonia anunţă măsuri de urgenţă pentru a face faţă smogului dens care acoperă oraşele, o problemă cu care regiunea Balcanilor de Vest se confruntă în fiecare iarnă şi care este cauzată de arderea cărbunelui, industria învechită şi nivelul înalt de emisii poluante provenite de la autovehicule, informează joi Reuters. Potrivit autorităţilor,
Un copil din Fiji şi o "evanghelistă" kenyană, în Topul 5 al eroilor luptei pentru climă din 2017
De la decizia anunţată de preşedintele american Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Acordul pentru climă de la Paris şi până la uraganele devastatoare, inundaţiile, secetele şi incendiile care au făcut ravagii în lumea întreagă, 2017 a fost un an extrem de dificil în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii globale, informeaz
Incendii de vegetaţie în Mallorca - 60 de locuinţe au fost evacuate
Un incendiu care a izbucnit miercuri în apropiere de staţiunile turistice Pollenca şi Port de Pollenca din insula Mallorca a distrus aproximativ 100 de hectare de vegetaţie şi a determinat evacuarea a peste 60 de locuinţe, au anunţat joi serviciile de urgenţe spaniole, citate de Xinhua. Cauzele incendiului sunt deocamdată necunoscute. Flăcările s-au răsp
Furtuna Bruno a provocat două decese în Spania
Două persoane au murit, miercuri, în Spania în urma rafalelor de vânt provocate de furtuna ''Bruno'' care a menţinut în stare de alertă mare parte a acestei ţări, au indicat serviciile de urgenţă, citate de AFP. Un bărbat a decedat după ce a căzut de la balconul locuinţei sale din staţiunea balneară catalană Segur de Cal
America de Nord, lovită de un val de frig extrem
America de Nord era afectată miercuri de căderi de zăpadă record şi de valuri de frig polare, condiţii meteorologice extreme care îngrijorează autorităţile americane şi canadiene, cel puţin pe termen scurt, relatează AFP. Oraşul american Erie, nu departe de cascada Niagara şi al cărui lac cu acelaşi nume serveşte de frontieră naturală cu Canada, a fost a
Perturbări majore ale traficului în anumite părţi ale Regatului Unit din cauza zăpezii şi gheţii
Vântul puternic, zăpada abundentă şi gheaţa formată în timpul nopţii de marţi spre miercuri au cauzat perturbări majore ale traficului în anumite părţi ale Regatului Unit, fiind afectate autostrăzi şi terminale de transport din întreaga ţară. De asemenea, mii de case au rămas fără curent electric, informează agenţia Press Association. C



