Peste 200 de automobilişti blocaţi în cursul nopţii pe o autostradă din Scoţia din cauza ninsorii
Peste 200 de automobilişti au fost blocaţi în cursul nopţii pe autostrada M74 din Scoţia, din cauza ninsorii puternice şi a gheţii care au făcut ca traficul să se deruleze în condiţii periculoase, relatează miercuri Press Association.
Zeci de şcoli au fost închise în unele părţi ale Scoţiei, vremea potrivnică afectând şi transportul public.
Traffic Scotland a închis o secţiune a autostrăzii în Lanarkshire, în ambele direcţii, din cauza condiţiilor vitrege care s-au menţinut timp de mai multe ore în cursul nopţii, cozile de maşini întinzându-se 19 kilometri spre sud şi 11 kilometri spre nord la un moment dat.
Echipe de salvare montane au fost mobilizate pentru a verifica starea şoferilor, dintre care mulţi au fost blocaţi în autovehicule timp de mai multe ore după ce ninsori puternice au căzut în zonă de marţi seara şi până în primele ore ale zilei de miercuri.
Poliţia a calificat incidentul drept "critic", precizând că peste 200 de persoane au fost blocate.
Transport Scotland a anunţat că M74 este în prezent deschisă în ambele direcţii, dar a precizat că condiţiile rămân dificile după "o noapte foarte grea".
Superintendentul şef Stewart Carle a declarat pentru BBC Good Morning Scotland: "Au fost scoase pe drumuri sărăriţele şi plugurile şi folosim maşini grele de salvare pentru ajuta la tractarea camioanelor blocate dar va fi un proces de lungă durată iar dacă vremea se va înrăutăţi din nou, ţineţi-vă la curent, am putea transmite un mesaj de evitare a deplasării pe M74".
Toate şcolile din regiunea Borders au fost închise din cauza vremii nefavorabile, în timp ce în regiunea istorică Highlands au suspendat activităţile 15 şcoli secundare, 58 de şcoli primare şi 44 de creşe.
În jur de 20 de şcoli din Dumfries şi Galloway şi 28 de şcoli şi creşe din South Lanarkshire sunt de asemenea închise.
Meteorologii au emis avertismente pentru gheaţă şi zăpadă pentru mare parte din provincia britanică care sunt valabile până vineri.
Un strat de peste 36 cm de zăpadă s-a depus la Eskdalemuir, Dumfries şi Galloway, la Glenanne s-au înregistrat 23 cm, în timp ce în Tulloch Bridge, din comitatul Inverness, s-a raportat un strat de 21 cm de zăpadă peste noapte, cu temperaturi de până la - 4 grade Celsius.
În alte regiuni din Anglia şi Ţara Galilor, mercurul din termometre nu a urcat peste 2 grade Celsius.
Meteorologul Alex Burkill a declarat: "Au existat multe ninsori puternice, în special în Scoţia. O mare parte din Marea Britanie este vizată de avertismente de zăpadă şi gheaţă în această zi".
El a precizat că miercuri vântul va bate cu putere, iar acest lucru ar putea aduce ninsori asupra unor părţi din Scoţia şi a nordului Angliei.
Meteorologii avertizează că vânturile ar putea atinge viteze de 112 km/h în nordul Angliei, miercuri seară, şi s-ar putea forma chiar o nouă furtună.
"Condusul pe timp de iarnă este o chestiune de bun simţ şi şoferii trebuie să se întrebe cu adevărat dacă trebuie să meargă cu maşina când condiţiile sunt atât de vitrege. Dacă urcaţi la volan, trebuie să vă asiguraţi că maşina dvs. este pregătită corespunzător pentru condiţiile de drum, având suficient combustibil, haine călduroase, mâncare şi apă pentru eventualitatea în care sunteţi întârziaţi pentru mai multe ore", a precizat poliţia într-un comunicat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












