Bilanţul erupţiei vulcanului Fuego din Guatemala a crescut la 156 de morţi
Bilanţul erupţiei vulcanului Fuego de luna trecută a crescut la 156 de morţi, după ce încă nouă cadavre au fost identificate, a anunţat Institutul naţional de medicină legală, relatează vineri DPA. Peste 250 de oameni sunt încă dispăruţi şi peste 3.000 trăiesc încă în adăposturi temporare după ce vulcanul Fuego a erupt la 3 iunie, degaj
Canicula actuală din Europa - un nou ''semn'' al încălzii globale, susţin oamenii de ştiinţă
Valul de căldură cu care se confruntă Europa este "un semn lipsit de ambiguitate" al schimbării climatice, care l-a făcut "mai probabil", potrivit unui studiu preliminar care nu merge însă până la a pune canicula doar pe seama încălzirii globale, relatează AFP. De la începutul valului de căldură care afectează î
Incendiu de pădure soldat cu un mort în statul american California
O persoană a murit într-un violent incendiu de pădure în nordul Californiei, care a provocat şi evacuări, au anunţat vineri autorităţile, citate de AFP. Incendiul, denumit "Carr", a lovit oraşul Redding şi a traversat joi seară un curs de apă. Acesta a rămas în mare parte în afara controlului pompierilor. Victim
Inundaţiile din China au afectat 23 de milioane de persoane în acest sezon
Circa 23 de milioane de persoane din 28 de provincii din China au fost afectate în această vară de inundaţiile care au lăsat în urmă 86 de morţi şi 13 dispăruţi, au anunţat vineri autorităţile de intervenţie la dezastre, citate de agenţia Xinhua. Peste 2,18 milioane de hectare de teren agricol au fost inundate, iar 30.000 de locuinţe s-au prăbuşit,
Doar 13% din suprafaţa oceanelor lumii este "netulburată" de intervenţia omului (studiu)
Zonele neatinse de om din oceanele lumii dispar rapid, doar 13% din totalul acestor suprafeţe întinse de apă putând fi clasificate drept sălbatice, conform unui studiu realizat în Australia, citat de DPA. Regiunile de coastă, unde aproximativ 40% din populaţie trăieşte şi depinde de resursele locale, nu mai există aproape niciun teritoriu acv
Vanuatu a ordonat evacuarea completă a unei insule după ce un vulcan s-a trezit la viaţă
Autorităţile din Vanuatu au decretat stare de urgenţă pe insula Ambae şi au ordonat evacuarea obligatorie a tuturor locuitorilor săi după ce vulcanul Marano a devenit din nou activ şi a expulzat un nor de cenuşă, informează vineri AFP. Vulcanul Marano s-a trezit la viaţă anul trecut, în luna septembrie, însă în ultima săptămână
Kenya: Al 10-lea rinocer mutat luna trecută la o altă rezervaţie a murit; al 11-lea a fost atacat de lei
Tragedia rinocerilor negri mutaţi luna trecută de la o rezervaţie la alta continuă în Kenya, unde al zecelea animal a murit, iar al 11-lea a fost atacat de lei, a anunţat joi guvernul, după ce a deschis o anchetă care să investigheze cele nouă decese deja înregistrate, potrivit AFP. ''Un al zecelea rinocer a murit. Din păcate, cel de-al 11-
Grecia: După incendii, inundaţii în nordul Atenei
Averse violente au provocat joi inundaţii în suburbiile înstărite din nordul Atenei, la circa 20 de kilometri de zona de coastă îndoliată după incendiile de luni, fără să facă însă victime, potrivit pompierilor, relatează AFP. Forţele de intervenţie au primit zece apeluri din partea unor conducători auto prinşi în vehicule pe stră
Canicula persistă în Europa
Mai multe ţări din Europa au suferit joi din cauza temperaturilor record, în special în nordul continentului, unde canicula se extinde, în timp ce Grecia îşi numără încă morţii după incendiul cel mai devastator din istoria sa recentă, relatează AFP. Alimentat de rafale de vânt violente şi facilitat de clima uscată şi foarte
Bilanţul în urma prăbuşirii unui baraj în Laos a ajuns la 27 de morţi şi 131 de dispăruţi; apa a ajuns în Cambodgia
Bilanţul în urma prăbuşirii unui baraj din sud-estul Laos a urcat joi la 27 de morţi, în timp ce operaţiunile de căutare şi salvare a celor 131 de persoane dispărute după ce mii de case au fost inundate au intrat în cea de-a treia zi, informează agenţia DPA. Încă un trup neînsufleţit a fost descoperit joi dimineaţa adăugându
Incendiul din Parcul Naţional Yosemite a determinat închiderea principalelor zone frecventate de turişti
Centrul Parcului Naţional Yosemite a fost închis miercuri din cauza unui puternic incendiu izbucnit în vestul regiunii, care a depăşit în cursul nopţii liniile de limitare a extinderii flăcărilor, a umplut valea cu un nor gros de fum şi i-a forţat pe vizitatori să îşi strângă corturile şi să fugă, informează Reuters. Vremea foarte
În câteva zile, un rinocer şi o girafă au murit la grădina zoologică din Buenos Aires
Un rinocer şi o girafă au murit într-o perioadă de 10 zile la grădina zoologică din Buenos Aires, reconvertită în 2016 în parc ecologic, a anunţat primăria din capitala Argentinei, citată de AFP. Shaki, o girafă în vârstă de 18 ani, născută la grădina zoologică din centrul oraşului Buenos Aires, a murit marţi din cauza unui ulcer
Cel puţin 27 de persoane ar fi murit în urma unei alunecări de teren produsă la o mină de jad din Myanmar
Cel puţin 27 de persoane sunt date dispărute şi sunt presupuse decedate în urma unei alunecări de teren produsă la o mină de jad din statul Kachin situat în nordul Myanmar, informează miercuri DPA. Alunecarea de teren, declanşată de ploile torenţiale, a avut loc marţi dimineaţa în apropierea satului Hpa Pyin din localitatea Hpakant, a declara
Bilanţul în urma prăbuşirii unui baraj în Laos: 26 de morţi şi 131 de persoane dispărute
Un număr de 26 de cadavre au fost recuperate până în prezent în Laos după prăbuşirea unui baraj hidroelectric care a inundat sate întregi, alte 131 de persoane fiind date dispărute, informează miercuri AFP. Ploile musonice îngreunează operaţiunile de căutare. Premierul Thongloun Sisoulith a dat publicităţii un prim bilanţ în
Incendiile de pădure continuă în Suedia, ţară afectată de secetă; se solicită implementarea interdicţiei de utilizare a grătarelor în exterior
Un număr de 25 de incendii continuă să fie active în mai multe zone forestiere de pe teritoriul Suediei, au anunţat miercuri autorităţile adăugând că acestea au fost într-o oarecare măsură controlate însă se menţin periculoase. Incendiile au izbucnit la începutul acestei luni şi s-au răspândit rapid, susţinute de secetă şi d

