SUA sunt lovite de o puternică furtună de zăpadă şi de ploi puternice
Trei persoane au murit în accidente provocate de intemperii în SUA, unde viscolul, vântul violent şi ploile puternice perturbă reţeaua de transport foarte utilizată în această perioadă de sărbători, relatează AFP. O furtună de zăpadă numită "Eboni" afectează o mare parte a ţării, din regiunea centrală şi până în su
Peste 40.000 de persoane strămutate în urma tsunamiului care a lovit Indonezia
Bilanţul persoanelor strămutate în urma tsunamiului care a lovit regiunile de coastă din insulele indoneziene Java şi Sumatra a crescut la peste 40.000, a anunţat vineri un oficial, potrivit dpa. Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor a precizat că numărul celor strămutaţi a ajuns la 40.386 după ce salvatorii au
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în estul Indoneziei
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în estul Indoneziei vineri, la ora locală 12:33 (00:33 GMT), au anunţat autorităţile locale, citate de DPA. Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Reducere a Dezastrelor, a precizat că acest cutremur de pământ, care s-a produs la o adâncime de 26 de kilometri, nu a dec
Traficul aerian în centrul SUA, perturbat de o furtună
O furtună a provocat joi anularea a sute de zboruri şi a întârziat alte mii în centrul Statelor Unite, afectând planurile călătorilor în această perioadă a sărbătorilor, relatează AFP. Peste 6.500 de zboruri au fost întârziate şi aproximativ 800 au fost anulate, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightAware.
Cele mai severe zece dezastre naturale din 2018 au provocat pagube în valoare de 85 de miliarde de dolari
De la inundaţii la căldură extremă, zece dintre cele mai severe dezastre naturale din 2018 au produs pagube de cel puţin 84,8 miliarde de dolari, precizează un studiu realizat de organizaţia de caritate Christian Aid şi dat joi publicităţii, potrivit Reuters. Vremea extremă provocată de schimbările climatice a afectat anul acesta toate continentele locuite, a
Franţa ''regretă'' decizia Japoniei de a relua pescuitul comercial de balene
Franţa a anunţat joi că "regretă'' decizia Japoniei de a relua în mod deschis pescuitul de balene după retragerea din Comisia internaţională privind vânătoarea de balene (International Whaling Commission - IWC), hotărâre anunţată miercuri de autorităţile de la Tokyo, potrivit AFP. Ministerul francez al Afacerilor Externe a preciz
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Venezuelei
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Venezuelei în primele ore ale dimineţii de joi, au anunţat reprezentanţii Serviciului de prospectare geologică din Statele Unite (USGS), citaţi de Reuters. Mai mulţi martori au raportat că au resimţit această activitate seismică în zone aflate la distanţe de peste 100 de kilometri faţă de epic
Nou bilanţ al seismului provocat de erupţia vulcanului Etna - 28 de persoane rănite, 600 de oameni evacuaţi
Douăzeci şi opt de persoane au fost rănite în Sicilia în urma unui seism ce a fost declanşat de erupţia vulcanului Etna, au anunţat miercuri autorităţile italiene, citate de Xinhua. Erupţia vulcanului sicilian a declanşat un seism cu magnitudinea de 4,8 grade pe scala Richter, care s-a produs la ora locală 03:19 în noaptea de marţi spre mierc
Autorităţile indoneziene au ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Anak Krakatoa
Autorităţile indoneziene au ridicat joi nivelul de alertă pentru vulcanul în erupţie Anak Krakatoa, la câteva zile după ce erupţia acestuia a produs un tsunami ce a provocat moartea a peste 400 de persoane, informează DPA. Nivelul de alertă pentru Anak Krakatoa a fost ridicat la al doilea nivel ca importanţă, "standby", în t
Zona vulcanului Etna, care a erupt luni, zguduită de un seism; patru persoane au fost rănite
Un seism cu magnitudinea 4,8 s-a produs miercuri într-o zonă apropiată de Etna, vulcanul sicilian care a intrat în faza de erupţie luni, unde noul cutremur a făcut 10 răniţi şi a provocat prăbuşirea şi avarierea unor clădiri vechi, au anunţat reprezentanţii autorităţilor italiene din domeniul Protecţiei Civile, informează AFP. Zece persoane au fost
Japonia şi-a anunţat retragerea din Comisia privind vânătoarea de balene, urmând să reia pescuitul comercial
Japonia şi-a anunţat miercuri retragerea din Comisia internaţională privind vânătoarea de balene (International Whaling Commission, IWC), punând în aplicare o ameninţare făcută în septembrie, în scopul "reluării pescuitului comercial în iulie anul viitor", a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului, citat de AFP.
Bilanţul tsunamiului care a lovit Indonezia a crescut la 429 de morţi
Bilanţul tsunamiului care a lovit zonele de coastă ale insulelor indoneziene Java şi Sumatra a crescut la 429 de morţi, 1.500 de răniţi şi 154 de persoane dispărute, a informat marţi un oficial local, citat de DPA. Tsunamiul a lovit coastele meridionale din Sumatra şi extremitatea occidentală a insulei Java sâmbătă în jurul orei locale 21.30 (14.30
Vulcanul Etna din Italia a erupt; autorităţile au închis aeroportul Catania
Muntele Etna din Italia, cel mai înalt şi mai activ vulcan din Europa, a erupt luni, expulzând o coloană uriaşă de cenuşă în atmosferă şi determinând închiderea aeroportului Catania, situat pe coasta estică a Siciliei, potrivit Reuters. O serie de aproximativ 130 de mişcări telurice, cea mai puternică având magnitudinea 4, s
Autorităţile din New Delhi anunţă măsuri urgente după ce poluarea a atins un nivel record
Autorităţile din New Delhi au implementat luni măsuri urgente după ce staţiile de monitorizare din capitala Indiei au înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri de poluare de anul acesta, potrivit dpa. Indexul pentru calitatea aerului, care măsoară concentraţia particulelor în suspensie, a indicat, încep&
Bilanţul tsunamiului care a lovit Indonezia a crescut la 373 de morţi (autorităţi)
Tsunamiul care a lovit sâmbătă seara Indonezia a provocat moartea a cel puţin 373 de persoane şi a rănit peste 1.400 de oameni pe insulele Java şi Sumatra, potrivit unui nou bilanţ anunţat luni de autorităţi, relatează Reuters şi dpa. "1.459 de persoane sunt rănite, iar 128 sunt date dispărute", a spus Sutopo Purwo


