Statele Unite se pregătesc de un sfârşit de săptămână canicular
Statele Unite se pregătesc de un sfârşit de săptămână canicular, cu temperaturi ce ar putea depăşi 38 de grade Celsius în oraşe precum New York şi Washington, relatează sâmbătă AFP. Aproape 150 de milioane de persoane sunt afectate de acest val de căldură care se va întinde din regiunea Mid West până pe coasta Atlanticului,
Peru: Erupţia unui vulcan determină sute de evacuări
Autorităţile peruane au ordonat, vineri, evacuarea a sute de oameni care locuiau lângă vulcanul Ubinas din sudul ţării, după producerea a două explozii şi a unei ploi de cenuşă şi gaz, transmite AFP sâmbătă. Evacuarea a fost decisă după anunţul făcut de Institutul Geofizic din Peru (IGP) că "vulcanul Ubina
Ploi torenţiale în Bangladesh - Peste 4 patru milioane de persoane riscă să nu îşi mai poată procura hrana
Zilele de ploi torenţiale care au lovit nordul şi sudul Bangladeshului au expus peste 4 patru milioane de persoane riscului de a nu-şi putea procura hrana şi de a se îmbolnăvi, a informat Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), citată de Xinhua, Într-o declaraţie publicată vineri, IFRC a precizat că inundaţi
Kenya a inaugurat cel mai mare parc eolian din Africa
Preşedintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, a inaugurat vineri cel mai mare parc eolian din Africa, 365 de turbine eoliene într-o zonă semi-deşertică din nordul Kenyei care produc mai mult de 15% din necesarul de electricitate al ţării, relatează AFP. Construit într-o vale cu peisaje lunare pe malul de est al lacului Turkana şi, într-un coridor natu
Recordul absolut de temperatură în Franţa a fost stabilit la 46 de grade Celsius
Recordul absolut de temperatură în Franţa a fost stabilit la 46 de grade Celsius în data de 28 iunie în localitatea Verargues, în departamentul Herault (sud), şi nu la 45,9 grade Celsius în oraşul Gallargues-le-Montueux în departamentul Gard învecinat, a anunţat vineri serviciul naţional de meteorologie
Cutremur cu magnitudinea 5,1 la Atena
Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a fost înregistrat vineri la prânz în capitala Greciei, Atena, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean. Seismul a fost resimţit în întreaga regiune Attica şi a cauzat perturbări ale liniilor telefonice, informează AFP, citând Observatorul Naţional din At
Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie la nivel global din istoria înregistrărilor meteorologice (NOAA)
Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicităţii de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters şi DPA. Temperaturile înregistrate în iunie 2019 au depăşit precedentul record conse
Mucurile de ţigară aruncate în mediul înconjurător afectează dezvoltarea plantelor (studiu)
Trilioane de mucuri de ţigări ajung în fiecare an în mediul înconjurător şi reprezintă un risc pentru dezvoltarea plantelor, sugerează un studiu efectuat în Marea Britanie, citat vineri de Press Association. Prezenţa mucurilor de ţigări în sol reduce succesul germinării şi lungimea tulpinilor de trifoi cu 27%, respectiv 28%, se ar
Australia - Autoritatea Marii Bariere de Corali solicită măsuri împotriva schimbărilor climatice
Autoritatea care administrează Marea Barieră de Corali a reclamat guvernului conservator australian ''cele mai ferme şi mai rapide acţiuni posibile'' împotriva schimbărilor climatice pentru a salva acest ecosistem înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, informează vineri AFP. Autoritatea parcului marin al Marii Bariere de Coral
Peste 130 de persoane au fost rănite şi 50.000 au fost evacuate după seismul din estul Indoneziei
Peste 130 de persoane au fost rănite şi mai mult de 50.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele după seismul cu magnitudinea de 7,2 produs duminică în estul Indoneziei, a anunţat joi Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB), citat de Xinhua. Oficialul indonezian a afirmat că 34 de persoane au
Israelul a înregistrat miercuri cea mai călduroasă zi din istoria sa
Temperaturile din Israel au ajuns miercuri la cel mai înalt nivel de până acum, a informat joi Serviciul meteorologic israelian, citat de dpa. Temperatura din Sodom, în zona Mării Moarte, a atins aproape 50 de grade Celsius miercuri, potrivit Serviciului meteorologic israelian. În timpul zilei, incendiile au izbucnit &ici
Inundaţiile din Bangladesh, înrăutăţite de ruperea unui dig
Unul dintre râurile principale din Bangladesh a rupt un dig provocând inundarea unui district din nordul ţării şi evacuarea forţată a mii de locuitori, a anunţat joi un oficial în timp ce bilanţul în urma ploilor musonice din statul vecin India a crescut la 97 de decese, relatează Reuters. Câteva milioane de persoane trăiesc &icir
Malaezia - Numărul urangutanilor a scăzut cu 30% în peticele de pădure din zona culturilor de palmier pentru ulei
Numărul urangutanilor care trăiesc în peticele de pădure din regiunile cultivate cu palmieri pentru ulei situate în statul malaezian Sabah a scăzut cu 30% în 15 ani, însă populaţia generală a acestor animale în regiune este stabilă, a anunţat organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF), citată de Reuters. Concluzia analizei WWF,
Deversări de petrol în Atlanticul de Nord de pe o platformă petrolieră (ExxonMobil)
Producătorul american de hidrocarburi ExxonMobil a anunţat miercuri că un amestec de apă şi petrol s-a scurs în apele Atlanticului de Nord, de pe platforma Hibernia aflată în largul insulei canadiene Terranova, informează AFP. "Un amestec de apă şi petrol s-a deversat dintr-un rezervor al platformei în dimineaţa zilei de
Bilanţul cutremurului cu magnitudinea 7,3 din Indonezia a crescut la şase morţi
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudinea 7,3 care a lovit duminică estul Indoneziei a crescut la şase, alte 51 de persoane fiind rănite, a declarat Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB), citat de Xinhua.





