Specia ''rechinul pierdut'', catalogată ''posibil extinctă''; un delfin din Amazon, ''în pericol'', potrivit IUCN
O specie de rechin abia descoperită formal anul trecut ar putea fi deja extinctă - o soartă pe care nicio altă specie de rechin nu a avut-o de la apariţia omului până în prezent -, iar o varietate de delfin de pe fluviul Amazon este în pericol de dispariţie, potrivit listei actualizate a speciilor în pericol dată joi publicităţii de Uniunea Internaţio
''Catedrala din gheaţă'', o peşteră formată natural în Alpii elveţieni, oferă o privelişte unică vizitatorilor
O peşteră din gheaţă formată natural pe unul dintre gheţarii aflaţi la mare altitudine din Alpii elveţieni a devenit joi accesibilă vizitatorilor care au venit să admire imensa arcadă albastră a ''catedralei din gheaţă'', informează Reuters. Variind ca mărime şi formă de la an la an, peştera are un tavan rotunjit format dintr-un strat gros de g
Organizaţia ecologistă Greenpeace lansează la Bruxelles un glob aerostatic cu un mesaj pentru liderii europeni la summit
Activişti ai Greenpeace au lansat joi un glob aerostatic în apropierea instituţiilor europene de la Bruxelles, pentru a le cere liderilor statelor UE, reuniţi acolo la un summit european, mai multă implicare în combaterea schimbărilor climatice şi obiective de mediu mai ambiţioase, relatează agenţia EFE. Inscripţionat cu întrebarea
Un seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs în largul coastei nord-estice a Taiwanului
Un seism cu magnitudinea 6,7 a zguduit regiuni din nordul Taiwanului joi seară, potrivit Biroului Central pentru Meteorologie al insulei, informează Reuters. Cutremurul s-a produs în largul costei nord-estice a Taiwanului, la o adâncime de 77 de kilometri, a mai precizat biroul meteorologic. Clădirile s-au zgâlţâi
Danemarca - Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate ar fi contaminat apele subterane (raport)
Nurcile aflate în stare de descompunere după ce au fost îngropate în gropi comune în Danemarca în urma unei campanii de sacrificare la nivel naţional ar fi contaminat apele subterane, a relatat joi postul local Radio4, citând un raport al unei agenţii guvernamentale, informează Reuters. Guvernul danez a disp
În Bulgaria, aerul irespirabil creşte nivelul de îngrijorare în plină pandemie
Odată cu sosirea iernii, bulgarii îşi fac griji pentru impactul poluării asupra COVID-19, iar Bruxelles sancţionează guvernul, pe care îl acuză că nu face nimic pentru a permite populaţiei să respire mai uşor, relatează joi AFP. Dacă izolarea a îmbunătăţit calitatea aerului în Europa, în Sofia, unul dintre cele ma
Un aisberg gigantic, pe traiectoria de coliziune cu o insulă din Atlanticul de Sud, unde trăieşte o colonie de pinguini
Un aisberg gigantic se îndreaptă spre insula Georgia de Sud din Atlanticul de Sud, iar oamenii de ştiinţă se tem că posibila coliziune ar devasta fauna şi flora, afectând inclusiv pinguinii, focile şi albatroşii care trăiesc pe insulă, informează Reuters. Cercetătorii au monitorizat timp de mai multe săptămâni desfăşurarea fenomenului, pusă p
Planeta se îndreaptă către o încălzire cu 3 grade Celsius, în pofida pandemiei (ONU)
Scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a pandemiei de COVID-19 va avea un efect "nesemnificativ", iar lumea continuă să se îndrepte către o încălzire cu 3 grade Celsius, departe de obiectivele stabilite în Acordul de la Paris, de la a cărui adoptare urmează să se împlinească sâmbătă cinci ani, a avertizat miercuri ONU, i
Angajamentele climatice ale marilor emiţători de gaze cu efect de seră (AFP)
În virtutea Acordului de la Paris asupra climei, aproape toate ţările lumii s-au angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, angajamente pe care trebuie să le revizuiască până la sfârşitul anului, relatează miercuri AFP. Prima serie a acestor "contribuţii determinate la nivel naţional' (NDC) a plasat planeta
VIDEO Italia: Veneţia, afectată din nou de inundaţii
Unele dintre cele mai faimoase locaţii din oraşul italian Veneţia se aflau marţi sub ape, în condiţiile în care sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor nu s-a activat, iar furtunile au continuat să lovească zone întinse din Italia, relatează dpa. Nivelul apelor a atins o maximă de 138 de centimetri marţi după-amiaz
După Acordul de la Paris, catastrofe climatice în serie
Temperaturi record în Antarctica, banchize ameninţate cu dispariţia, secete repetate, uragane în serie... De la semnarea în 2015 a Acordului de la Paris, efectele încălzirii globale au fost din ce în ce mai vizibile, relatează miercuri AFP. "Lumea s-a schimbat după Paris. Şi nu în bine. (...) Asistăm la
Australia - Incendiul de vegetaţie de pe Insula Fraser, în continuare activ, în pofida ploii
Ploaia din cursul nopţii a adus o uşoară îmbunătăţire a situaţiei din insula australiană Fraser, inclusă în patrimoniul mondial, unde pompierii care se luptă cu un incendiu activ de câteva săptămâni au reuşit să salveze o localitate ameninţată luni de flăcări, relatează DPA. "A fost o perioadă foarte îmbucurătoare în ti
Noua înălţime a Muntelui Everest, stabilită la 8.848,86 metri
Înălţimea Muntelui Everest după efectuarea de noi măsurători este de 8.848,86 metri, informează marţi DPA şi Kyodo. Anunţul a fost făcut de către ministrul de externe al Nepalului, Pradeep Kumar Gyawali, alături de omologul său chinez, Wang Yi, în cadrul unei videoconferinţe de la Kathmandu, respectiv,
Furtunile violente au făcut două victime în Italia; meteorologii prognozează ploi şi ninsori consistente
Furtunile de zăpadă şi ploile abundente au ucis cel puţin două persoane în Italia pe parcursul weekendului trecut, iar meteorologii prognozează că aceste fenomene vor continua să se manifeste şi în zilele următoare în regiunile nordice ale ţării, informează DPA. Linia feroviară care duce spre Pasul Brenner, o trecătoare de l&
Indonezia: Aproape 10.000 de persoane, evacuate în urma inundaţiilor în provincia Aceh
Aproape 10.000 de persoane au fost evacuate în districtul East Aceh din provincia Aceh în urma inundaţiilor produse în zonă, apele acumulate atingând până la 2 metri înălţime, a anunţat Agenţia pentru gestionarea dezastrelor, relatează luni Xinhua. "Din cauza ploilor abundente din ultimele trei zile car








.jpg)




