Cel puţin nouă morţi în urma unei alunecări de teren în El Salvador
Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite în urma unei alunecări de teren în El Salvador, a anunţat Agenţia de gestionare a dezastrelor, relatează sâmbătă dpa. Circa 40 de case au fost îngropate sub pământ în momentul în care versanţii vulcan
VIDEO Bilanţul morţilor cutremurului în vestul Turciei a urcat la 25
Bilanţul morţilor cutremurului de vineri în oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 25, a anunţat sâmbătă agenţia oficială de presă Anadolu, citând autoritatea naţională de gestionare a dezastrelor AFAD.
UPDATE Doisprezece morţi în Turcia şi doi în Grecia, 419 răniţi după seismul din Marea Egee
Cel puţin 12 persoane au murit în Turcia, două în Grecia şi alte 419 au fost rănite după un puternic seism cu magnitudinea 6,7 care a provocat vineri prăbuşirea mai multor clădiri în vestul Turciei şi pe insula greacă Samos, au anunţat autorităţile pentru situaţii de urgenţă din cele două ţări, citate de AFP, Reuters şi DPA.
Şase morţi în Turcia şi doi în Grecia, 202 de răniţi după seismul din Marea Egee
Cel puţin şase persoane au murit în Turcia, două în Grecia şi alte 202 au fost rănite după un puternic seism cu magnitudinea 6,7 care a provocat vineri prăbuşirea mai multor clădiri în vestul Turciei şi pe insula greacă Samos, au anunţat autorităţile pentru situaţii de urgenţă din cele două ţări, citate de AFP, Reuters şi DPA. Cel puţin patru
Cel puţin patru morţi, 120 de răniţi şi pagube materiale după seismul din Marea Egee
Cel puţin patru persoane au murit şi alte 120 au fost rănite după un puternic seism care a provocat prăbuşirea mai multor clădiri în vestul Turciei vineri, potrivit unui prim bilanţ publicat de Ministerul turc al Sănătăţii, informează AFP şi DPA. "Din păcate, patru dintre compatrioţii noştri şi-au pierdut viaţa în acest seism (...) În to
VIDEO Seism în Mareea Egee: Un mini-tsunami semnalat în Samos, alături de pagube materiale (televiziunea greacă)
Un "mini-tsunami" s-a produs pe insula greacă Samos din Mareea Egee şi pagube materiale au fost semnalate la nivelul mai multor clădiri locale în urma unui seism cu magnitudinea 6,7 care a lovit această regiune, potrivit postului public de televiziune din Grecia, Ert, informează AFP.
VIDEO LIVE UPDATE Un puternic seism, resimţit în Turcia şi Grecia, s-a produs vineri în Marea Egee
Un puternic seism s-a produs vineri în Marea Egee şi a fost resimţit atât în Turcia, cât şi în Grecia, au anunţat centrele seismologice locale şi internaţionale, informează Reuters.
Catastrofele vor fi ''mai grave şi mai frecvente'' în Australia, avertizează o comisie de anchetă
Australienii trebuie să fie pregătiţi să facă faţă unor dezastre "mai frecvente şi mai grave" din cauza schimbărilor climatice, a avertizat vineri o comisie de anchetă privind incendiile forestiere care au devastat insula-continent în 2019 şi 2020, relatează AFP. Incendii se produc în fiecare an în Australia la fina
Lupul nu mai este o specie protejată în Statele Unite
Administraţia Donald Trump a confirmat joi că lupii nu vor mai fi o specie protejată în Statele Unite, revocând o clasificare în vigoare din 1978 după ce aceştia aproape dispăruseră, şi deschizând calea pentru ca aceste animale să poată fi vânate, relatează vineri AFP. Anunţul survine cu câteva zile în
Vietnam - Cel puţin 23 de morţi şi 47 de dispăruţi în urma taifunului Molave
Inundaţiile şi alunecările de teren declanşate în regiunile înalte din centrul Vietnamului de taifunul Molave, a cărui intensitate a slăbit între timp, au lăsat în urmă cel puţin 23 de morţi, 47 de dispăruţi şi 45 de răniţi, conform unui bilanţ anunţat vineri de Comitetul pentru Prevenirea şi Controlul Dezastrelor Naturale, relatează agenţia X
SUA - Cel puţin şase persoane au murit după ce uraganul Zeta a lovit sudul ţării
Cel puţin şase persoane au decedat după ce uraganul Zeta a lovit zonele de coastă din sudul Statelor Unite şi peste două milioane de locuitori au rămas joi fără energie electrică, potrivit relatărilor din media, informează DPA. Zeta a atins miercuri noaptea zona de uscat, în statul Louisiana, cu intensitatea unui uragan de categoria a 2-
Pandemiile vor deveni mai severe dacă nu va fi stopată degradarea naturii, avertizează un raport internaţional
Pandemiile vor deveni tot mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19 dacă nu se va acţiona pentru a stopa degradarea naturii, un fenomen care duce la propagarea unor noi boli în rândul oamenilor, au precizat joi experţi internaţionali, potrivit DPA.
Australia: Stresul contribuie la ''declinul constant'' al populaţiei de koala (studiu)
Populaţiile de koala din statul australian New South Wales se află într-un "declin constant" din cauza stresului asupra sistemului lor imunitar cauzat de distrugerea habitatului şi de incendiile de vegetaţie, potrivit unui nou studiu, relatează dpa. Defrişările masive, pierderea habitatului în urma incendiilor şi valurile
Cel puţin un mort după ce uraganul Zeta a atins uscatul în Louisiana
Cel puţin o persoană a murit după ce uraganul Zeta a atins uscatul în statul Louisiana din sudul Statelor Unite, au informat miercuri seara autorităţile locale, potrivit DPA. Zeta a atins uscatul miercuri după-amiaza, însoţit de vânturi de aproximativ 175 kilometri pe oră, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC), înainte de a s
Treisprezece morţi şi 40 de dispăruţi după ce taifunul Molave a lovit Vietnamul
Autorităţile vietnameze au mobilizat armata pentru a veni în ajutorul echipelor de căutare şi salvare după ce taifunul Molave a lovit provinciile centrale ale ţării, declanşând alunecări de teren soldate cu victime, a informat joi guvernul de la Hanoi, potrivit dpa. Până joi dimineaţă, 13 persoane şi-au pierdut viaţa în













