Autostrăzi şi linii de cale ferată, blocate în urma ploilor torenţiale care au lovit sudul Franţei
Autostrăzi şi linii de cale ferată au fost blocate marţi în urma furtunilor însoţite de ploi torenţiale care s-au abătut asupra sudului Franţei, relatează miercuri dpa. O persoană era în continuare dată dispărută marţi seara în departamentul Gard, iar un muncitor lovit de fulger a fost rănit uşor, a anunţat prefectura d
Două persoane date dispărute în inundaţiile produse la Gard, în sudul Franţei
Două persoane au fost date dispărute marţi, iar o a treia a fost rănită uşor, după ce ploile torenţiale au lovit regiunea Gard din sudul Franţei, au anunţat autorităţile locale citate de Reuters. Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat pe Twitter că se va deplasa la faţa locului pentru a evalua situaţia. Echipele de salvare caută
SUA: Uraganul Nicholas, retrogradat la nivel de furtună tropicală după ce a lovit coasta Texasului
Uraganul Nicholas a slăbit în intensitate în timpul deplasării sale către interiorul statului Texas (sudul SUA), unde a atins marţi uscatul, fiind retrogradat la nivel de furtună tropicală, relatează AFP. Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA a anunţat în cel mai recent buletin informativ că furtuna tropicală Nicholas, cu viteze ale v
Incendiul devastator din zona Malaga, sudul Spaniei, a fost adus sub control
Incendiul devastator care a provocat moartea unui pompier şi a condus la evacuarea a 2.600 de persoane în zona Malaga din sudul Spaniei se află sub control, au declarat marţi autorităţile regionale, relatează AFP. Acest incendiu, izbucnit miercuri lângă Malaga (Andaluzia), "este considerat a fi sub control. Ploaia care a căzut
SUA: Uraganul Nicholas a atins coasta Texasului
Uraganul Nicholas a atins coastele Texasului (sudul Statelor Unite) marţi dimineaţă, a anunţat Centrul Naţional al Uraganelor (NHC), care a avertizat în legătură cu ploi abundente şi riscul de viituri, relatează AFP şi Reuters. Uraganul a atins uscatul de-a lungul coastei Texasului în jurul orei 05:30 GMT, însoţit de viteze a
SUA: Furtuna Nicholas a atins categoria de uragan şi se îndreaptă spre Houston (NHC)
Furtuna tropicală Nicholas a atins categoria de uragan în Golful Mexic pe măsură ce se apropie de o zonă de coastă a Statelor Unite şi se îndreaptă spre oraşul Houston, statul Texas, a anunţat luni seara Centrul Naţional al Uraganelor (NHC), relatează marţi AFP. Însoţit de vânt cu o intensitate de 120 km / h, Nicholas &
VIDEO Spania: Lupta cu incendiul din zona Malaga, care a ars 7.400 de hectare, a fost reluată
Mijloacele aeriene şi-au reluat activitatea pentru a stinge incendiul de pădure din munţii Sierra Bermeja (Malaga) -sudul Spaniei - de la primele ore ale dimineţii de luni, după o noapte intensă pe toate fronturile în care efectivele au operat în condiţii mai bune în perimetrul în care au fost mistuite 7.400 de hectare, relatează EFE.
Taifunul Chanthu aşteptat să lovească estul Chinei după ce a provocat pagube în Taiwan
Provincia Zhejiang, din estul Chinei, a decretat cel mai înalt nivel de alertă pentru a face faţă efectelor taifunului Chanthu, prevăzut să atingă uscatul în cursul zilei de luni, a informat serviciului meteo al provinciei citat de EFE. Potrivit serviciului meteo, taifunul este însoţit de vânturi de până la 200 de kilometri pe oră
Zeci de urangutani de Borneo, testaţi pentru coronavirus
Câteva zeci de urangutani de Borneo au fost testaţi pentru coronavirus de medici veterinari îmbrăcaţi în costume de protecţie, care au avut sarcina delicată de a le recolta secreţii nazale, relatează luni AFP. Circa 30 de primate din statul malaezian Sabah, pe insula Borneo, au fost supuse testelor, iar toate rezultatele au f
Vietnam: Avertismente de inundaţii şi alunecări de teren după trecerea furtunii tropicale Conson
Autorităţile din Vietnam au avertizat luni asupra riscului de inundaţii şi alunecări de teren provocat de furtuna tropicală Conson, chiar şi după ce furtuna a slăbit în intensitate în largul coastei centrale a ţării în weekend, relatează Reuters. Ploile puternice aduse de furtună au provocat moartea unei persoane, au distrus
Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs în nord-estul Iranului
Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs luni dimineaţă în provincia Razavi Khorasan din nord-estul Iranului, informează Institutul iranian de seismologie, relatează AFP. Cutremurul s-a produs la ora 08:32 (04:02 GMT) la o adâncime de 6 km, lângă oraşul Ghouchan, a precizat sursa citată. Seismul a fost resimţit
Taifunul Chanthu provoacă ploi şi perturbări ale traficului în Taiwan (GALERIE FOTO)
Taifunul Chanthu, însoţit de vânturi şi de ploi puternice, a provocat duminică în estul Taiwanului perturbări ale traficului rutier şi aerian, precum şi întreruperi ale curentului electric, fără să lovească însă direct insula, relatează AFP.
Taifunul Chanthu a lovit nordul Filipinelor, provocând evacuarea a sute de persoane (GALERIE FOTO)
Sute de persoane au fost evacuate după ce taifunul Chanthu a lovit sâmbătă nordul Filipinelor, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale, relatează dpa. Chanthu, cu viteze ale vântului de până la 205 km/h şi rafale de până la 250 km/h, a lovit uscatul în provincia Ba
Italia: Două persoane şi-au pierdut viaţa după ce o tornadă a lovit insula siciliană Pantelleria (GALERIE FOTO)
Două persoane au murit şi cel puţin alte patru au fost rănite după ce o tornadă a lovit vineri insula siciliană Pantelleria, a anunţat Protecţia civilă italiană, relatează AFP şi dpa. Tornada "a lovit şi a răsturnat şase maşini", a precizat agenţia pe pagina sa de Facebook, publicând fotografii car
Mexic: Uraganul Olaf, retrogradat la nivel de furtună tropicală
Uraganul Olaf a fost retrogradat vineri la nivel de furtună tropicală, în cursul înaintării sale de-a lungul peninsulei Baja California, fenomenul provocând precipitaţii abundente şi vânt puternic în Mexic, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP.











