Păduri tropicale cu suprafaţa Elveţiei, distruse pe Terra în 2022 (studiu)
Omenirea a pierdut păduri tropicale virgine ce aveau o suprafaţă echivalentă cu cea a Elveţiei în anul 2022, potrivit unui nou studiu, informează DPA. Aproximativ 4,1 milioane de hectare acoperite de păduri primare au dispărut de pe Terra anul trecut, fiind parţial distruse de incendii de vegetaţie, dar, în principal, de activităţile umane asociate
Spania se confruntă cu primul său val de căldură din această vară
Primul val de căldură din această vară din Spania va aduce temperaturi care ar putea depăşi local 44 de grade, în sudul ţării, conform agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet), transmite AFP. Acest "prim val de căldură al verii", care a început duminică, va face ca mercurul din termometre să urce până la 39-40 de
UPDATE SUA: Cel puţin trei morţi şi zeci de locuinţe avariate în urma furtunilor
Tornade şi furtuni au lovit duminică regiunea Midwest (statele central-nordice), şi sud-estul Statelor Unite, avariind zeci de case şi provocând cel puţin trei decese, în Indiana şi Arkansas, au anunţat luni autorităţile, transmite Reuters. Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a anunţat că au fost raportate tornade multiple, du
VIDEO Incendii în Canada: Oraşul Montreal se sufocă sub fum, cu aerul cel mai poluat din lume
O perdea de fum acru acoperea duminică Montrealul din cauza incendiilor forestiere încă active din Canada, făcând oraşul cu cel mai poluat aer din lume, potrivit unei companii specializate, scrie AFP. O avertizare de smog emisă de
VIDEO Chile: Doi morţi şi trei dispăruţi după inundaţii
Două persoane au murit şi trei sunt date dispărute în urma inundaţiilor provocate de ploile abundente din centrul Chile, a afirmat sâmbătă preşedintele Gabriel Boric, notează AFP. "Din păcate, două persoane au murit în urma prăbuşirii unor copaci (...), trei persoane sunt date dispărute"
Japonia: Cutremur de magnitudine 5,6 în regiunea Hokkaido (EMSC)
Un cutremur de magnitudine 5,6 a avut loc la începutul zilei de sâmbătă în regiunea Hokkaido din Japonia, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (CSEM), citat vineri seară de Reuters. Seismul a avut loc la o adâncime de 306 km, potrivit CSEM. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Temperaturile au urcat la 50 de grade Celsius în unele zone din Pakistan
Autorităţile pakistaneze au avertizat vineri populaţia în legătură cu un val de căldură mortal în condiţiile în care temperaturile în timpul zilei în unele zone din ţară au atins 50 de grade Celsius, forţând locuitorii să-şi oprească activitatea şi să rămâne în case, relatează dpa. Temperaturile la amiază s-au &i
Franţa: Până la 35.000 de decese, legate de temperaturile ridicate din timpul verii după 2014
După 2014, între 30.000 şi 35.000 de persoane au murit în timpul verii în Franţa din cauza efectelor căldurii, a estimat vineri Agenţia franceză de sănătate publică, subliniind că acest număr de decese nu se referă doar la episoadele de caniculă, relatează AFP. "Trebuie remarcat faptul că o parte semnificativă - o treime - se referă la p
Filipine: Ameninţarea unei erupţii explozive a vulcanului Mayon continuă
Agenţia de seismologie din Filipine (Phivolcs) a avertizat vineri că activitatea vulcanului Mayon nu dă semne de atenuare, persistând ameninţarea unei erupţii explozive care a condus deja la evacuarea a peste 20.000 de locuitori din nord-estul ţării, transmite EFE. Potrivit buletin informativ zilnic emis de Phivolcs, în ultimele 24 de ore n
Căldura zdrobeşte o parte a Chinei; Beijingul, sub alertă roşie
O alertă roşie de căldură puternică este în vigoare vineri în China într-o mare parte din nordul ţării, cu temperaturi care se apropie de 40 de grade Celsius, în special în metropola Beijing, care a doborât cu o zi înainte recordul pentru cea mai călduroasă zi, informează AFP. Temperaturile ridicate di
Gărzile de coastă americane anunţă continuarea operaţiunilor de căutare a submersibilului Titan dispărut
Gărzile de coastă americane au anunţat că vor continua joi operaţiunile de "salvare" a submersibilului turistic Titan cu cinci persoane la bord care a dispărut duminică în apropierea epavei Titan
China: Temperatura la Beijing a depăşit 40 de grade Celsius pentru prima dată din 2014
Temperatura la Beijing a depăşit joi 40 de grade Celsius pentru prima dată după anul 2014, în capitala chineză fiind aşteptată până la sfârşitul săptămânii o vreme caniculară, odată cu revenirea valurilor de căldură care au pârjolit săptămâna anterioară nordul ţării, informează Reuters.
SUA: Cel puţin 3 morţi în urma unei tornade care a lovit un oraş din Texas
Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe clădiri au fost avariate în urma unei tornade care a lovit miercuri oraşul Matador din nordul statului american Texas, transmite joi Reuters citând The New York Times. O operaţiune de căutare a persoanelor care ar putea fi rănite sau blocate printre dăr&aci
Billie Eilish şi Lenny Kravitz, vedetele unui concert pentru planetă organizat la Turnul Eiffel din Paris
Billie Eilish, Lenny Kravitz şi Jon Batiste se numără printre vedetele prezente pe afişul unui concert pentru planetă ce va fi organizat joi la Turnul Eiffel din Paris, în marja unui summit internaţional la iniţiativa preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP. Artiştii H.E.R., Finneas (fratele şi colaboratorul lui Billie Eilish, care
Brazilia: Captură record de peste 28 de tone de înotătoare de rechin
Autorităţile braziliene au anunţat marţi confiscarea a peste 28 de tone de înotătoare de rechin destinate Asiei, unde sunt foarte apreciate, în ceea ce ar fi cea mai mare operaţiune de acest fel din lume, potrivit agenţiei de mediu Ibama, notează AFP. Aceste 28,7 tone de aripioare reprezintă aproximativ 10.000 de rechini albaştri (














