logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nivelul de dioxid de carbon din atmosferă crește într-un ritm 'incompatibil' cu obiectivul de 1,5 grade Celsius(studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Dioxidul de carbon din atmosferă crește într-un ritm considerat incompatibil cu menținerea încălzirii globale sub pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, avertizează un studiu al serviciului britanic de meteorologie Met Office, relatează vineri DPA/PA Media.

Concentrațiile principalului gaz cu efect de seră au crescut în 2024 până la niveluri anuale atinse cel mai rapid în istoria măsurătorilor de lungă durată efectuate la Mauna Loa din Hawaii, care datează din 1958, depășind previziunile Met Office pentru acest an.

Creșterea de 3,58 părți pe milion (ppm) înregistrată la Mauna Loa a fost peste nivelul de 2,84 ppm estimat de Met Office, în timp ce măsurătorile satelitare au arătat, de asemenea, creșteri mari la nivel mondial.

Met Office a declarat că această creștere este cauzată de nivelul record al emisiilor provenite de la arderea combustibililor fosili, în condițiile în care 'rezervoarele' naturale, cum ar fi pădurile tropicale, captează mai puțin carbon, dar și de la incendiile de vegetație.

Reducerea carbonului absorbit de păduri și incendiile de vegetație au fost cauzate de vremea caldă asociată fenomenului meteorologic El Nino din zona Oceanului Pacific, care creștere temperaturile globale și accentuează schimbările climatice.

Met Office, care a emis previziuni privind dioxidul de carbon începând cu anul 2016, a prognozat că aceste creșteri între 2024 și 2025 vor fi mai puțin accentuate comparativ cu anul trecut, atingând valoarea de aproximativ 2,26 ppm.

Dar, chiar și o astfel de creștere mai lentă va fi prea rapidă pentru a rămâne pe traiectoria stabilită de Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC/IPCC), organismul ONU pentru climă, care prevede menținerea unei încălziri sub 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, cu o abatere foarte mică sau deloc, a avertizat Met Office.

De asemenea, GIEC/IPCC a luat în calcul traiectorii ce prevăd depășirea temporară a pragului de 1,5 grade Celsius, pentru câteva decenii, înainte de a reveni sub acest nivel până la sfârșitul acestui secol.

Însă, acest lucru va necesita o dependență mai mare de tehnologii sau măsuri - cum ar fi plantarea mai multor păduri - care reduc nivelul general al dioxidului de carbon din atmosferă.

Continuarea eforturilor de a preveni încălzirea planetei cu peste 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale este unul dintre angajamentele cheie ale Acordului de la Paris, asupra căruia țările au convenit în 2015, în încercarea de a evita cele mai periculoase efecte ale schimbărilor climatice.

Dioxidul de carbon din atmosferă reține căldura. Nivelurile ridicate ale acestui gaz captează și mai multă căldură, crescând temperaturile globale în timp, ceea ce provoacă efecte din ce în ce mai grave, inclusiv un nivel mai mare al mărilor, intensificarea secetelor, furtunilor, inundațiilor, dar și daune aduse faunei sălbatice și sistemelor naturale vitale.

Pentru ca încălzirea globală să fie limitată la pragul de 1,5 grade Celsius, mărirea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă trebuie să fie deja încetinită la o creștere de 1,8 ppm pe an în acest deceniu, înainte de a se opri și de a începe să scadă, în conformitate cu calculele GIEC/IPCC, a indicat Met Office.

Însă, creșterile sunt, în medie, de aproximativ 2,5 ppm până acum în acest deceniu, a declarat profesorul Richard Betts din cadrul biroului de prognoză al Met Office. 'Săptămâna trecută a fost confirmat faptul că 2024 a fost cel mai cald an din istoria înregistrărilor, cu temperaturi medii anuale care au depășit pentru prima dată (pragul de) 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale', a spus el.

'Deși nu reprezintă un eșec în atingerea obiectivului Acordului de la Paris, deoarece acest lucru ar necesita depășirea încălzirii cu 1,5 grade Celsius pe o perioadă mai lungă și am putea asista la un an ușor mai rece în 2025, tendința de încălzire pe termen lung va continua deoarece dioxidul de carbon continuă să se acumuleze în atmosferă', a adăugat specialistul.

El a precizat că trecerea de la El Nino la opusul său, La Nina - care creează condiții mai reci și mai umede, în special la tropice - ar însemna că pădurile și alte sisteme naturale absorb mai mult carbon decât anul trecut, încetinind temporar creșterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă.

'Cu toate acestea, stoparea încălzirii globale necesită ca acumularea de gaze cu efect de seră în aer să se oprească complet și apoi să înceapă să se reducă. Scăderile semnificative și rapide ale emisiilor ar putea limita măsura în care încălzirea globală depășește 1,5 grade Celsius - dar acest lucru necesită acțiuni urgente, la nivel internațional', a spus el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 889

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l

Planeta 26-10-2026 13:58

Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale

Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect

Planeta 26-10-2026 13:38

Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren

Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect

Planeta 26-10-2026 12:59

Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo

Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.

Planeta 26-10-2026 09:01

India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab

Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic

Planeta 25-10-2026 15:25

Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol

Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira

Planeta 24-10-2026 12:52

Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se

Planeta 24-10-2026 12:05

Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)

Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț

Planeta 24-10-2026 11:25

Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3

Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)