Spania/ Incendiu în Tenerife, 3.000 de persoane evacuate

Un incendiu declanşat în nord-estul insulei spaniole Tenerife, situată în arhipelagul turistic Canare, a provocat evacuarea a 3.000 de persoane, au anunţat miercuri autorităţile, potrivit AFP.
Circa 2.400 de persoane au trebuit evacuate ca măsură preventivă în oraşul Santa Ursula şi alte circa 600 de persoane în oraşul La Orotava, a declarat pe Facebook vicepreşedinta guvernului regional, Lope Afonso.
''Incendiul este stabilizat în prezent şi aşteptăm să vedem cum evoluează pentru a şti dacă putem lua în calcul, în câteva ore, întoarcerea persoanelor evacuate'', a explicat Blanca Perez, consilieră pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Potrivit unor imagini difuzate de televiziuni, incendiile sunt combătute cu ajutorul bombardierelor cu apă.
Această insulă, situată în Oceanul Atlantic, în largul Marocului, a mai fost devastată în august de incendii de pădure, care au determinat evacuarea a 12.000 de persoane.
Tenerife are o suprafaţă totală de 203.400 de hectare, iar circa 7% din suprafaţa insulei a fost distrusă de incendii la sfârşitul lunii august.
Insula a trecut şi prin alte incendii, mai importante din punctul de vedere al suprafeţei pârjolite, în special în 2007.
În Insulele Canare se înregistrează în prezent temperaturi care depăşesc 30 de grade Celsius.
În 2022, 300.000 de hectare au fost distruse de peste 500 de incendii în Spania, un record în Europa, potrivit Sistemului european de informaţii despre incendiile de pădure (EFFIS).AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
China /Un taifun s-a abătut asupra orașului Shanghai; 283.000 de persoane au fost evacuate
Metropola chineză Shanghai a evacuat aproape 283.000 de persoane din zone vulnerabile după ce taifunul Co-May, care a adus ploi puternice și vânturi violente, a lovit miercuri capitala economică a acestei țări, informează AFP. Observatorul meteorologic din oraș a emis miercuri după-amiază o alertă portocalie pentru furtuni și ploi, al doilea cel mai ridi
Un crater uriaș a fost descoperit în calota glaciară a Groenlandei
O inundație masivă care a afectat calota glaciară a Groenlandei în 2014 a creat un crater uriaș care este în prezent cercetat de oamenii de știință, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de DPA. Aproximativ 90 de milioane de metri cubi de apă dintr-un lac subteran ar fi ieșit din pământ în 10 zile, ceea ce corespun
Rusia: Un vulcan a intrat în erupție în Orientul Îndepărtat după seismul puternic de miercuri
Vulcanul Kliucevskaia Sopka, situat în Peninsula Kamceatka din Rusia, a intrat în erupție miercuri, după seismul cu magnitudinea 8,8 și tsunamiul care au afectat această regiune puțin populată din O
Centrul de alertă din Pacific a coborât nivelul de alertă de tsunami în Hawaii
Nivelul de alertă de tsunami pentru Hawaii, emis după seismul de magnitudine 8,8 produs marți seară în largul Peninsulei Kamceatka, a fost coborât la gradul unui apel la vigilență, a anunțat miercuri Centrul de alertă de tsunami din Pacific (PTWC), transmite AFP. 'Centrul de alertă de tsunami din Pacific a redus nivelul de aler
Valuri tsunami între 3 și 5 metri au lovit orașul Severo-Kurilsk după seismul din largul Peninsulei Kamceatka
Valurile tsunami care au lovit orașul rus Severo-Kurilsk după sesimul de 8,8 produs marți în largul Peninsulei Kamceatka au depășit 3 metri înălțime, cel mai mare atingând 5 metri, conform unei informații publicate de agenția RIA Novosti, transmite miercuri Reuters. Un tsunami de 1,30 metri a lovit un port din prefectura Miya
Seismul din largul peninsulei Kamceatka este cel mai puternic produs în regiune din 1952
Academia de Științe a Rusiei a anunțat că seismul de magnitudine 8,8 produs marți în largul peninsulei Kamceatka este cel mai puternic cutremur produs în această regiune din anul 1952, transmite Reuters. 'Însă, datorită anumitor caracteristici ale epicentrului, intensitatea mișcării seismice nu a fost atât de ridica
Alerte de tsunami și evacuări în întregul Pacific, după un seism de 8,8 în largul peninsulei Kamceatka
Un cutremur cu magnitudinea de 8,8, cel mai puternic din regiune în aproape 73 de ani, s-a produs marți în largul coastei rusești a Peninsulei Kamceatka, declanșând miercuri tsunami-uri cu valuri de până la 4 metri în Rusia și Japonia și generând alerte în aproape fiecare țară de pe coasta Pacificului, transmit AFP și Reuters
VIDEO Un incendiu din centrul Spaniei a devastat peste 500 de hectare de pădure
Un incendiu izbucnit în centrul Spaniei a distrus mai mult de 500 de hectare acoperite de păduri și vegetație joasă, potrivit unui anunț făcut marți de oficialii spanioli, informează DPA. 'Situația nu este încurajatoare', a declarat Angel Iglesias, directorul tehnic al Brigăzii de pompieri din Mombeltran, un mic oraș situat la aproximativ 9
Portugalia se luptă cu trei incendii extinse de vegetație pe fundalul temperaturilor caniculare
Peste 1.300 de pompieri sprijiniți de circa 12 aeronave pentru stingerea flăcărilor se luptau marți cu trei incendii masive de vegetație în nordul Portugaliei, teritoriul țării fiind vizat de o alertă roșie pentru incendii după mai multe săptămâni de vreme caniculară, informează Reuters. În regiunea Arouca, situată la circa 300 de kilometri n
Ploi și inundații în China, 30 de morți și 80.000 de evacuați la Beijing
Ploile torențiale care au lovit nordul Chinei în această săptămână au ucis 30 de persoane și au forțat peste 80.000 de evacuări la Beijing, a relatat marți presa de stat, transmite AFP. Agenția meteorologică chineză a emis marți o alertă de precipitații de nivelul 3 din 4, a relatat agenția oficială de știri Xinhua.
Pompierii se luptă cu incendiile de vegetație în Turcia, Grecia și Albania
Pompierii se luptau luni cu incendiile de vegetație în trei provincii din Turcia, în Grecia și în apropierea unei stațiuni turistice din Albania, flăcările fiind alimentate de vânturi puternice pe fundalul caniculei înregistrate în regiunea Mării Mediterane în ultimele zile, informează Reuters. Fumul s-a extins deasupr
Temperaturile au depășit 50°C la Bagdad și în sudul Irakului
Temperaturile au atins 51°C la umbră la Bagdad și în mai multe provincii din sudul Irakului, a anunțat luni serviciul meteorologic irakian, transmite AFP. Țara cu 46 de milioane de locuitori se confruntă cu temperaturi caniculare, întreruperi ale distribuției de curent electric, lipsă de apă și secete anuale. Temperaturile de vară ating adesea
''Niciun focar activ'' în Grecia, după un weekend afectat de violente incendii
După un weekend în care incendii violente de pădure și vegetație au amenințat regiuni locuite, pompierii greci au anunțat luni dimineață că nu mai există ''niciun focar activ'', în timp ce nivelul de alertă este menținut la portocaliu în anumite zone ale țării, transmite AFP. ''Pentru moment, nu avem f
Deraierea trenului din Germania a fost provocată probabil de o alunecare de teren (poliție)
O deraiere de tren care a avut loc duminică într-o zonă împădurită din sud-vestul Germaniei, soldată cu trei morți, ar fi putut fi cauzată de o alunecare de teren provocată de vremea severă, au anunțat luni poliția locală și procuratura, transmite AFP. ''Conform teoriilor inițiale, ploile abundente care au căzut în zo
Patru morți și opt dispăruți într-o alunecare de teren produsă în apropiere de Beijing
O alunecare de teren provocată de ploile torențiale în China s-a soldat cu patru morți și opt dispăruți, a anunțat luni presa oficială, transmite AFP. Catastrofa s-a produs în satul Xigou, din provincia Hebei, în care se află și capitala Beijing, din cauza ploilor torențiale, a anunțat televiziunea de stat CCTV.