'Medicane', un fenomen meteorologic rar care se intensifică şi devine din ce în ce mai periculos
Inundaţiile fulgerătoare care au ucis mii de persoane în Libia în această săptămână s-au produs în urma unui "medicane", un fenomen meteorologic rar, dar distructiv, despre care oamenii de ştiinţă cred că se va intensifica într-o lume în încălzire, relatează AFP.
Puţin cunoscut publicului larg, dar utilizat în mod regulat de oamenii de ştiinţă şi de meteorologi, acest termen derivă din cuvintele "mediteranean" şi "hurricane" ("uragan", în limba engleză).
Aceste fenomene "medicane" sunt similare uraganelor şi taifunurilor, însă se pot forma deasupra apelor mai reci. În imaginile surprinse din satelit, ele pot arăta ca o masă turbionară de nori de furtună ce înconjoară centrul, aşa-numitul ochi.
Însă, aceste furtuni mediteraneene sunt în general mai mici şi mai puţin intense comparativ cu omoloagele lor tropicale şi au mai puţin spaţiu pentru a se dezvolta.
Puterea lor maximă este în general echivalentă cu cea a unui uragan de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, cu o intensitate de 119 până la 153 km/h.
Pe lângă vânturile violente care le însoţesc, aceste "medicane" aduc ploi abundente. Furtuna Daniel a deversat până la 170 de milimetri de precipitaţii sub formă de ploaie în mai puţin de două zile în regiunea Cirenaica, în nordul Libiei, unde ploile sunt foarte rare în acest sezon.
- Unul sau două pe an -
Fenomenele "medicane" tind să se formeze toamna când marea este caldă, de obicei în vestul Mediteranei şi în regiunea situată între Marea Ionică şi coastele Africii de Nord, a explicat Suzanne Gray, profesoară la Departamentul de Meteorologie al Universităţii din Reading, Marea Britanie.
Un strat de aer mai rece provenind de la altitudini mai mari formează convecţii cu aerul mai cald ce se ridică din mare, iar acestea converg în jurul unui centru de joasă presiune.
Aceste furtuni de tip "medicane" se formează, în medie, o dată până la de două ori pe an, a indicat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA.
În timp ce uraganele se deplasează de la est la vest, "medicanele" tind să se deplaseze de la vest la est. Furtuna Daniel a lovit Bulgaria, Grecia şi Turcia săptămâna trecută înainte de a ajunge în Libia.
Trei "medicane" s-au produs în largul coastei Greciei între 2016 şi 2018, în timp ce în 2019 serviciile meteorologice spaniole au identificat un astfel de fenomen între Insulele Baleare şi coastele algeriene.
În septembrie 2020, un fenomen "medicane", însoţit de vânturi de până la 120 km/h a lovit Grecia, omorând trei persoane în oraşul Karditsa şi declanşând inundaţii, alunecări de teren şi pene de curent.
Sicilia a fost lovită de un astfel de fenomen în 2021.
- "Mai intense" -
Potrivit Meteo France, este dificil să se tragă concluzii climatice despre aceste "medicane" din cauza rarităţii lor.
Însă, experţii afirmă că o creştere a temperaturilor de la suprafaţa mării, cauzată de schimbările climatice induse de activităţile umane, va intensifica evenimentele extreme, cum ar fi cicloanele sau "medicanele", chiar dacă acestea ar putea deveni mai puţin frecvente.
"Se crede că schimbările climatice cresc intensitatea celor mai puternice medicane", a declarat Liz Stephens, profesoară la Universitatea din Reading. "Suntem convinşi că schimbările climatice amplifică precipitaţiile asociate cu astfel de furtuni".
Oceanele au absorbit 90% din excesul de căldură produs de activitatea umană încă de la începutul erei industriale, au subliniat oamenii de ştiinţă.
În iulie, într-o perioadă în care Europa se confrunta cu o serie de valuri de căldură excepţionale, a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură în Marea Mediterană.
Apele de suprafaţă din estul Mediteranei şi din Oceanul Atlantic sunt cu două până la trei grade Celsius mai calde comparativ cu valorile obişnuite la începutul lunii septembrie, ceea ce i-ar fi dat un impuls furtunii Daniel.
Furtuna Daniel "ilustrează tipul de inundaţii devastatoare la care ne putem aştepta din ce în ce mai mult în viitor", pe măsură ce lumea se încălzeşte, a spus Lizzie Kendon, profesoară de ştiinţe climatice la Universitatea din Bristol.
"Faptul că Daniel se poate transforma într-un medicane... este probabil rezultatul temperaturilor mai ridicate la suprafaţa mării şi, prin urmare, al schimbărilor climatice provocate de om", a spus climatologul Karsten Haustein de la Universitatea din Leipzig, citată de AFP. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic











