Germania a pierdut 5% din păduri între 2018 şi 2021, conform imaginilor satelitare
Germania a pierdut aproape 5% din suprafeţele sale împădurite în trei ani, din ianuarie 2018 până în aprilie 2021, a anunţat luni Centrul Aerospaţial German (DLR) pe baza imaginilor satelitare, informează agenţia DPA.
DLR a atribuit pierderea a aproximativ 501.000 de hectare de pădure "în primul rând perioadelor neobişnuite de căldură şi secetă extremă din aceşti ani, care la rândul lor au favorizat atacul insectelor dăunătoare".
Pentru evaluarea pierderilor, grupul de cercetare DLR de la Centrul de Observare a Pământului (EOC) din Oberpfaffenhofen a utilizat imagini realizate de satelitul Sentinel-2 din cadrul programului european Copernicus şi de satelitul american Landsat 8.
Studiul a constatat că zonele cele mai afectate se află în pădurile de conifere din centrul Germaniei, care se întind între regiunea munţilor Eifel, la graniţa cu Belgia, în vest, lanţul muntos Harz, Turingia, până la dealurile parcului naţional Elveţia Saxonă de la graniţa cu Cehia, în est.
Cel mai populat land din Germania, Renania de Nord-Westfalia din vestul ţării a pierdut peste un sfert din pădurile sale de molid, unele regiuni înregistrând o pierdere de până la două treimi.
Copacii fie au murit, fie au fost doborâţi în mod deliberat în cadrul intervenţiilor de urgenţă. "Tăierea totală este adesea ultima măsură în situaţia unui atac masiv al dăunătorilor, având ca scop - în cazul molidului - privarea de hrană a cărăbuşului de scoarţă şi, în acest fel, împiedicând răspândirea acestuia", a indicat DLR.
În timp ce copacii cu frunze late se pot recupera adesea după infestarea cu insecte, acest lucru nu se întâmplă de obicei şi în cazul coniferelor. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primul semestru din 2026, 'cel mai cald înregistrat vreodată' în Spania (Aemet)
Primul semestru al anului 2026 a fost 'cel mai cald înregistrat vreodată' în Spania, cu o temperatură medie cu 1,6 grade Celsius peste valoarea normală, a anunțat miercuri Agenția națională de meteorologie (Aemet), transmite AFP. Spania, una dintre țările europene aflate în prima linie a încălzirii globale, este
Oceanele lumii au atins un nivel maxim de căldură în luna iunie
Oceanele lumii au înregistrat cea mai caldă lună iunie observată vreodată, existând posibilitatea să fie stabilite noi recorduri în 2026, sub efectul combinat al fenomenului El Nino și al încălzirii globale, a anunțat miercuri observatorul european Copernicus Marine Service, informează AFP. Temperatura medie la suprafaț
VIDEO Un copil de trei ani salvat în a șasea zi de la cutremurele din Venezuela (Protecția Civilă din Iordania)
Un copil de trei ani a fost salvat în a șasea zi de la cutremurele din Venezuela care au făcut cel puțin 1.943 de morți, a anunțat Protecția Civilă din Iordania într-un comunicat emis marți, notează AFP. Această salvare efectuată de o echipă de salvatori iordanieni - singura din cursul zilei până în acest moment - pare
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 1.943 de morți și 10.500 de răniți; Totodată, 6.461 de persoane au fost salvate
Bilanțul victimelor făcute de dublul seism care s-a produs în Venezuela pe 24 iunie a urcat de la 1.719 de decese la 1.943 de decese, a anunțat marți președintele Adunării Naționale din această țară, Jorge Rodriguez, informează AFP. 'Până în această zi, au fost numărate 1.943 de persoane decedate', a declarat Jorge Ro
Cutremure în Venezuela/ Peste 58.000 de clădiri avariate sau distruse (date satelitare)
Dublul seism din Venezuela, care a făcut peste 1.700 de morți și zeci de mii de dispăruți, a distrus mai mult de 58.000 de clădiri în regiunile afectate, potrivit unei prime evaluări efectuate de cercetătorii americani pe baza imaginilor satelitare, informează marți AFP. Conform calculelor bazate pe comparații între imagini satelitare, efectuate de
OMS Europa: Actualul val de căldură este doar 'o repetiție generală', verile următoare vor fi mai dificile
Cel mai recent val de căldură care a lovit Europa este doar 'o repetiție generală', în contextul în care situația se va agrava în perioada următoare, a declarat marți directorul regiunii europene din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citat de DPA. 'Verile viitoare vor fi mai dificile', a prezis Hans Kluge
Ungaria a înregistrat un nou record de temperatură, de 42°C, potrivit serviciului național de meteorologie
Ungaria a înregistrat marți un nou record de temperatură, de 42°C, care a doborât precedentul record de 41,9°C, ce data din anul 2007, potrivit serviciului de meteorologie din această țară, informează AFP. Temperatura a atins valoarea de 42°C la Szecseny, în nordul Ungariei, în apropiere de frontiera cu Slovacia, a anunțat H
Un nou val de căldură este așteptat în Portugalia începând de miercuri
Portugalia, relativ scutită de canicula care a afectat Europa în ultimele două săptămâni, așteaptă începând de miercuri sosirea unui nou val de căldură, care va afecta în special litoralul acestei țări iberice cu o violență 'rară', a avertizat marți agenția portugheză de meteorologie, informează AFP. Mai multe regiuni din
Cuiburi de păsări din cabluri de fibră optică ilustrează impactul războiului din Ucraina
Construit dintr-un cablu de fibră optică și fire de iarbă, un mic cuib de pasăre descoperit în apropierea liniei frontului din Ucraina arată modul în care acest conflict, ce durează de peste patru ani, remodelează mediul natural, afirmă oamenii de știință, informează Reuters. Zonele aflate de-a lungul liniei frontului de 1.200 de kilometri sunt aco
Caniculă în Europa/ Cel puțin 95 de milioane de persoane, afectate marți de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Canicula pierde teren în Europa, însă peste 95 de milioane de locuitori, în special din estul și sudul continentului, urmau să se confrunte în continuare cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat în timpul zilei de marți, conform calculelor AFP. În total, aproximativ 260 de milioane de locuitori di
Cutremure în Venezuela/ SUA își intensifică ajutorul; morgile sunt supraîncărcate
Între gestionarea cadavrelor și căutarea unor eventuali supraviețuitori, aproximativ 30 de țări au continuat să încerce marți să ajute Venezuela să se redreseze după cele două seisme care au lovit țara în urmă cu o săptămână, soldate cu zeci de mii de dispăruți și, oficial, peste 1.700 de morți, transmite AFP. Agenția s
Val de caniculă prognozat pentru săptămâna aceasta în SUA
Statele Unite ar urma să fie afectate săptămâna aceasta de un val de căldură intensă, care ar putea doborî recorduri de temperatură la nivel local și ar putea afecta atât Campionatul Mondial de fotbal, cât și festivitățile prilejuite de împlinirea a 250 de ani de independență, informează marți AFP. 'Un val de
Cutremure în Venezuela: Bilanțul a urcat la cel puțin 1.719 morți
Bilanțul dublului seism care s-a produs în Venezuela pe 24 iunie a crescut de la 1.450 la 1.719 morți, a anunțat luni președintele Adunării Naționale din această țară sud-americană, Jorge Rodriguez, informează AFP. 'Numărul persoanelor care și-au pierdut viețile este de 1.719', a declarat Jorge Rodriguez, menționând totodat
Caniculă în Europa: Record de temperatură doborât în Slovacia, doi bebeluși au murit în Franța
Record de temperatură în Slovacia, telemuncă obligatorie pentru funcționarii din Ungaria, riscuri pentru rețeaua energetică din Ucraina, deja grav avariată de atacurile Rusiei: Europa Centrală și de Est este, la rândul ei, lovită din plin de caniculă, informează luni AFP. Consecințele dramatice ale acestui val de căldură excepționa
Caniculă în Europa/Cel puțin 130 de milioane de persoane afectate luni de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Cel puțin 130 de milioane de locuitori din Europa, concentrați în partea centrală și estică a continentului, ar urma să se confrunte din nou cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat al zilei de luni, conform calculelor AFP, o cifră în scădere comparativ cu cea de duminică, de peste 190 de milioane. Temperaturile












