Instanţa supremă din India dispune măsura ''muncii de la domiciliu'' din cauza poluării din capitală
Curtea Supremă din India a dispus luni autorităţilor să închidă birourile din capitala New Delhi şi din oraşele învecinate, permiţând câtorva milioane de angajaţi să lucreze de acasă în timp ce oficialii caută modalităţi de reducere a poluării atmosferice periculoase care a condus la închiderea şcolilor, informează Reuters.
Demersul a venit după ce autorităţile din New Delhi, care se luptă să contracareze o ceaţă toxică de la începutul lunii noiembrie, au luat măsuri de urgenţă sâmbătă, dispunând închiderea şcolilor şi suspendarea activităţilor în construcţii timp de patru zile.
''Dispunem ca centrul şi statele regiunii capitalei naţionale să impună între timp munca de la domiciliu'', a declarat judecătorul-şef N.V. Ramana, conducătorul unui complet format din trei judecători care au analizat petiţia formulată de un locuitor al oraşului.
Instanţa a solicitat, de asemenea, măsuri urgente pentru a limitarea acţiunilor de incendiere a miriştilor în statele vecine Haryana, Punjab şi Uttar Pradesh, obicei practicat de sute de mii de fermieri pentru curăţarea câmpurilor în vederea unui nou sezon de semănat.
''Solicităm acţiuni în această chestiune'', a spus judecătorul Surya Kant.
Deşi instanţa nu a stabilit un termen limită pentru adoptarea acestor măsuri de către autorităţi, va aborda din nou problema poluării miercuri.
Demersurile Indiei pentru reducerea acţiunilor de incendiere a miriştilor, o mare sursă de poluare a aerului în sezonul rece, au avut puţine urmări pozitive, în pofida sumelor de miliarde de rupii cheltuite în acest sens în ultimii patru ani.
Un indice al calităţii aerului indica luni un nivel de 343 pe o scară de 500 în New Delhi, un indiciu al condiţiilor ''foarte proaste'' ce pot provoca boli respiratorii în cazul expunerii prelungite.
Capitala a cunoscut condiţii severe la sfârşitul săptămânii trecute când temperaturile au scăzut, iar acest indice a ajuns la 499.
De asemenea, Curtea Supremă a dispus adoptarea unor măsuri pentru suspendarea circulaţiei autovehiculelor neesenţiale, reducerea poluării industriale şi limitarea prafului.
Printre factorii care contribuie la calitatea deficitară a aerului din New Delhi, adesea clasată cea mai poluată capitală din lume, se numără centralele pe cărbune din afara oraşului, precum şi arderea gunoiului în aer liber. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 2.295 de morți
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a fost revizuit în creștere la o săptămână după dramă, ajungând acum la 2.295 de morți și peste 11.000 de răniți, a anunțat miercuri președintele Adunării Naționale de la Caracas, Jorge Rodriguez, transmite AFP. Aproximativ '12.841 de persoane au fost afectate' de cutremurele din 24 iunie, a ad
Un val intens de căldură va cuprinde jumătatea estică a Statelor Unite
O mare parte din teritoriul Statelor Unite se confruntă începând de miercuri cu o căldură sufocantă, care ar putea să doboare mai multe recorduri de temperatură în zilele următoare și să afecteze totodată Cupa Mondială de fotbal și festivitățile ocazionate de cea de-a 250-a aniversare a acestei țări, informează AFP. Un val de aer torid acoper
Anglia: Record de căldură înregistrat pentru luna iunie
Anglia a cunoscut cea mai călduroasă lună iunie din istoria înregistrărilor sale, cu mai multe zile marcate de temperaturi record, a anunțat miercuri agenția britanică de meteorologie Met Office, informează AFP. 'Statisticile provizorii ale Met Office arată că iunie 2026 a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată în Anglia
BTA: Pui de vultur negru, o specie pe cale de dispariție din Munții Rodopi, echipați cu transmițătoare GPS
Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie pe cale de dispariție, care au eclozat în partea bulgară a Munților Rodopi de Est în ultimii 30 de ani, au fost echipați cu transmițătoare satelitare GPS/GSM. Acest lucru le va permite experților să observe primele zboruri ale celor două păsări, deplasările lor, locurile de h
Austria a înregistrat cel mai îndelungat val de căldură observat vreodată în iunie
Austria a înregistrat cel mai îndelungat val de căldură observat vreodată pe teritoriul său în luna iunie, cu recorduri de temperatură care au depășit fostele valori maxime cu 1,4 grade Celsius, în medie, potrivit unui bilanț oficial publicat miercuri de serviciul național de meteorologie din această țară, informează AFP. 'Ceea ce e
Primul semestru din 2026, 'cel mai cald înregistrat vreodată' în Spania (Aemet)
Primul semestru al anului 2026 a fost 'cel mai cald înregistrat vreodată' în Spania, cu o temperatură medie cu 1,6 grade Celsius peste valoarea normală, a anunțat miercuri Agenția națională de meteorologie (Aemet), transmite AFP. Spania, una dintre țările europene aflate în prima linie a încălzirii globale, este
Oceanele lumii au atins un nivel maxim de căldură în luna iunie
Oceanele lumii au înregistrat cea mai caldă lună iunie observată vreodată, existând posibilitatea să fie stabilite noi recorduri în 2026, sub efectul combinat al fenomenului El Nino și al încălzirii globale, a anunțat miercuri observatorul european Copernicus Marine Service, informează AFP. Temperatura medie la suprafaț
VIDEO Un copil de trei ani salvat în a șasea zi de la cutremurele din Venezuela (Protecția Civilă din Iordania)
Un copil de trei ani a fost salvat în a șasea zi de la cutremurele din Venezuela care au făcut cel puțin 1.943 de morți, a anunțat Protecția Civilă din Iordania într-un comunicat emis marți, notează AFP. Această salvare efectuată de o echipă de salvatori iordanieni - singura din cursul zilei până în acest moment - pare
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 1.943 de morți și 10.500 de răniți; Totodată, 6.461 de persoane au fost salvate
Bilanțul victimelor făcute de dublul seism care s-a produs în Venezuela pe 24 iunie a urcat de la 1.719 de decese la 1.943 de decese, a anunțat marți președintele Adunării Naționale din această țară, Jorge Rodriguez, informează AFP. 'Până în această zi, au fost numărate 1.943 de persoane decedate', a declarat Jorge Ro
Cutremure în Venezuela/ Peste 58.000 de clădiri avariate sau distruse (date satelitare)
Dublul seism din Venezuela, care a făcut peste 1.700 de morți și zeci de mii de dispăruți, a distrus mai mult de 58.000 de clădiri în regiunile afectate, potrivit unei prime evaluări efectuate de cercetătorii americani pe baza imaginilor satelitare, informează marți AFP. Conform calculelor bazate pe comparații între imagini satelitare, efectuate de
OMS Europa: Actualul val de căldură este doar 'o repetiție generală', verile următoare vor fi mai dificile
Cel mai recent val de căldură care a lovit Europa este doar 'o repetiție generală', în contextul în care situația se va agrava în perioada următoare, a declarat marți directorul regiunii europene din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citat de DPA. 'Verile viitoare vor fi mai dificile', a prezis Hans Kluge
Ungaria a înregistrat un nou record de temperatură, de 42°C, potrivit serviciului național de meteorologie
Ungaria a înregistrat marți un nou record de temperatură, de 42°C, care a doborât precedentul record de 41,9°C, ce data din anul 2007, potrivit serviciului de meteorologie din această țară, informează AFP. Temperatura a atins valoarea de 42°C la Szecseny, în nordul Ungariei, în apropiere de frontiera cu Slovacia, a anunțat H
Un nou val de căldură este așteptat în Portugalia începând de miercuri
Portugalia, relativ scutită de canicula care a afectat Europa în ultimele două săptămâni, așteaptă începând de miercuri sosirea unui nou val de căldură, care va afecta în special litoralul acestei țări iberice cu o violență 'rară', a avertizat marți agenția portugheză de meteorologie, informează AFP. Mai multe regiuni din
Cuiburi de păsări din cabluri de fibră optică ilustrează impactul războiului din Ucraina
Construit dintr-un cablu de fibră optică și fire de iarbă, un mic cuib de pasăre descoperit în apropierea liniei frontului din Ucraina arată modul în care acest conflict, ce durează de peste patru ani, remodelează mediul natural, afirmă oamenii de știință, informează Reuters. Zonele aflate de-a lungul liniei frontului de 1.200 de kilometri sunt aco
Caniculă în Europa/ Cel puțin 95 de milioane de persoane, afectate marți de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Canicula pierde teren în Europa, însă peste 95 de milioane de locuitori, în special din estul și sudul continentului, urmau să se confrunte în continuare cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat în timpul zilei de marți, conform calculelor AFP. În total, aproximativ 260 de milioane de locuitori di












