RETROSPECTIVĂ 2021/ Inundaţii, cutremure şi tornade cu bilanţuri catastrofale
Într-un an în care una dintre cele mai aşteptate reuniuni internaţionale la nivel înalt a fost conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), desfăşurată la Glasgow în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie, dezastrele naturale - unele dintre ele cauzate de evenimente meteorologice extreme puse de specialişti pe seama încălzirii globale - au continuat să provoace numeroase victime şi daune materiale considerabile, îngreunând în acelaşi timp campaniile de vaccinare anti-COVID-19 din regiunile afectate. Prezentăm în retrospectivă cele mai notabile astfel de fenomene înregistrate pe parcursul acestui an.
Incendii de vegetaţie
Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent, temperaturile depăşind uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, potrivit serviciului Copernicus al Uniunii Europene. Media temperaturii la suprafaţa solului din iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, devenind astfel cea mai călduroasă din acest set de date. În cele mai "fierbinţi" veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută, conform Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S). Această tendinţă s-a remarcat, de asemenea, atât în alte perioade ale anului, cât şi în mare parte dintre regiunile lumii, inclusiv în cele din zona cercului arctic, amplificându-se riscul de izbucnire a incendiilor de vegetaţie.
Importante incendii de vegetaţie, care au mistuit suprafeţe extinse, au condus la evacuarea a mii de persoane şi au provocat victime şi pagube materiale considerabile, au fost înregistrate în acest an în Nepal - cele mai violente incendii forestiere din ultimul deceniu -, Mexic, Spania, Italia - cu precădere în Sardinia, Calabria, Lazio şi Sardinia - dar şi în Grecia. Aceasta din urmă s-a confruntat cu o caniculă extremă şi cu sute de incendii, cele mai însemnate făcând ravagii pe insulele Samos, Evia, în Munţii Geraneia şi în apropiere de Atena, în mai, iulie, august şi septembrie.
Foto: (c) ORESTIS PANAGIOTOU/EPA
Alte ţări afectate de incendii în acest an, pe fondul temperaturilor caniculare, au fost Albania - unde incendiile forestiere din august s-au soldat cu doi morţi şi evacuarea a mii de persoane - Maroc, Macedonia de Nord, Liban, Cipru (un incendiu forestier de proporţii a provocat moartea a patru persoane) şi Franţa, unde pompierii au luptat din greu să ţină sub control flăcările care au ucis două persoane şi s-au răspândit pe dealurile din spatele oraşului turistic Saint-Tropez de pe Coasta de Azur.
În Turcia, incendiile de pădure din sudul ţării au lăsat în urmă şase morţi, sute de răniţi şi pagube materiale. De asemenea, numeroase incendii forestiere considerate "extreme" au făcut ravagii în centrul Rusiei pe fondul caniculei. În Iacuţia, în nordul Siberiei, cea mai mare şi mai rece regiune din Rusia, incendiile forestiere au devastat în vară o zonă mai mare decât suprafaţa Portugaliei.
În Argentina, trei persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a incendiilor de vegetaţie care au izbucnit în octombrie în zone rurale din provincia Cordoba şi au mistuit peste 30.000 de hectare.
Statele Unite au fost afectate şi în 2021 de numeroase incendii de vegetaţie, unele dintre acestea atingând proporţii rar întâlnite. Cele mai afectate state au fost Arizona, Oregon şi California, unde au fost consemnate temperaturi maxime deosebit de ridicate - în regiunea Death Valley din California, una dintre cele mai fierbinţi din lume, au fost înregistrate 54,4 grade Celsius, în iulie, lună care, potrivit experţilor de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) cu sediul în Washington, a fost cea mai călduroasă din istoria înregistrărilor.
Tot în iulie a izbucnit unul dintre cele mai devastatoare incendii din Statele Unite. Numit Dixie Fire, acesta a fost atât de amplu încât îşi genera propriul climat. Soldat cu moartea unui pompier dintre cele câteva mii de forţe care au intervenit pentru stingerea flăcărilor, acesta a mistuit 389.837 de hectare, inclusiv mai multe localităţi mici, între care Greenville şi Canyondam. Incendiul a fost declarat stins în totalitate abia pe 25 octombrie.
Foto: (c) Dong Xudong/Xinhua
După incendiile devastatoare de vegetaţie din sezonul călduros anterior, Australia a fost scutită de incendii de vegetaţie anul acesta în contextul cantităţilor de precipitaţii care au depăşit valorile medii, asociate cu fenomenul La Nińa. Au fost consemnate totuşi incendii importante în Australia de Sud şi în apropiere de Perth (Australia de Vest).
Inundaţii
Bilanţuri tragice au fost anunţate în acest an şi în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale. Unul dintre aceste fenomene a avut loc în luna iulie în Europa de Vest, când, aproape 200 de persoane au murit în Germania şi cel puţin 40 în Belgia în urma unor inundaţii devastatoare cauzate de intemperii.
Imagini cutremurătoare au făcut înconjurul lumii şi după inundaţiile grave care au lovit centrul Chinei în iulie, soldate cu 302 de morţi şi zeci de dispăruţi. Precipitaţiile torenţiale care s-au abătut asupra metropolei Zhengzhou, capitala populatei provincii Henan, au condus la inundarea staţiilor şi tunelelor de metrou şi a unui tunel rutier, multe persoane fiind luate de ape.
Foto: (c) Ma Xiaoran/Xinhua
Peste 200 de persoane au fost declarate decedate în februarie în nordul Indiei după ce o porţiune masivă dintr-un gheţar s-a prăbuşit în râul Alaknanda din statul Uttarakhand provocând inundaţii masive care au distrus centrale hidroelectrice, drumuri şi poduri din regiune.
În ianuarie, bilanţul deceselor în urma a două alunecări de teren produse din cauza precipitaţiilor abundente într-un sat din provincia indoneziană Java de Vest a crescut la 40.
În februarie, cel puţin 24 de persoane au murit după un atelier clandestin din oraşul marocan Tanger a fost inundat din cauza precipitaţiilor abundente.
În aceeaşi lună, cel puţin 157 de persoane au murit în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren provocate de ciclonul tropical Seroja în Indonezia şi Timorul de Est.
În mai, inundaţii care au afectat mai multe provincii din Afganistan au lăsat în urmă 46 de morţi. Aceeaşi ţară a fost lovită de inundaţii grave la sfârşitul lunii iulie, când bilanţul inundaţiilor produse în provincia Nuristan a fost de 113 morţi.
În august, bilanţul victimelor inundaţiilor care au afectat oraşe de pe coasta turcă a Mării Negre a urcat la 70 de morţi şi zeci de dispăruţi.
În aceeaşi lună, cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor catalogate drept ''catastrofale'' care au lovit statul american Tennessee (sud).
În septembrie, cel puţin 17 pacienţi dintr-un spital din statul Hidalgo, în centrul Mexicului, au murit în inundaţii cauzate de ploile abundente.
Luna următoare, bilanţul alunecărilor de teren şi inundaţiilor provocate de furtuna tropicală Kompasu care a lovit Filipine a indicat 40 de morţi şi aproape 20 de dispăruţi.
Foto: (c) Yang Guanyu/Xinhua
Tot în octombrie, aproape 200 de persoane şi-au pierdut viaţa după mai multe zile de inundaţii masive şi alunecări de teren devastatoare în India şi Nepal, familii întregi fiind îngropate sub pământ în casele lor.
India a continuat să fie afectată de inundaţii în noiembrie. Ploile abundente care au căzut în sudul ţării au lăsat în urmă cel puţin 41 de morţi la începutul lunii. De asemenea, cel puţin 25 de locuitori din statul vecin insular Sri Lanka au murit în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren provocate de acestea. Alte cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei la sfârşitul aceleiaşi luni.
Uragane
În ceea ce priveşte uraganele, după ce 2020 s-a remarcat printr-un sezon neobişnuit de intens, anul acesta astfel de fenomene au fost mai puţin frecvente. Două dintre uraganele cele mai violente şi tragice din acest an au fost Grace, care a lăsat în urmă cel puţin 11 morţi în Mexic şi Ida, în luna august.
Uraganul Ida a lovit la sfârşitul lunii august statul Louisiana, unde a cauzat pagube "catastrofale", după cum a declarat la acea vreme guvernatorul statului, John Bel Edwards, apoi a înaintat spre nord-estul Statelor Unite, unde a provocat haos în state precum Connecticut, Pennsylvania, Maryland, New Jersey, New York şi metropola cu acelaşi nume. Cel puţin 110 persoane au murit, iar pagubele materiale s-au ridicat la zeci de miliarde de dolari.
Foto: (c) JOHN G. MABANGLO/EPA
Un alt fenomen meteorologic soldat cu numeroase victime şi pagube însemnate a fost ciclonul Tauktae. Acesta a lovit India la jumătatea lunii mai, fiind una dintre cele mai puternice furtuni ciclonice care a afectat vestul ţării. Bilanţul în urma tragediilor provocate s-a ridicat la aproape 200 de morţi şi zeci de dispăruţi.
Tornadele care au lovit în ultima lună a acestui an mai multe state din SUA - un fenomen meteorologic neobişnuit în decembrie - au lăsat în urmă un dezastru descris drept de preşedintele american Joe Biden drept "o tragedie inimaginabilă". "Una dintre cele mai devastatoare serii de tornade" din istoria Statelor Unite, potrivit liderului de la Casa Albă, a lovit la începutul lunii decembrie şase state din SUA - Arkansas, Illinois, Kentucky, Missouri, Mississippi şi Tennessee - şi a lăsat în urmă zeci de morţi, provocând totodată distrugeri care au afectat comunităţi întregi şi pagube incomensurabile. Una dintre cele circa 38 de tornade din această serie a parcurs aproximativ 400 de kilometri, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS), în condiţiile în care aceste fenomene nu depăşesc, în medie, distanţe mai mari de 6 kilometri.
Erupţii vulcanice
Printre dezastrele care s-au remarcat în acest an se numără şi evenimentele vulcanice. Unul dintre acestea s-a produs în luna mai în provincia Kivu de Nord din nord-estul Republicii Democrate Congo când vulcanul Nyiragongo a intrat în fază de erupţie. Bilanţul înregistrat a fost de 32 de morţi şi sute de case distruse. Unele dintre victime au fost surprinse de fluxul de lavă în locuinţele în care se aflau, iar altele au fost răpuse de fumul şi de gazele toxice emanate de vulcan. Lava s-a oprit la periferia oraşului Goma, zguduit de zeci de seisme şi evacuat de urgenţă.
Foto: (c) Miguel Calero/EPA
O altă erupţie soldată cu pagube materiale însemnate, dar nu şi cu victime, a fost cea a vulcanului Cumbre Vieja de pe insula spaniolă La Palma, în Insulele Canare. Lava incandescentă expulzată în timpul erupţiei care a început la 19 septembrie a înghiţit case şi terenuri în drumul său către apele Oceanului Atlantic. Potrivit unui bilanţ provizoriu întocmit după două luni de erupţii, lava, care atinge temperaturi de până la 1.300 de grade Celsius, a distrus sau a deteriorat peste 2.600 de clădiri, iar peste 7.000 dintr-un total de 85.000 de locuitori au fost evacuaţi, pagubele fiind estimate la cel puţin 842,33 de milioane de euro (953 de milioane de dolari americani). Circa 1.040 de hectare - aproximativ 1.450 de terenuri de fotbal, sau aproximativ 1,4% din teritoriul total al insulei - au fost acoperite cu un strat de lavă răcită de câţiva metri grosime.
Foto: (c) Aditya Hendra/Xinhua
La începutul lunii decembrie, vulcanul Muntele Semeru situat pe principala insulă din Indonezia, Java, a erupt, provocând cel puţin 43 de morţi şi numeroşi răniţi. Agenţia pentru gestionarea dezastrelor din această ţară a anunţat că aproximativ 6.500 de persoane au fost strămutate şi circa 3.000 de case au fost avariate în urma erupţiei.
Seisme
În ceea ce priveşte seismele, în luna ianuarie, un cutremur cu magnitudinea 6,2 care a lovit provincia indoneziană Sulawesi de Vest s-a soldat cu moartea a peste 100 de persoane şi mii de răniţi.
Un alt seism important s-a produs în februarie în Japonia. Aproape 200 de persoane au fost rănite şi o alta a murit în urma cutremurului cu magnitudinea 7,3 care a zguduit provincia Fukushima.
În luna noiembrie, în Peru s-a produs un cutremur cu magnitudinea 7,5, soldat cu cel puţin 12 răniţi şi sute de locuinţe afectate - iar Indonezia a fost lovită în decembrie de un cutremur cu magnitudinea 7,3.
Foto: Andean Agency / HANDOUT EPA
Cel mai devastator cutremur din acest an a avut loc, însă, în luna august, în Haiti. Cel puţin 2.200 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 12.000 au fost rănite, majoritatea în urma prăbuşirii a mii de clădiri din această ţară situată din Marea Caraibilor, cea mai săracă din emisfera vestică. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect













