logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Furtuna Laura a făcut o primă victimă în Haiti

Image

O fetiţă în vârstă de 10 ani a murit în sud-estul Haiti, duminică dimineaţă, în timp ce furtuna Laura se apropie de ţara în care intemperiile ameninţă să provoace inundaţii şi alunecări de teren în majoritatea departamentelor, informează agenţia AFP.

Copilul şi-a pierdut viaţa în urma căderii unui copac pe casa sa din Anse-a-Pitres, în departamentul de sud-est al Haiti, potrivit unui raport preliminar al protecţiei civile haitiene, transmis AFP.

Mai multe locuinţe sunt deja inundate în această comună de frontieră unde evacuările locuitorilor erau în curs de desfăşurare duminică dimineaţă, după cum a precizat protecţia civilă.

Aflată încă în Republica Dominicană, cu care Haiti împarte insula Hispaniola (Quisqueya), furtuna a provocat, începând de la ora locală 5:00 (9:00 GMT), ploi în cantităţi moderate până la abundente în mai multe localităţi din ţară, însoţite de vânt.

Începând de vineri, Haiti se află sub cod portocaliu din cauza riscului de precipitaţii torenţiale şi rafale de vânt.

Activităţile de cabotaj, scurte călătorii din port în port de-a lungul coastei, au fost interzise de autorităţile haitiene până la noi ordine.

Dacă impactul COVID-19 a fost până în prezent relativ redus în Haiti, cu 8.050 de cazuri testate pozitiv şi 196 de decese asociate oficial noului coronavirus, autorităţile haitiene doresc să prevină o posibilă răspândire a epidemiei în contextul unor dezastre naturale, cum ar fi furtuna Laura.

''Puneţi-vă măştile şi respectaţi distanţa, mai ales în adăposturile temporare. Având în vedere COVID, deţinem o capacitate considerabil redusă în adăposturi", a subliniat sâmbătă ministrul de Interne, Audain Fils Bernadel, în cadrul unei informări de presă.

În fiecare an, din iunie până în noiembrie, Haiti se află sub ameninţarea ciclonilor, iar ploile abundente ameninţă viaţa celor mai defavorizaţi cetăţeni, care trăiesc în zone expuse riscului. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 19-05-2026 09:03

Vanuatu/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 produs în apropierea capitalei Port Vila

Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs marți în largul coastelor sudice din Port Vila, capitala și cel mai populat oraș din Vanuatu, în Pacificul de Sud, transmite agenția EFE. Autoritățile nu au semnalat pagube materiale sau alerte de tsunami la scurt timp după cutremur. Seismul s-a produs la ora locală 13:29 (2:29 GMT), potrivit

Planeta 19-05-2026 00:02

VIDEO SUA: Un incendiu 'avansează rapid' la periferia orașului Los Angeles, pompierii ordonă evacuări

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în suburbiile orașului american Los Angeles și 'avansează periculos de repede', determinând pompierii să ordone evacuarea mai multor zone locuite, potrivit Departamentului de Pompieri din California, notează AFP. Focul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10:50 în orașul Simi

Planeta 15-05-2026 17:45

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Japoniei

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în nordul Japoniei, a anunțat agenția de meteorologie din această țară, care nu a emis însă o alertă de tsunami, informează AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 20:22 (11:22 GMT) în apele din Oceanul Pacific, în largul prefecturii nordice Miyagi, potrivit Agenției Meteo

Planeta 15-05-2026 09:28

Cinci italieni au murit în timp ce făceau scufundări în Insulele Maldive

Cinci cetățeni italieni și-au pierdut viața, joi, în timp ce făceau scufundări în atolul Vaavu din Insulele Maldive, a declarat un ministru din această țară, transmite vineri agenția Xinhua. Ministrul Turismului și Aviației Civile din Republica Maldive, Mohamed Ameen, a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că accidentul s-a produs &ic

Planeta 13-05-2026 15:01

O serie de mici seisme în apropiere de Teheran reînnoiește temerile legate de un cutremur major

O serie de nouă seisme de intensitate mică s-au produs în zona Paradis, la est de Teheran, pe parcursul nopții, a relatat miercuri agenția de știri Mehr, reînnoind temerile rezidenților legate de un eventual dezastru seismic major în capitala iraniană, informează Reuters. Activitatea seismică repetată a reînviat temeril

Planeta 13-05-2026 12:31

VIDEO India/ Cel puțin 6 morți în urma ploilor torențiale din statul Maharashtra

Șase persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte cel puțin zece au fost rănite după ce structura sub care se adăpostiseră în timpul ploilor torențiale și al vânturilor puternice s-a prăbușit brusc peste ele, în statul Maharashtra din sud-vestul Indiei, a confirmat miercuri poliția locală, transmite agenția de presă Xinhua. <bl

Planeta 12-05-2026 16:17

O furtună solară de categorie M 5,7 a declanșat o puternică ejecție coronală de masă

O puternică erupție solară de categoria M 5.7 s-a produs la 10 mai, declanșând o impresionantă ejecție coronală de masă (CME) care ar putea lovi scutul magnetic al Pământului în această seară și ar putea declanșa spectacole de auroră boreală la latitudini mari, transmite marți Space.com. Erupția a atins punctul culminant la o

Planeta 12-05-2026 16:15

Pinguinii imperiali, în centrul unei conferințe despre protejarea Antarcticii

O conferință despre Antarctica a început marți în Japonia, unde reprezentanți din aproximativ 50 de țări vor dezbate mai multe teme, inclusiv protejarea pinguinului imperial pe această imensă întindere de gheață de la Polul Sud, amenințată de schimbările climatice, informează AFP. Acest continent cu o suprafață de 14 milioane

Planeta 09-05-2026 17:48

Indonezia / Trupul neînsuflețit al unei excursioniste, recuperat după o erupție vulcanică

Salvatorii indonezieni au anunțat că au recuperat sâmbătă trupul unei excursioniste care și-a pierdut viața în urma erupției vulcanului Dukono, soldată cu trei morți, vineri, pe insula Halmahera, din arhipelagul Moluce, estul Indoneziei, informează AFP. Muntele Dukono a intrat în erupție vineri, iar trei excursioniști și-au p

Planeta 09-05-2026 13:06

Nepalul a emis un număr record de permise pentru escaladarea Muntelui Everest

Autoritățile din Nepal au emis un număr record de permise pentru ascensiunea pe Muntele Everest în această primăvară, au anunțat vineri oficialii, ceea ce naște temeri referitoare la aglomerația de pe cel mai înalt munte din lume, informează DPA. Până pe 8 mai, Nepalul a emis 492 de permise doar pentru Everest, echivalentul u

Planeta 09-05-2026 10:37

O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg

O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg, principalul terminal petrolier al țării, conform imaginilor din satelit publicate vineri de Observatorul Conflictelor și Mediului (CEOBS), informează sâmbătă AFP. Potrivit organizației cu sediul în Marea Britanie, aceasta este una dint

Planeta 08-05-2026 19:32

Croaziera afectată de hantavirus, parte din boom-ul turistic în Antarctica, care necesită o reglementare mai strictă

Turismul în Peninsula Antarctică este o nișă în plină expansiune, stimulată de iubitorii de aventură care dispun de fondurile necesare și care sunt dispuși să călătorească mii de kilometri ca să vadă colonii de pinguini sau să plonjeze în apele polare din vecinătatea aisbergurilor, relatează vineri Reuters. Însă numărul tot mai mare de

Planeta 08-05-2026 14:00

O serie de fenomene climatice bruște a determinat topirea record a ghețarilor din Antarctica (studiu)

Gheața marină din Antarctica s-a topit până la niveluri record după ce o serie de evenimente agravate de schimbările climatice au afectat brusc peisajul înghețat, au descoperit oamenii de știință, relatează vineri DPA/PA Media. Continentul sudic acoperit de gheață părea să sfideze tendințele de încălzire globală, suprafața gheții din această

Planeta 08-05-2026 12:07

David Attenborough, ''copleșit'' de urările primite la împlinirea vârstei de 100 de ani

David Attenborough s-a declarat vineri ''total copleșit'' de urările primite cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, prezentatorul britanic de emisiuni despre natură, cu zeci de ani de activitate de pionierat, primind mesaje de afecțiune din întreaga lume, relatează Reuters. După mai bine de 70 de ani de c

Planeta 08-05-2026 10:00

Naturalistul britanic David Attenborough a împlinit 100 de ani: 13 lucruri inedite din viața sa (FOTO/VIDEO)

Naturalistul britanic David Attenborough, care a fost timp de decenii cea mai autoritară voce din lume în chestiuni legate de natură și ale cărui documentare au fost vizionate de sute de milioane de oameni, își sărbătorește vineri cea de-a 100-a aniversare.