''Pompa biologică'' din oceane captează de două ori mai mult carbon decât se credea (studiu)
"Pompa biologică" din oceanele lumii, care joacă un rol esenţial în ciclul carbonului în natură la nivel mondial, captează de două ori mai mult carbon decât se credea anterior, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat luni de Press Association.
Pompa biologică de carbon (Biological Carbon Pump - BCP) contribuie la rolul oceanului în preluarea şi stocarea dioxidului de carbon (CO2) prin atragerea acestui gaz din atmosferă, transformarea sa în materie organică şi distribuirea lui în straturile oceanice de la adâncimi mai mari.
Fără pompa biologică de carbon, concentraţia atmosferică de CO2 ar fi mult mai mare.
Autorii studiului au declarat că descoperirile făcute, publicate în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences, pot influenţa evaluările climatice viitoare.
Organisme unicelulare, numite fitoplancton, trăiesc la suprafaţa oceanului şi folosesc lumina solară pentru a produce hrană şi energie - preluând CO2 şi eliberând oxigen în timpul acestui proces.
Când fitoplanctonul moare, este consumat de alte vieţuitoare marine, precum zooplanctonul.
Odată ce aceste vieţuitoare mor, ele devin deşeuri biologice - cunoscute sub denumirea de "zăpadă marină" - care sunt bogate în carbon şi ajung la adâncimi mai mari din ocean, un proces esenţial al pompei biologice de carbon.
Capacitatea fitoplanctonului de a absorbi CO2 depinde însă de cantitatea de lumină solară capabilă să pătrundă în stratul superior al oceanului.
De aceea, echipa de oameni de ştiinţă şi-a propus să măsoare adâncimea până la care pătrund razele de soare, numită strat eufotic, utilizând o tehnică cunoscută sub denumirea de detectare a fluorescenţei clorofilei, care analizează prezenţa fitoplanctonului fotosintetic în straturile mai adânci ale oceanului.
Adâncimea până la care ajunge zona eufotică, unde trăiesc majoritatea speciilor marine, variază semnificativ de la o zonă a lumii la alta.
Prin combinarea descoperirilor lor cu date din studii anterioare privind pompa biologică de carbon, autorii au reuşit să estimeze ritmul de scufundare a particulelor de carbon. Ei au descoperit că, anual, de aproximativ două ori mai mult carbon se scufundă în ocean decât se estimase anterior.
"Dacă aceleaşi date sunt privite într-un mod nou, se obţine o perspectivă foarte diferită privind rolul oceanului în procesarea carbonului, de aici rolul său în reglarea climei", a declarat coordonatorul studiului, Ken Buesseler, doctor în geochimie la Woods Hole Oceanographic Institution, institut american de cercetare specializat în ştiinţe marine.
Cercetătorii sunt de părere că utilizarea metodei lor de evaluare a pompei biologice de carbon ar putea conduce la modele climatice mai precise, care pot ajuta la modelarea politicii climatice globale.
"Pe baza noilor indicatori vom putea perfecţiona modelele, nu doar pentru a ne spune cum arată oceanul în prezent, ci şi cum va arăta în viitor. Cantitatea de carbon care se scufundă în ocean creşte sau scade? Această cifră afectează clima lumii în care trăim", a precizat Ken Buesseler. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 6,6 în sudul Filipinelor
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs luni în zona insulei Mindanao, situată în sudul Filipinelor, a anunțat agenția filipineză de seismologie Phivolcs, transmite Reuters. Seismul s-a produs la o distanță 164 de kilometri sud-est de Governor Generoso, în provincia Davao Oriental, la o adâncime de 86 de kilometri, a
Filipine/ În urma cutremurului cu magnitudinea 7,8, fundul oceanului s-a înălțat cu doi metri în anumite zone
Puternicul seism devastator care a lovit sudul Filipinelor la începutul săptămânii trecute a provocat o înălțare a fundului oceanului de până la doi metri în anumite zone costiere, a anunțat duminică Ministerul Mediului din această țară, transmite AFP. Înălțarea fundului oceanului prezintă riscuri importante
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 55 de morți
Echipele de salvare filipineze au înfruntat vineri ploaia și replicile seismice în încercarea de a găsi persoanele date dispărute în urma puternicului cutremur, soldat cu 55 de victime, produs la începutul săptămânii în sudul arhipelagului, transmite AFP. Seismul cu magnitudinea 7,8, care s-a produs luni î
Schimbări climatice: De patru ori mai multe aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda
Ghețarii groenlandezi eliberează de patru ori mai multe aisberguri decât în urmă cu 25 de ani din cauza schimbărilor climatice, un fenomen ale cărui implicații se extind asupra traficului maritim și ecosistemelor marine, potrivit unui studiu publicat joi de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), informează AFP. ''Rezult
OMS a publicat un ghid actualizat pentru protecția împotriva caniculei
Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/Europa) a publicat joi Ghidul actualizat privind Planurile de Acțiune pentru Caniculă și Sănătate (Heat-Health Action Plans Guidance), oferind un cadru științific guvernelor din întreaga lume pentru a organiza eficient măsuri de protecție împotriva caniculei, transmite Xinhua.
Fenomenul climatologic El Nino a început, anunță agenția americană NOAA
Fenomenul climatologic El Nino, care cauzează secete, inundații și temperaturi record în diverse regiuni ale lumii, a început ''pe parcursul lunii trecute'', a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, informează AFP. Agenția americană estimează la 63% riscul unui fenomen
Indonezia /Inundațiile devastatoare au dus la moartea a cel puțin 7% din populația unei specii rare de urangutan
Inundațiile și alunecările de teren mortale petrecute anul trecut în insula indoneziană Sumatra au dus la dispariția a cel puțin 7% din populația totală a urangutanului Tapanuli, o specie în pericol de dispariție, se arată într-un nou raport publicat miercuri, informează Reuters. Inundațiile și alunecările de teren aduse de un ciclon au dus l
Avertismentul climatologilor: Încălzire record și amenințări la adresa programelor de observare a Pământului
Încălzirea globală se intensifică, iar creșterea nivelului apelor se accelerează, a avertizat joi un grup de climatologi de renume, exprimându-și, de asemenea, temerea față de dispariția mai multor sisteme de observare a climei din cauza unor decizii bugetare și 'geopolitice', transmite AFP. Peste 70 de oameni de știință din 17 țări - print
Cutremur cu magnitudinea 6 în largul peninsulei Kamceatka
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în Oceanul Pacific, în largul peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat filiala locală a ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat citat de AFP. Seismul s-a produs la o adâncime de 29 de kilometri, epicentrul său fiind situat la 42 de kilometr
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 47 de morți și peste 346.000 de persoane afectate
Cel puțin 47 de persoane au murit, 31 sunt date dispărute și 688 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul insulei Mindanao din Filipine, a anunțat joi Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre (NDRRMC), informează agenția de presă Xinhua. NDRRMC a declarat că seismul a afectat peste
Furtuna Cristina, care a provocat un deces în Guatemala, a fost retrogradată
Depresiunea tropicală Cristina se apropie de El Salvador, miercuri noapte (ora locală), urmând să aducă precipitații periculoase pe coasta de vest a Americii Centrale până a doua zi, după ce a provocat un deces în Guatemala, informează AFP. O alunecare de teren produsă în orașul Nahuala, din vestul Guatemalei, s-a soldat cu moartea unui
Probabilitate în creștere pentru un episod foarte puternic al fenomenului El Nino, avertizează serviciul Copernicus
Experții internaționali în meteorologie sunt din ce în ce mai convinși că un fenomen El Nino foarte puternic se va produce în acest an, a anunțat miercuri Observatorul climatic european Copernicus, informează AFP. 'De la 1 mai la 1 iunie, toate modelele și-au revizuit prognozele în creștere', a declarat directorul acestui servic
O structură geologică uriașă, de forma unui evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii
Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în formă de evantai, care conectează mai multe bazine bine-cunoscute, aflate adânc sub calota glaciară a Antarcticii de Est, conform unui nou studiu, publicat pe 3 iunie în revista Nature Geoscience, care arată că este posibil ca această structură să se fi format în urma fragmentării străvechiulu
Lacul Velence din Ungaria este pe cale să sece, punând în pericol turismul și fauna sălbatică
Se preconizează că nivelul apei din cel de-al treilea lac ca mărime din Ungaria va scădea până la noi valori minime în această vară, din cauza schimbărilor climatice și a deceniilor de gestionare defectuoasă a resurselor de apă, punând în pericol ecosistemul și industria turistică, au declarat mai mulți experți și localnici, informează Reuters.
Poluanți eterni: O agenție a UE consideră că TFA este 'toxic pentru reproducere'
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) consideră că TFA - acidul trifluoroacetic, prezent în apa de la robinet - este 'toxic pentru reproducere', a transmis miercuri această instituție, informează AFP. TFA, utilizat pe scară largă în industrie și ca erbicid, este, de asemenea, o substanță 'foarte persistentă și foarte mobilă, s











