Doar o treime dintre cetăţenii UE consideră că au o responsabilitate personală în combaterea schimbărilor climatice (studiu)
Doar o treime dintre cetăţenii UE consideră că au o responsabilitate personală în combaterea schimbărilor climatice, deşi 92% dintre locuitorii spaţiului comunitar susţin obiectivele de decarbonizare, se arată într-un studiu lansat miercuri de Eurelectric şi Accenture.
Acţiunea climatică este un joc de echipă, care necesită o strânsă cooperare între industrii, autorităţi publice şi cetăţeni. Până în prezent însă, aportul potenţial al consumatorilor de electricitate în tranziţia energetică a fost în mare măsură nevalorificat.
Potrivit studiului, clienţii, în marea lor majoritate, nu sunt conştienţi de rolul lor crucial în tranziţia energetică. În prezent, circa 90 de furnizori europeni de energie electrică se angajează să le ofere celor peste 200 de milioane de clienţi servicii noi, uşor de folosit şi soluţii electrice simple, transparente şi accesibile.
În timp ce 92% dintre cetăţenii Uniunii Europene susţin obiectivul UE privind ţinta de decarbonizare până în 2050, doar o treime consideră că au o responsabilitate personală în combaterea schimbărilor climatice, se arată în studiul "În căutarea succesului comun: Responsabilizarea consumatorilor în tranziţia energetică".
Astfel, există patru bariere care împiedică implicarea consumatorilor în tranziţia energetică: o lipsă generală de informaţii privind aportul clienţilor în tranziţia energetică, informaţii insuficiente despre costurile şi beneficiile reale ale soluţiilor care presupun un conţinut redus de carbon, dificultăţi în accesarea finanţării pentru investiţii în eficienţă energetică sau în sisteme de energie regenerabilă; îngrijorări cu privire la utilizarea datelor şi confidenţialitate.
Furnizorii de energie electrică se angajează să depăşească aceste bariere, iniţiind 15 acţiuni concrete, pentru a ajuta clienţii să beneficieze de eficienţa energetică, mobilitatea electrică şi proiectele la scară mică de energie regenerabilă. Aceştia se angajează să responsabilizeze în continuare clienţii şi să le ofere soluţii transparente, simple şi accesibile.
Semnatarii se angajează, printre altele, să ofere sfaturi personalizate, pentru a ajuta clienţii să îşi gestioneze consumul de energie, să le ofere informaţii transparente cu privire la costuri, beneficii şi profitabilitatea tehnologiilor disponibile, să ofere produse şi servicii uşor de utilizat, să asigure protecţia datelor şi să colaboreze cu autorităţile publice pentru a sprijini clienţii vulnerabili.
Diverse companii dezvoltă soluţii pentru care îmbină digitalizarea şi electrificarea. Printre altele, acestea oferă aplicaţii prietenoase pentru clienţi, prin care aceştia pot evalua cum ar fi viaţa lor de zi cu zi dacă ar deţine o maşină electrică şi dacă aceasta ar fi alegerea potrivită pentru ei.
"Implicarea clienţilor este esenţială pentru tranziţia energetică. Multe persoane sunt încă reticente în a adopta mobilitatea electrică sau sistemele care le cresc confortul acasă, contribuind în acelaşi timp la controlul consumului de energie. Acest lucru înseamnă să fim parteneri şi să oferim servicii care să acorde mai multă putere clienţilor. Şi arată că tranziţia înseamnă o îmbunătăţire foarte tangibilă a calităţii vieţii", a declarat Kristian Ruby, secretar general al Eurelectric. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l













