Australia - Stare de alertă decretată în Canberra din cauza pericolului incendiilor de vegetaţie
Autorităţile din Canberra au plasat vineri, pentru prima dată din 2003, capitala statului federal australian în stare de alertă din cauza pericolului incendiilor de vegetaţie din regiune, informează AFP.
Ministrul-şef al Teritoriului capitalei australiene (ACT), Andrew Barr, a precizat că această măsură va fi menţinută ''atâta timp cât riscul pentru Canberra se va menţine''."Situaţia ar putea deveni incontrolabilă", a avertizat Barr. "Starea de alertă este semnalul la cel mai înalt nivel care poate fi adresat locuitorilor din ACT pentru a-i îndemna să ia măsuri de precauţie", a spus el.
Un val de caniculă este aşteptat să se abată asupra capitalei australiene cu 400.000 de locuitori, în timp ce incendiile ameninţă suburbiile din sud.
Autorităţile au avertizat totodată asupra riscului ca funinginea provenită de la incendii să fie purtată de vânt la o distanţă semnificativă faţă de focare. Este pentru prima dată când o astfel de stare de alertă este declanşată pe Teritoriul capitalei australiene din 2003, când incendiile au distrus aproape 500 de locuinţe.
Principala ameninţare pentru Canberra la ora actuală este incendiul care devastează Orroral Valley şi care a transformat deja în cenuşă aproape 180 de kilometri pătraţi de păduri din sudul oraşului.
Mercurul termometrelor a depăşit joi 40 de grade Celsius în statul South Australia, unde au fost instituite alerte referitoare la riscul de incendii. Valul de caniculă se va deplasa apoi către est urmând să ajungă vineri la Melbourne şi Canberra, apoi la Sydney în acest weekend, unde temperaturile ar putea atinge 45 de grade.
Autorităţile estimează că acest val de caniculă, însoţit de vânturi uscate, creează condiţii propice propagării incendiilor de vegetaţie în anumite regiuni din statele New South Wales şi Victoria. Peste 80 de focare sunt încă active în aceste două state.
Specialiştii se aşteaptă ca acest val de caniculă să fie urmat de furtuni, ceea ce ar putea contribui la stingerea anumitor focare. În acelaşi timp însă, precipitaţiile intense prezintă riscuri de inundaţii şi de creşteri rapide ale debitelor apelor.
Incendiile de vegetaţie se produc în fiecare an în Australia după terminarea iernii australe. Anul acesta însă, au fost deosebit de precoce şi intense, declanşând o catastrofă naţională care a făcut cel puţin 33 de victime din luna septembrie.
Criza incendiilor a alimentat totodată criticile împotriva guvernului conservator al premierului Scott Morrison, acuzat de pasivitate în lupta contra încălzirii climatice din dorinţa de a nu fi nevoit să sacrifice industria cărbunelui, un sector economic care aduce profituri şi care oferă locuri de muncă multor australieni.
Începând cu luna septembrie, peste 100.000 de kilometri pătraţi, mai mare decât suprafaţa Portugaliei, au fost transformaţi în cenuşă, iar peste 2.000 de locuinţe au fost distruse. Potrivit estimărilor cercetătorilor, peste un miliard de animale au pierit în aceste incendii.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, imagine: ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O furtună masivă de nisip și praf s-a abătut asupra Irakului
În Irak, 837 de persoane s-au confruntat cu dificultăți respiratorii în ultimele două zile din cauza unei furtuni severe de nisip și praf, potrivit unor oficiali, informează DPA. Ministerul irakian al Sănătății a spus că mai multe provincii au fost afectate. Autoritățile sanitare din Bagdad și alte regiuni rămân în alertă
SUA/ Două incendii de vegetație, active în sudul Californiei; circa 30.000 de locuitori evacuați
Două incendii majore care făceau ravagii luni seara (ora locală) în sudul statului american California au condus la emiterea de ordine de evacuare pentru zeci de mii de locuitori, în condițiile în care vânturile puternice amenințau să alimenteze flăcările, au declarat autoritățile, transmite marți agenția DPA. Un incend
Vanuatu/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 produs în apropierea capitalei Port Vila
Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs marți în largul coastelor sudice din Port Vila, capitala și cel mai populat oraș din Vanuatu, în Pacificul de Sud, transmite agenția EFE. Autoritățile nu au semnalat pagube materiale sau alerte de tsunami la scurt timp după cutremur. Seismul s-a produs la ora locală 13:29 (2:29 GMT), potrivit
VIDEO SUA: Un incendiu 'avansează rapid' la periferia orașului Los Angeles, pompierii ordonă evacuări
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în suburbiile orașului american Los Angeles și 'avansează periculos de repede', determinând pompierii să ordone evacuarea mai multor zone locuite, potrivit Departamentului de Pompieri din California, notează AFP. Focul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10:50 în orașul Simi
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Japoniei
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în nordul Japoniei, a anunțat agenția de meteorologie din această țară, care nu a emis însă o alertă de tsunami, informează AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 20:22 (11:22 GMT) în apele din Oceanul Pacific, în largul prefecturii nordice Miyagi, potrivit Agenției Meteo
Cinci italieni au murit în timp ce făceau scufundări în Insulele Maldive
Cinci cetățeni italieni și-au pierdut viața, joi, în timp ce făceau scufundări în atolul Vaavu din Insulele Maldive, a declarat un ministru din această țară, transmite vineri agenția Xinhua. Ministrul Turismului și Aviației Civile din Republica Maldive, Mohamed Ameen, a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că accidentul s-a produs &ic
O serie de mici seisme în apropiere de Teheran reînnoiește temerile legate de un cutremur major
O serie de nouă seisme de intensitate mică s-au produs în zona Paradis, la est de Teheran, pe parcursul nopții, a relatat miercuri agenția de știri Mehr, reînnoind temerile rezidenților legate de un eventual dezastru seismic major în capitala iraniană, informează Reuters. Activitatea seismică repetată a reînviat temeril
VIDEO India/ Cel puțin 6 morți în urma ploilor torențiale din statul Maharashtra
Șase persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte cel puțin zece au fost rănite după ce structura sub care se adăpostiseră în timpul ploilor torențiale și al vânturilor puternice s-a prăbușit brusc peste ele, în statul Maharashtra din sud-vestul Indiei, a confirmat miercuri poliția locală, transmite agenția de presă Xinhua. <bl
O furtună solară de categorie M 5,7 a declanșat o puternică ejecție coronală de masă
O puternică erupție solară de categoria M 5.7 s-a produs la 10 mai, declanșând o impresionantă ejecție coronală de masă (CME) care ar putea lovi scutul magnetic al Pământului în această seară și ar putea declanșa spectacole de auroră boreală la latitudini mari, transmite marți Space.com. Erupția a atins punctul culminant la o
Pinguinii imperiali, în centrul unei conferințe despre protejarea Antarcticii
O conferință despre Antarctica a început marți în Japonia, unde reprezentanți din aproximativ 50 de țări vor dezbate mai multe teme, inclusiv protejarea pinguinului imperial pe această imensă întindere de gheață de la Polul Sud, amenințată de schimbările climatice, informează AFP. Acest continent cu o suprafață de 14 milioane
Indonezia / Trupul neînsuflețit al unei excursioniste, recuperat după o erupție vulcanică
Salvatorii indonezieni au anunțat că au recuperat sâmbătă trupul unei excursioniste care și-a pierdut viața în urma erupției vulcanului Dukono, soldată cu trei morți, vineri, pe insula Halmahera, din arhipelagul Moluce, estul Indoneziei, informează AFP. Muntele Dukono a intrat în erupție vineri, iar trei excursioniști și-au p
Nepalul a emis un număr record de permise pentru escaladarea Muntelui Everest
Autoritățile din Nepal au emis un număr record de permise pentru ascensiunea pe Muntele Everest în această primăvară, au anunțat vineri oficialii, ceea ce naște temeri referitoare la aglomerația de pe cel mai înalt munte din lume, informează DPA. Până pe 8 mai, Nepalul a emis 492 de permise doar pentru Everest, echivalentul u
O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg
O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg, principalul terminal petrolier al țării, conform imaginilor din satelit publicate vineri de Observatorul Conflictelor și Mediului (CEOBS), informează sâmbătă AFP. Potrivit organizației cu sediul în Marea Britanie, aceasta este una dint
Croaziera afectată de hantavirus, parte din boom-ul turistic în Antarctica, care necesită o reglementare mai strictă
Turismul în Peninsula Antarctică este o nișă în plină expansiune, stimulată de iubitorii de aventură care dispun de fondurile necesare și care sunt dispuși să călătorească mii de kilometri ca să vadă colonii de pinguini sau să plonjeze în apele polare din vecinătatea aisbergurilor, relatează vineri Reuters. Însă numărul tot mai mare de
O serie de fenomene climatice bruște a determinat topirea record a ghețarilor din Antarctica (studiu)
Gheața marină din Antarctica s-a topit până la niveluri record după ce o serie de evenimente agravate de schimbările climatice au afectat brusc peisajul înghețat, au descoperit oamenii de știință, relatează vineri DPA/PA Media. Continentul sudic acoperit de gheață părea să sfideze tendințele de încălzire globală, suprafața gheții din această










