Incendiile de vegetaţie se vor înrăutăţi, iar oamenii trebuie să se adapteze, avertizează experţii
Incendiile de vegetaţie vor deveni mai frecvente în contextul în care schimbările climatice încălzesc Pământul, iar comunităţile vor trebui să se adapteze, au avertizat experţi internaţionali citaţi vineri de agenţia DPA.
Incendiile de vegetaţie care continuă să devasteze zone din Australia sunt în mod clar asociate schimbărilor climatice, au declarat pentru DPA australianul Richard Thornton şi britanicul Colin Prentice la o conferinţă pe această temă, în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din Paris. ''Aceste incendii au fost în mare parte provocate de seceta de pe tot teritoriul ţării, ceea ce înseamnă că tot lemnul din pădure este atât de uscat încât nu mai există nimic care să oprească incendiile'', a spus Thornton, directorul Centrului de cercetări cooperative în domeniul incendiilor de vegetaţie şi dezastrelor naturale din Australia.
Incendiile de vegetaţie din Australia au mistuit până în prezent peste 11,8 milioane de hectare, începând din septembrie. Cel puţin 28 de persoane şi probabil peste un miliard de animale şi-au pierdut viaţa.
În luna decembrie, în Australia s-a înregistrat atât cel mai mare pericol de incendiu consemnat vreodată, cât şi cele mai ridicate temperaturi, ''toate acestea fiind semnale din partea climei'', a subliniat Thornton.
Prentice, specialist în impact climatic şi profesor la Imperial College London, este coautorul unui studiu recent asupra schimbărilor climatice şi incendiilor de vegetaţie. ''Concluzia de bază, cea mai evidentă, este una foarte simplă, aceea că ocurenţa şi amploarea incendiilor de vegetaţie sunt foarte, foarte sensibile la temperaturi", a spus el. ''Ceea ce se întâmplă în Australia este pur şi simplu faptul că un anumit model meteorologic, care s-ar fi produs oricum, s-a suprapus cu clima care s-a încălzit cu un grad şi jumătate. Ceea ce înseamnă mult. Suficient pentru a face o diferenţă cu adevărat mare'', a adăugat specialistul.
Dacă schimbările climatice vor continua, până la trei grade peste nivelurile din epoca preindustrială, ''atunci ani ca acesta vor deveni obişnuiţi, ceea ce este destul de înfricoşător'', a avertizat Prentice.
În contextul încălzirii globale, condiţiile care conduc la incendii ''cu siguranţă'' se vor înrăutăţi, este de acord Thornton. Însă, ''dacă nu putem schimba modul în care se vor comporta incendiile, pentru că sunt dominate în mare parte de combustibili şi de vreme, cu siguranţă putem schimba impactul'', a declarat el. Aceasta ar putea însemna revizuirea normelor în construcţii şi a regulilor de zonare, tăierea copacilor din jurul caselor şi căutarea unor modalităţi mai eficiente de reconstruire în zone afectate de foc.
Însă, Thornton a declarat că este conştient că există potenţial de rezistenţă în această privinţă, deoarece oamenii din zonele afectate ''nu se duc să trăiască în mijlocul unei păduri gândindu-se la aceasta ca la combustibil'' pentru incendii de vegetaţie. Ei ''nu văd acest risc până la apariţia focului'', a notat expertul.
Asigurarea locuinţelor este un domeniu în care reforma reglementărilor ar putea modifica comportamentul şi modelele de construcţie riscantă a caselor, a adăugat Prentice. Dacă procedura de compensaţii în caz de incendii este prea accesibilă, spune el, ''apare situaţia în care oamenii sunt perfect fericiţi să construiască locuinţe... în locuri extrem de inflamabile şi, în cele din urmă, acest lucru devine nesustenabil''.
Totodată, Prentice a subliniat că incendiile de vegetaţie joacă un rol în multe biote, sau ecosisteme locale, multe specii adaptându-se la acestea, sau chiar depinzând de ele. ''În termeni practici, acestea nu pot fi stopate şi, în plus, nu ar trebui stopate dacă există interes pentru conservarea biotei", spune el. ''Incendiile de vegetaţie sunt în fapt un proces natural. Problema este interfaţa dintre incendiile de vegetaţie şi noi'', a mai spus specialistul. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l













