logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE 11 decese după ce ciclonul Bulbul s-a dezlănţuit asupra zonelor de coastă din India şi Bangladesh

Imagine din galeria Agerpres

Ciclonul Bulbul s-a dezlănţuit în cursul nopţii asupra zonelor de coastă din estul Indiei şi sudul Bangladeshului, provocând decesul a 11 persoane, forţând evacuări masive şi producând pagube materiale semnificative, au precizat duminică autorităţile, potrivit DPA.

Ciclonul a atins ţărmul sâmbătă seară la Sundarbans, cea mai întinsă pădure de mangrove din lume, situată între India şi Bangladesh, pe ţărmul Golfului Bengal, provocând ploi torenţiale şi vânturi cu viteze de până la 120 de kilometri la oră.

În India, un bărbat a decedat după ce un copac s-a prăbuşit peste el sâmbătă seară în Calcutta, capitala statului Bengalul de Vest, potrivit forţelor de ordine.

Şase persoane şi-au pierdut viaţa, în special în incidente legate de prăbuşirea unor ziduri, în districtele North 24 Parganas şi East Medinipur, potrivit oficialilor din domeniul managementului dezastrelor.

În statul vecin Odisha, o altă persoană şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui zid, a anunţat şeful departamentului pentru managementul dezastrelor, P.K. Jena.

În Bangladesh, furtuna tropicală a provocat decesul a trei persoane persoane lovite de copaci prăbuşiţi, potrivit autorităţilor.

Sute de mii de rezidenţi din zonele de coastă din cele două ţări au fost evacuaţi ca măsură de precauţie înaintea sosirii ciclonului. Bangladesh a evacuat 2,1 milioane de persoane, potrivit ministrului pentru managementul dezastrelor, Enamur Rahman, în timp ce în India, 125.000 de persoane au fost strămutate, cele mai multe în statul Bengalul de Vest.

Cel mai important aeroport din regiune, aflat la Calcutta, şi-a suspendat activitatea ca măsură de precauţie.

Furtuna s-a deplasat către nord-est şi va pierde din intensitate transformându-se într-o "depresiune tropicală" când va atinge coasta Bangladeshului până duminică la prânz cu viteze ale vântului de până la 60 de kilometri la oră, potrivit Departamentului indian de meteorologie.

Duminică, echipe de salvare şi ajutor au fost mobilizate în regiunile afectate pentru a evalua pagubele, a declarat telefonic pentru DPA, din Calcutta, Amalendu Dutta, un responsabil în domeniul managementului dezastrelor.

"Regiunea se confruntă cu rafale de vânt. Sute de arbori şi stâlpi de electricitate au fost smulşi, iar numeroase locuinţe au fost avariate", a mai spus Dutta.

Premierul indian Narendra Modi a declarat că a evaluat situaţia din estul Indiei şi a dat asigurări că regiunea va primi tot sprijinul posibil din partea autorităţilor centrale.

Potrivit oficialilor din Bangladesh, furtuna a devastat recolte din regiuni extinse aflate în zonele de coastă.

"Am solicitat administraţiei locale să realizeze o evaluare rapidă a pagubelor rezultate în urma ciclonului", a declarat telefonic pentru DPA Shahadat Hossain, directorul departamentului pentru managementul dezastrelor din Bangladesh

Nu există informaţii privind pagube majore în Sundarbans, acolo unde furtuna a lovit ţărmul, potrivit responsabilului din domeniul conservării pădurilor Bangladesh Moyeenuddin Khan.

Pădurea cu o suprafaţă de 140.000 de hectare, administrată atât de Bangladesh, cât şi de India, face parte din patrimoniul UNESCO, şi este casa mai multor specii rare, printre care tigrul bengalez.

Ciclonul este un fenomen care se produce frecvent deasupra Golfului Bengal în perioada aprilie-noiembrie, provocând distrugeri pe regiuni extinse în zonele de coastă din India şi Bangladesh.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 03-11-2026 12:27

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l