Numărul ţărilor UE afectate de incendii forestiere în 2018 a fost mai mare ca niciodată
Incendiile au distrus anul trecut aproximativ 178.000 de hectare de păduri şi terenuri din Uniunea Europeană, o suprafaţă de şase ori mai mică decât cea afectată în 2017 şi sub media pe termen lung, însă numărul ţărilor care s-au confruntat cu incendii de proporţii a fost mai mare decât niciodată, potrivit unui raport de specialitate publicat joi de Comisia Europeană.
"Pădurile sunt de o importanţă determinantă pentru reuşita eforturilor de a face faţă urgenţei ecologice şi climatice. Ele sunt plămânii şi sistemul de menţinere a funcţiilor noastre vitale, găzduind 80% din biodiversitate. Numai că astăzi, mai mult ca niciodată, pădurile fac faţă unei grave ameninţări. Cu fiecare oră ce trece, flăcările incendiilor devastatoare înghit o suprafaţă echivalentă cu 800 de terenuri de fotbal şi fac ravagii în întreaga lume. După cum am demonstrat prin măsurile pe care le-am luat recent împotriva despăduririlor, UE este pregătită să colaboreze cu ţările partenere pentru a proteja pădurile din Uniune şi din întreaga lume, investind în prevenirea incendiilor forestiere", a declarat comisarul european pentru mediu, Karmenu Vella.
Potrivit raportului anual privind incendiile forestiere din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, în cursul anului trecut, Sistemul european de informaţii privind incendiile forestiere a cartografiat cele mai multe incendii forestiere de cel puţin 30 de hectare în Italia (147 de incendii, 14.649 hectare distruse), Spania (104 incendii, 12.793 hectare distruse), Portugalia (86 de incendii, 37.357 hectare distruse), Regatul Unit (79 de incendii, 18.032 hectare distruse) şi Suedia (74 de incendii, 21.605 hectare distruse).
Raportul Comisiei subliniază că, în Suedia, sezonul incendiilor forestiere a fost cel mai grav înregistrat vreodată. Cu o suprafaţă totală de 21.605 hectare distrusă de incendii, Suedia s-a aflat pe locul doi printre statele UE cele mai afectate, situaţie inedită pentru o ţară nordică. Deşi cea mai mare suprafaţă distrusă de incendii a fost înregistrată tot în Portugalia, aceasta nu este decât o mică parte din aria distrusă în 2017 şi reprezintă una dintre cele mai mici valori totale din ultimii 10 ani.
De asemenea, ecosistemele vulnerabile ale reţelei Natura 2000, care adăpostesc mai multe specii de plante şi animale pe cale de dispariţie, au pierdut 50.000 de hectare în flăcări, care reprezintă 36% din totalul suprafeţei distruse de incendii în 2018.
O altă concluzie a raportului este că, deşi totalul suprafeţelor distruse de incendii este mai mic decât în ultimii ani, în cea mai mare parte a verii în Europa Centrală şi de Nord s-au înregistrat temperaturi superioare mediei. Au apărut astfel condiţii propice declanşării şi răspândirii incendiilor forestiere, care au cauzat pierderi economice şi de mediu deosebit de mari.
În 2018, mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat de cinci ori pentru a face faţă incendiilor forestiere din următoarele ţări europene: Suedia, Grecia, Letonia şi Portugalia. În total, în cursul verii au fost mobilizate 15 avioane, şase elicoptere şi peste 400 de pompieri, iar Uniunea Europeană a alocat 1,6 milioane euro sub formă de costuri de transport pentru mobilizarea sprijinului acordat ţărilor afectate. De asemenea, la cererea statelor membre, au fost generate peste 139 de hărţi prin satelit ale incendiilor forestiere în cadrul programului Copernicus. În plus, UE a trimis în Portugalia experţi în combaterea incendiilor forestiere din întreaga UE, în cadrul unei misiuni de prevenire şi pregătire având drept scop să contribuie la consolidarea capacităţii acestei ţări de a face faţă incendiilor forestiere.
Raportul anual privind incendiile forestiere evidenţiază, de asemenea, că în 2019 sezonul incendiilor a început devreme, din cauza climei secetoase şi călduroase, cu rafale de vânt puternice. În 2019, numărul incendiilor depăşise încă din martie media anuală consemnată în ultimul deceniu, înregistrându-se numeroase incendii în regiunile de munte şi incendii grave în Delta Dunării. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf













