Greta Thunberg estimează că va sosi marţi în New York la bordul unui velier cu zero emisii de carbon
Greta Thunberg, o adolescentă suedeză care militează împotriva încălzirii climatice, a precizat luni pe Twitter că velierul cu zero emisii de carbon la bordul căruia traversează Oceanul Atlantic ar trebui să ajungă la destinaţie marţi, în New York, potrivit AFP.
Malizia II, velierul condus de Pierre Casiraghi - unul dintre cei doi fii ai prinţesei Caroline de Monaco - şi de germanul Boris Herrmann, a părăsit portul Plymouth din sudul Angliei pe 14 august într-o călătorie de două săptămâni care îi va permite adolescentei suedeze să asiste la un summit mondial organizat de ONU, programat să se desfăşoare în septembrie şi găzduit de metropola americană.
Luni, velierul se apropia de coastele americane, propulsat de vântul care bătea puternic din spate.
"Vântul puternic ne împinge către vest. Estimăm că vom ajunge în portul North Cove, din Manhattan, New York, în cursul după-amiezii sau al serii de marţi", a scris Greta Thunberg pe Twitter.
Într-un mesaj publicat cu câteva ore înainte, duminică, însoţit de o înregistrare video, adolescenta menţiona o viteză a vântului de "20-25 de noduri, până la 30 de noduri, şi valuri mari''.
Tânăra suedeză în vârstă de 16 ani a refuzat să se deplaseze cu avionul la summitul mondial ONU din cauza emisiilor de carbon pe care îl generează acest mijloc de transport. Pierre Casiraghi i-a pus la dispoziţie, în mod gratuit, ambarcaţiunea sa pentru a parcurge distanţa de 3.000 de mile nautice dintre coastele britanice şi Statele Unite.
Adolescenta a sărbătorit pe 20 august, la bordul velierului, un an de la declanşarea mişcărilor de protest ''grevă pentru mediu''.
În 2018, odată cu începerea anului şcolar, pe când se afla în prima clasă de liceu, Greta Thunberg a decis să lipsească în fiecare vineri de la cursuri şi să se instaleze în faţa Parlamentului din Stockholm pentru a sensibiliza deputaţii pe tema stării de urgenţă climatică.
Demersul său, preluat rapid de reţelele de socializare şi de media, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru mii de tineri din întreaga lume şi a dat naştere mişcării ''Vineri pentru viitor''.
Malizia II, un velier cu o lungime de 18 metri, este echipat cu panouri solare şi turbine subacvatice, care generează electricitatea necesară alimentării instrumentelor de navigaţie, pilotului automat, desalinizatoarelor şi laboratorului pentru testarea nivelului de dioxid de carbon din apă.
Călătoria atlantică a Gretei Thunberg a fost afectată de o polemică declanşată după ce unul dintre cei doi navigatori, germanul Boris Herrmann, a declarat că mai multe persoane vor călători cu avionul la New York pentru a aduce velierul înapoi în Europa după finalizarea traversării.
Organizatorii călătoriei au dat asigurări că aceste zboruri vor fi ''compensate'' în scopul reducerii bilanţul emisiilor de carbon ale expediţiei.
Greta Thunberg a recunoscut, la rândul ei, că nu ştie deocamdată ce mijloc de transport va folosi atunci când se va întoarce în Europa. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud
Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată
Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu
Un lac din Grecia care s-a micșorat expune impactul rapid al schimbărilor climatice
Înainte de instalarea secetei, lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratore și acvatice inclusiv flamingo, precum și un magnet pentru turiști și pentru pescari și fermierii locali, informează joi Reuters. În prezent, după un deceniu de precipitații insuficiente și irigații excesive, lacul,
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast
Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția
Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP. Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut &icir
Un rechin blocat într-un canal din Coreea de Sud a atras 600.000 de vizitatori
Un rechin care a rămas blocat într-un canal din orașul-port Busan, Coreea de Sud, a devenit recent o atracție neobișnuită după ce, potrivit municipalității, 600.000 de persoane au venit să-l vadă în ultimele două săptămâni, informează miercuri Reuters. Rechinul, cu o lungime de 3,5 metri, a fost zărit pentru prima dată î
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.
Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna
Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marți după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activități vulcanice a Etna, situat în apropiere, și a condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters. Operatorul SAC a spus că zborurile dinspre și înspre aeroport au fost reluate cu efect imediat după ce nivelul de al
Uraganul Polo, de categoria a 3-a, lovește coastele Mexicului de la Pacific
Ciclonul Polo a lovit coastele Mexicului de la Pacific, marți dimineață, cu intensitatea unui uragan de categoria a 3-a, conform Centrului Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP. Uraganul Polo, pe care buletinul NHC îl situează la limita dintre categoriile a 2-a și a 3-a dintre cele 5 trepte de intensitate ale scalei Saffi










