logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Grecia - Pompierii au reuşit să controleze un incendiu major în apropiere de Atena

Imagine din galeria Agerpres

Pompierii greci au reuşit să controleze luni dimineaţă un incendiu forestier major care punea în pericol locuinţele din suburbiile estice ale Atenei, dar care nu a provocat victime, informează AFP.

Autoritatea pentru protecţia civilă elenă a indicat că focul care s-a declanşat în jurul orei locale 03:00 (00:00 GMT) a fost stăpânit abia în cursul dimineţii.

Incendiul nu s-a soldat cu victime, poliţia evacuând rapid zona şi închizând drumurile locale.

'Două case au ars, dar nicio persoană nu se afla în interior; în prezent, niciun sector rezidenţial nu este în pericol', a declarat presei şeful adjunct al prefecturii Attica de Est, Petros Philippou.

Incendiul s-a declanşat în suburbia Peania, în pădurea de pini de la poalele muntelui Ymittos, în partea de est a capitalei elene.

'A fost un incendiu imens cu flăcări înalte de 20 de metri în apropierea caselor', a declarat şeful protecţiei civile, Nikos Ardalias, într-o intervenţie la postul de televiziune Antenna TV.

Peste 130 de pompieri, ajutaţi de un avion de stingere a incendiilor, s-au luptat cu flăcările pentru a împiedica extinderea focului în zonele unde densitatea populaţiei este mare, la câţiva kilometri depărtare.

Nivelul de alertă al serviciilor de urgenţă a fost plasat vineri la un grad foarte ridicat de către şeful protecţiei civile, Nikos Ardalias.

Grecia a fost afectată în ultimele zile de o serie de incendii de pădure, din cauza vântului puternic şi a temperaturilor ridicate de circa 40 de grade Celsius. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 20-05-2026 09:30

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în regiunea central-estică a Turciei (GFZ)

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs miercuri în zona central-estică a Turciei, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. În urma seismului nu au fost emise rapoarte imediate cu privire la pagube materiale sau victime, a informat postul de televiziune NTV. Cutremurul s-

Planeta 19-05-2026 21:54

Seism cu magnitudinea 6,1 în sudul statului Peru

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs marți pe coastele sudice ale statului Peru, în regiunea Ica, provocând o stare puternică de îngrijorare în rândul populației, potrivit autorităților locale, care nu au raportat deocamdată victime și nici pagube materiale, informează AFP. Cutremurul s-a produs la o adân

Planeta 19-05-2026 19:02

O furtună masivă de nisip și praf s-a abătut asupra Irakului

În Irak, 837 de persoane s-au confruntat cu dificultăți respiratorii în ultimele două zile din cauza unei furtuni severe de nisip și praf, potrivit unor oficiali, informează DPA. Ministerul irakian al Sănătății a spus că mai multe provincii au fost afectate. Autoritățile sanitare din Bagdad și alte regiuni rămân în alertă

Planeta 19-05-2026 11:50

SUA/ Două incendii de vegetație, active în sudul Californiei; circa 30.000 de locuitori evacuați

Două incendii majore care făceau ravagii luni seara (ora locală) în sudul statului american California au condus la emiterea de ordine de evacuare pentru zeci de mii de locuitori, în condițiile în care vânturile puternice amenințau să alimenteze flăcările, au declarat autoritățile, transmite marți agenția DPA. Un incend

Planeta 19-05-2026 09:03

Vanuatu/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 produs în apropierea capitalei Port Vila

Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs marți în largul coastelor sudice din Port Vila, capitala și cel mai populat oraș din Vanuatu, în Pacificul de Sud, transmite agenția EFE. Autoritățile nu au semnalat pagube materiale sau alerte de tsunami la scurt timp după cutremur. Seismul s-a produs la ora locală 13:29 (2:29 GMT), potrivit

Planeta 19-05-2026 00:02

VIDEO SUA: Un incendiu 'avansează rapid' la periferia orașului Los Angeles, pompierii ordonă evacuări

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în suburbiile orașului american Los Angeles și 'avansează periculos de repede', determinând pompierii să ordone evacuarea mai multor zone locuite, potrivit Departamentului de Pompieri din California, notează AFP. Focul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10:50 în orașul Simi

Planeta 15-05-2026 17:45

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Japoniei

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în nordul Japoniei, a anunțat agenția de meteorologie din această țară, care nu a emis însă o alertă de tsunami, informează AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 20:22 (11:22 GMT) în apele din Oceanul Pacific, în largul prefecturii nordice Miyagi, potrivit Agenției Meteo

Planeta 15-05-2026 09:28

Cinci italieni au murit în timp ce făceau scufundări în Insulele Maldive

Cinci cetățeni italieni și-au pierdut viața, joi, în timp ce făceau scufundări în atolul Vaavu din Insulele Maldive, a declarat un ministru din această țară, transmite vineri agenția Xinhua. Ministrul Turismului și Aviației Civile din Republica Maldive, Mohamed Ameen, a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că accidentul s-a produs &ic

Planeta 13-05-2026 15:01

O serie de mici seisme în apropiere de Teheran reînnoiește temerile legate de un cutremur major

O serie de nouă seisme de intensitate mică s-au produs în zona Paradis, la est de Teheran, pe parcursul nopții, a relatat miercuri agenția de știri Mehr, reînnoind temerile rezidenților legate de un eventual dezastru seismic major în capitala iraniană, informează Reuters. Activitatea seismică repetată a reînviat temeril

Planeta 13-05-2026 12:31

VIDEO India/ Cel puțin 6 morți în urma ploilor torențiale din statul Maharashtra

Șase persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte cel puțin zece au fost rănite după ce structura sub care se adăpostiseră în timpul ploilor torențiale și al vânturilor puternice s-a prăbușit brusc peste ele, în statul Maharashtra din sud-vestul Indiei, a confirmat miercuri poliția locală, transmite agenția de presă Xinhua. <bl

Planeta 12-05-2026 16:17

O furtună solară de categorie M 5,7 a declanșat o puternică ejecție coronală de masă

O puternică erupție solară de categoria M 5.7 s-a produs la 10 mai, declanșând o impresionantă ejecție coronală de masă (CME) care ar putea lovi scutul magnetic al Pământului în această seară și ar putea declanșa spectacole de auroră boreală la latitudini mari, transmite marți Space.com. Erupția a atins punctul culminant la o

Planeta 12-05-2026 16:15

Pinguinii imperiali, în centrul unei conferințe despre protejarea Antarcticii

O conferință despre Antarctica a început marți în Japonia, unde reprezentanți din aproximativ 50 de țări vor dezbate mai multe teme, inclusiv protejarea pinguinului imperial pe această imensă întindere de gheață de la Polul Sud, amenințată de schimbările climatice, informează AFP. Acest continent cu o suprafață de 14 milioane

Planeta 09-05-2026 17:48

Indonezia / Trupul neînsuflețit al unei excursioniste, recuperat după o erupție vulcanică

Salvatorii indonezieni au anunțat că au recuperat sâmbătă trupul unei excursioniste care și-a pierdut viața în urma erupției vulcanului Dukono, soldată cu trei morți, vineri, pe insula Halmahera, din arhipelagul Moluce, estul Indoneziei, informează AFP. Muntele Dukono a intrat în erupție vineri, iar trei excursioniști și-au p

Planeta 09-05-2026 13:06

Nepalul a emis un număr record de permise pentru escaladarea Muntelui Everest

Autoritățile din Nepal au emis un număr record de permise pentru ascensiunea pe Muntele Everest în această primăvară, au anunțat vineri oficialii, ceea ce naște temeri referitoare la aglomerația de pe cel mai înalt munte din lume, informează DPA. Până pe 8 mai, Nepalul a emis 492 de permise doar pentru Everest, echivalentul u

Planeta 09-05-2026 10:37

O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg

O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg, principalul terminal petrolier al țării, conform imaginilor din satelit publicate vineri de Observatorul Conflictelor și Mediului (CEOBS), informează sâmbătă AFP. Potrivit organizației cu sediul în Marea Britanie, aceasta este una dint