Oamenii de ştiinţă care participă la proiectul CarbFix din Islanda, consideraţi veritabili alchimişti ai secolului al XXI-lea, transformă în rocă dioxidul de carbon (CO2), principalul vinovat pentru modificările climatice, injectându-l în bazalt, poros ca un burete, unde se pietrifică pentru eternitate, informează AFP.

Această tehnică reproduce în ritm accelerat un proces natural care are loc în mai multe mii de ani: mineralizarea dioxidului de carbon, un gaz cu efect de seră, produs în masă pe această insulă de transporturi, industrie şi vulcani.

"Graţie acestei metode, vom schimba radical scala timpului", a explicat experta în geologie Sandra Osk Snaebjornsdottir. Ea face parte din proiectul CarbFix, alături de cercetători şi ingineri de la compania energetică Reykjavik Energy, Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Franţa, University of Island şi Columbia University.

Într-un peisaj selenar, la poalele piscurilor încă înzăpezite ale masivului vulcanic Hengill, trei mici domuri gri au fost construite, perforate de câteva hublouri.

În interiorul acestor domuri, dioxidul de carbon, după ce a fost captat şi transportat prin conducte pe distanţe de mulţi kilometri de la centrala geotermică din Hellisheidi, este dizolvat în apă, apoi injectat la presiune înaltă în roca bazaltică, la o adâncime de 1.000 de metri.

"Ca principiu fundamental, noi nu facem altceva decât să producem apă încărcată cu gaze pe bază de CO2", a rezumat Edda Sif Aradottir, care deţine funcţia de şef de proiect în cadrul acestei iniţiative.

Soluţia apoasă penetrează apoi în cavităţile rocilor. Începe atunci procesul de solidificare, devenit posibil în urma reacţiei chimice a gazului cu calciul, magneziul şi fierul conţinute în bazalt. CO2-ul se inserează în roca brună şi poroasă sub forma unor cristale albe calcaroase.

Pietrificat în doi ani

"Cvasitotalitatea CO2-ului injectat s-a mineralizat în doi ani în cadrul testului nostru pilot", a declarat Sandra Osk Snaebjornsdottir.

Odată pietrificat, nimic - sau aproape nimic - nu poate să pericliteze captarea CO2-ului.

"Dacă se produce o erupţie vulcanică şi roca este încălzită la o temperatură foarte ridicată, o parte a mineralului se va descompune", a prevenit însă Sigurdur Gislason, geochimist la University of Island. El a temperat însă acest scenariu: "Aceasta este totuşi forma cea mai stabilă şi mai securizată de stocare a CO2-ului".

Captarea şi stocarea CO2-ului în subsolul terestru sunt încurajate de GIEC (Grupul de experţi internaţionali în evoluţia climei) pentru a limita creşterea temperaturilor medii la 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială.

În Islanda, ţara gheizerelor, gheţarilor şi vulcanilor, cel puţin jumătate din energia produsă de oameni este de origine geotermală. Acest detaliu reprezintă o adevărată mană cerească pentru cercetătorii din cadrul proiectului CarbFix, care au făcut din centrala din Hellisheidi - una dintre cele mai mari de acest tip din lume - laboratorul lor.

Centrala islandeză degajează într-adevăr CO2, se află pe un strat bazaltic şi dispune de cantităţi de apă aproape nelimitate.

Ea pompează direct apă caldă în profunzimile vulcanice ale insulei, pentru a face să se învârtă cele şase turbine ale sale, necesare alimentării cu electricitate şi căldură a capitalei ţării, oraşul Reykjavik, aflat la o distanţă de 30 de kilometri.

Procedeu foarte "gurmand"

CarbFix permite scăderea cu 30% a emisiilor de CO2 eliberate în atmosferă de centrala geotermală, iar astfel sunt captate 12.000 de tone de gaz pe an, la un cost de aproximativ 25 de dolari pe tonă - aproximativ 300.000 de euro pentru cele 12.000 de tone anuale.

Aceste cifre par derizorii în contextul în care vulcanii islandezi eliberează în atmosferă în fiecare an între 1 milion şi 2 milioane de tone de CO2.

Inconvenientul principal al sechestrării geologice a CO2-ului constă în faptul că procedura este mare consumatoare de apă, o resursă care există din abundenţă în Islanda, dar rară în alte zone de pe Terra: la o tonă de CO2 injectat, sunt necesare 25 de tone de apă desalinizată.

"Este călcâiul lui Ahile al acestei metode", a recunoscut Sandra Osk Snaebjornsdottir.

"Însă câştigăm mult eliminând definitiv acest CO2, care, altfel, ar pluti în atmosferă", a adăugat colega ei, Edda Sif Aradottir.

Experimentele actuale sunt realizate cu apă de mare.

În virtutea Acordului de la Paris pentru climă, Islanda s-a angajat, la fel ca restul Uniunii Europene, să îşi reducă cu 40% până în 2030 emisiile de gaze cu efect de seră în raport cu 1990.

Or, aceste emisii au crescut în Islanda cu 2,2% între 2016 şi 2017 şi cu 85% în raport cu 1990, potrivit al Agenţiei islandeze pentru mediu.

O treime din emisiile islandeze provin din transportul aerian (33%), vital pentru turismul de pe insulă, iar o altă treime din uzinele locale de aluminiu şi siliciu (30%).

Ministrul islandez al Mediului şi resurselor naturale, Gudmundur Ingi Gudbrandsson, intenţionează "să încurajeze" aceste uzine să îşi dezvolte la rândul lor mecanisme de captare a CO2-ului. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)