Măsurarea topirii gheţarilor în Groenlanda sau în Antarctica este un demers realizat cu o anumită precizie în 2019, graţie unui arsenal de sateliţi, staţii meteorologice şi modele climatice complexe, relatează AFP.

Oamenii de ştiinţă ştiau să facă acest calcul destul de bine pentru perioada 1990-2000, dar estimările care vizau deceniile precedente erau, până în prezent, puţin fiabile, întrucât sateliţii şi celelalte tehnologii erau mai puţin avansate.

Într-un studiu publicat luni în revista Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite (PNAS), cercetătorii au recalculat pierderile de gheaţă începând cu 1972, data lansării pe orbită a primilor sateliţi Landsat, care au fotografiat cu regularitate Groenlanda.

"Când privim asupra mai multor decenii, cel mai bine ar fi să luăm loc pe un scaun înainte să ne uităm la rezultate, pentru că este puţin înspăimântător să constatăm viteza la care se produc schimbările", a precizat pentru AFP glaciologul francez Eric Rignot, de la Universitatea din California, coautor al studiului împreună cu colegi din California, Grenoble, Utrecht şi Copenhaga.

"Este o problemă care afectează toate regiunile Groenlandei, nu doar părţile mai calde, din Sud".

O topire de şase ori mai rapidă

Glaciologii dispun de trei metode pentru măsurarea topirii calotei glaciare.

Sateliţii măsoară pur şi simplu altitudinea - şi variaţiile acesteia - cu ajutorul unui laser: dacă un gheţar se topeşte, satelitul vede scăderea în altitudine.

O a doua tehnică, disponibilă din 2002 graţie sateliţilor NASA, constă în măsurarea variaţiilor în gravitaţia terestră: munţii nu se mişcă (aproape) deloc, aşa că acestea se explică prin mişcările şi transformările apei.

În ultimul rând, oamenii de ştiinţă au dezvoltat modele de bilanţ al maselor: aceştia compară ceea ce se acumulează în Groenlanda (ploaie, ninsoare) cu ceea ce iese (râuri de gheaţă topită) şi calculează apoi ceea ce rămâne. Aceste modele, confirmate prin măsurători de teren, au devenit foarte fiabile începând cu mijlocul anilor 2000, spune Eric Rignot, cu o marjă de eroare cuprinsă între 5 şi 7%, în comparaţie cu 100% cu câteva decenii în urmă.

Echipa de cercetători a utilizat acest model pentru a ''merge pe firul timpului'' şi a reconstrui în detalii felul în care arăta stratul de gheaţă din Groenlanda în anii 1970 şi 1980.

Puţinele date de care dispun pentru această perioadă (fotografii de rezoluţie medie realizate din satelit, fotografii aeriene, probe de zăpadă şi alte observaţii de pe teren) a permis rafinarea acestui model.

"Am adăugat o mică parte de istorie care nu a existat", a adăugat Eric Rignot.

Potrivit rezultatelor, în anii 1970, Groenlanda a câştigat în medie 47 de gigatone de gheaţă anual (Gt/an), după care a pierdut un volum echivalent în anii 1980.

Topirea a continuat într-un ritm similar în anii 1990, cu o accelerare puternică începând cu anii 2000 (187 Gt/an) şi mai ales din 2010 (286 de Gt/an).

În prezent, gheaţa se topeşte aşadar de şase ori mai rapid decât în anii 1980, estimează cercetătorii. Gheţarii din Groenlanda, doar aceştia, au contribuit la creşterea nivelului apelor oceanelor cu 13,7 milimetri din 1972.

"Este o muncă excelentă, a unei echipe de cercetare bine stabilită, care utilizează metode noi pentru a extrage mai multe informaţii din datele disponibile", a comentat Colin Summerhayes, din cadrul Scott Polar Research Institute, cu sediul în Cambridge, Marea Britanie.

Asemenea unui studiu similar realizat de aceeaşi echipă pentru Antarctica, noua cercetare oferă un context mai larg pentru topirea accelerată constatată în Groenlanda în ultimii ani.

"Topirea gheţarilor observată de opt ani este echivalentă cu cea din cele patru decenii precedente", a rezumat Amber Leeson, de al Universitatea din Lancaster.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)