Speranţe pentru salvarea unei specii de ţestoasă gigant de Galapagos, declarată dispărută
O specie de ţestoasă gigant de Galapagos a fost declarată oficial dispărută de un secol, însă carapacea unui exemplar adult s-a ivit brusc în peisajul vulcanic al unei insule din Galapagos, ceea ce îi încurajează pe oamenii de ştiinţă să pornească în căutarea altor exemplare ale acestei ţestoase gigant din arhipelagul ecuadorian, relatează vineri AFP.
O femelă adultă din specia Chelonoidis phantasticus a fost descoperită duminica trecută pe insula Fernandina, în timpul unei expediţii conduse de expertul Washington Tapia şi finanţată de Animal Planet. Este un exemplar de ''peste 100 de ani... o broască ţestoasă foarte bătrână'', după a declarat pentru AFP Washington Tapia, director al GTRI, un program pentru recuperarea ţestoaselor gigant desfăşurat de organizaţia non-guvernamentală americană Galapagos Conservancy.
Broasca ţestoasă, care cântăreşte 20 de kilograme, era ascunsă în vegetaţia care se înalţă între fragmentele de lavă pietrificată provenită de la vulcanul La Cumbre, unul dintre cei mai activi de pe planetă.
O analiză a ADN-ului acesteia va putea confirma cu certitudine dacă este vorba despre specia endemică pe care experţii o credeau dispărută. Însă carapacea ei în formă de şa o diferenţiază de alte ţestoase gigant din arhipelag şi corespunde descrierii Chelonoidis phantasticus.
Oamenii de ştiinţă speră că ea nu va avea acelaşi destin ca cel al lui Lonesome George, o ţestoasă devenită emblema arhipelagului. Ultim exemplar al speciei Chelonoidis abigondi, el a decedat fără a avea descendenţi, în 2012.

Foto: (c) Andres Morales/AP
Muncă de detectivi
Directorul pentru ecosisteme în cadrul Parcului Naţional Galapagos (PNG), Danny Rueda, a declarat că descoperirea unei ţestoase Chelonoidis phantasticus implică ''un angajament şi organizarea de urgenţă a unei expediţii pe Fernandina în speranţa de a găsi un alt specimen", preferabil de sex masculin, pentru a fi iniţiat un program de reproducere.
Ultimul exemplar de Chelonoidis phantasticus a fost consemnat în Galapagos în 1906. Acest specimen este acum o piesă de muzeu, aparţinând Academiei de Ştiinţe din California.
Într-o înregistrare făcută în 1964, un cercetător a declarat că a observat excremente de broască ţestoasă, aparent foarte bătrână, pe aceeaşi insulă. Apoi, 42 de ani mai târziu, lucrătorii PNG au descoperit un cactus ce părea să fi fost muşcat de o broască ţestoasă, a explicat Tapia.
Însă ochiul avizat al unui paznic al parcului, Jeffeys Malaga, cu care Tapia lucrează de peste douăzeci de ani, a fost cel care i-a convins pe oamenii de ştiinţă să întreprindă cercetări pe insula Fernandina. În 2014, paznicul a găsit mai multe urme şi excremente ale acestei ţestoase, după cum a explicat directorul GTRI.
Misiunea cercetătorilor a fost încununată de succes. A fost găsită o femelă de Chelonoidis phantasticus, care prezintă în plus o particularitate. "Este mică în comparaţie cu alte femele din această specie cu carapace în formă de şa. Curba carapacei are 59,3 cm, mică pentru o femelă adultă", a indicat specialistul.
Potrivit lui Rueda, această particularitate s-ar putea datora unei adaptări la zona în care a trăit în secolul trecut. "Ţestoasa a rămas izolată într-un spaţiu relativ mic, cu suficientă mâncare, însă nu există destulă vegetaţie pentru a-i permite să crească mai mult", a explicat el.

Foto: (c) Andres Morales/AP
Păşind pe lava pietrificată
Insula, cu o suprafaţă de 638 kilometri pătraţi, este nelocuită. Terenul accidentat, format din lavă pietrificată, îngreunează deplasarea pe jos.
''Fernandina nu este o insulă facilă. (...) Este cel mai activ vulcan cu o mare cantitate de flux magmatic, cvasiimpracticabil, iar acest lucru implică multă pregătire şi costuri (de explorare) foarte mari", a declarat Tapia.
Cu toate acestea, el este optimist în ceea ce priveşte realizarea celei de a doua expediţii pentru căutarea mai multor exemplare deoarece au fost găsite "indicii potrivit cărora există probabil mai mult de unul".
Broaştele ţestoase gigant au ajuns în urmă cu trei până la patru milioane de ani în arhipelagul vulcanic Galapagos, situat la 1.000 kilometri de coastele Ecuadorului, de unde naturalistul britanic Charles Darwin s-a inspirat pentru dezvoltarea teoriei sale privind evoluţia speciilor.
Se pare că acestea s-au dispersat ulterior pe insule cu ajutorul curenţilor şi s-au dezvoltat în 15 specii diferite, dintre care două sunt în prezent declarate dispărute.
În aşteptarea unei noi expediţii în Fernandina şi a eventualei descoperiri a unui exemplar de sex masculin, ţestoasa Chelonoidis phantasticus a fost transferată la Centrul pentru înmulţirea ţestoaselor gigant de pe Insula Santa Cruz, precizează AFP.
"Sunt convins că vom găsi mai mulţi indivizi şi că această specie va avea ocazia să se restabilească printr-un program de înmulţire în captivitate", a adăugat Washington Tapia.
O evaluare a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), publicată în 2017, lista specia printre cele aflate "în pericol critic (posibil dispărută)".AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua













