logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nou bilanţ al seismului din Japonia: patru decese şi 380 de răniţi; numeroase fabrici au oprit producţia

Imagine din galeria Agerpres

Seismul cu magnitudinea 6,1 care a zguduit luni dimineaţa Osaka, cea de-a doua metropolă ca mărime din Japonia, a provocat patru decese, rănirea a 380 de persoane şi a întrerupt activitatea fabricilor dintr-o importantă zonă industrială, potrivit informaţiilor furnizate marţi de autorităţi şi oficialii companiilor şi preluate de Reuters.

Autorităţile evaluează în continuare pagubele produse de cutremurul de luni, soldat cu 380 de răniţi, potrivit celei mai recente estimări guvernamentale comunicate marţi.

Transmisiunile în direct ale posturilor de televiziune au arătat pereţi prăbuşiţi, geamuri sparte şi conducte de apă avariate în urma seismul produs înainte de ora 8 a.m. (23:00 GMT duminică), când navetiştii se îndreptau spre muncă.

Epicentrul seismului a fost localizat la nordul oraşului Osaka, la o adâncime de 13 kilometri, potrivit Agenţiei Meteorologice Japoneze, care a revizuit magnitudinea cutremurului la 6,1 după ce iniţial o stabilise la 5,9.

Zidurile prăbuşite au provocat moartea unei fetiţe de nouă ani care se îndrepta spre şcoală şi a unui bărbat de 80 de ani, potrivit autorităţilor.

Un alt bărbat de 85 de ani a murit după ce o bibliotecă s-a prăbuşit peste el, iar o femeie de 81 de ani a fost găsită decedată sub un dulap.

Cutremurul a afectat o importantă zonă industrială din centrul Japoniei.

Ministrul comerţului, Hiroshige Seko, a declarat marţi că seismul a forţat companiile să-şi oprească activitatea, dar nu au fost raportate daune la unităţile de producţie. ''Monitorizăm cu atenţie efectele, inclusiv asupra lanţurilor de aprovizionare'', le-a precizat Seko reporterilor.

Compania de electronice cu sediul în Osaka Panasonic Corp a anunţat că a reluat o parte din operaţiuni la trei dintre fabricile sale. Daihatsu Motor Co, filială a Toyota Motor Corp, a suspendat producţia în Osaka şi Kyoto şi la o fabrică din Shiga până la evaluarea pagubelor.

Kubota Corp., care produce tractoare, a precizat că a oprit activitatea la două fabrici din regiune, iar producătorul de aparate de aer condiţionat Daikin Industries Ltd a suspendat activităţile la două fabrici, dintre care una a repornit între timp.

Honda Motor Co. şi Mitsubishi Motors au informat că vor relua activitatea după verificări de siguranţă, iar Sharp Corp a reluat producţia la o unitate de producţie în parteneriat cu Hon Hai Precision Industry, după ce a sistat producţia pentru verificări de siguranţă.

JXTG Nippon Oil & Energy Corp va relua producţia la rafinăria de la Osaka, închisă după cutremur, cel mai probabil peste o săptămână, a precizat ministrul comerţului.

Osaka Gas Co a precizat că va avea nevoie de opt până la 12 zile pentru a relua alimentarea cu gaz a celor 110.000 de clienţi din zona afectată de cutremur.

Seismele sunt frecvente în Japonia, situată în zona Cercului de Foc care se întinde din sudul Pacificului, traversează Indonezia şi Japonia, Alaska şi apoi coboară spre coasta vestică Americii de Nord, Centrale şi de Sud. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 29-07-2026 17:31

Omenirea intră în perioada de 'datorie ecologică' pe 30 iulie (WWF)

Omenirea va intra în perioada de 'datorie ecologică' începând cu ziua de joi, 30 iulie, după ce va epuiza bugetul anual de resurse regenerabile al planetei noastre, a avertizat miercuri organizația WWF-Adria, potrivit căreia capitalul natural este consumat mai repede decât natura îl poate reface, informează agenția de presă HINA.

Planeta 29-07-2026 16:24

Franța: Căldura și vântul amenință să intensifice incendiile uriașe din apropiere de Bordeaux

Pompierii care luptă împotriva unui uriaș incendiu de vegetație pe coasta de sud-vest a Franței au depus eforturi miercuri pentru a împiedica răspândirea din nou a flăcărilor, în contextul unui nou val de căldură care a adus temperaturi extreme, condiții de ariditate și vânturi puternice, informează DPA. Autoritățile franceze au a

Planeta 29-07-2026 14:19

Populația de tigri a continuat să crească în Nepal, ajungând la 429 de exemplare

Populația de tigri din Nepal a continuat să crească, iar acum numără 429 de exemplare, au anunțat miercuri autoritățile țării din Himalaya, unde eforturile din ultimii ani pentru conservarea acestor feline au dat roade, informează AFP. Potrivit unui recensământ, populația de tigri a ajuns la 429 de exemplare, în comparație cu 355 în 2022, ech

Planeta 29-07-2026 11:26

Kenya anchetează moartea a 15 elefanți într-un interval de o lună în Parcul Național Amboseli

Moartea inexplicabilă a 15 elefanți într-un interval de o lună într-un parc național din Kenya a determinat autoritățile să deschidă o anchetă, a anunțat marți Serviciul de protecție al faunei sălbatice din Kenya (KWS), potrivit AFP. ''În perioada 24 iunie - 24 iulie 2026, moartea a 15 elefanți a fost înregistra

Planeta 29-07-2026 10:37

Evacuări în insula grecească Paros din cauza unui incendiu de vegetație

Pompierii se luptă cu un incendiu de vegetație scăpat de sub control pe insula grecească Paros din Marea Egee, mai multe comunități fiind forțate să se evacueze din cauza extinderii flăcărilor, informează miercuri DPA. Rezidenții au fost sfătuiți de serviciile de urgență să se îndrepte către plajele din apropiere, potrivit presei locale.

Planeta 29-07-2026 09:50

China / Alte 30 de cadavre, descoperite în urma alunecării de teren, produsă pe 17 iulie în sud-vestul țării

Salvatorii au confirmat decesul altor 30 de persoane în urma unei alunecări de teren, survenită pe 17 iulie în sud-vestul Chinei, au anunțat marți seară autoritățile, bilanțul urcând astfel la 41 de morți, potrivit AFP. ''În urma analizei ADN și a identificării cadavrelor și a rămășițelor găsite la fața locului,

Planeta 28-07-2026 14:03

VIDEO Cutremur în Japonia: Zeci de răniți și numeroși oameni rămași blocați într-un centru comercial avariat

Numeroși oameni au rămas blocați marți în interiorul unui centru comercial avariat de cutremurul puternic cu magnitudinea 7,1 produs în prefectura Kumamoto, din sud-vestul Japoniei, după ce o pode

Planeta 28-07-2026 10:50

Un seism cu magnitudinea preliminară de 7,1 s-a produs în regiunea Kyushu, în sudul-vestul Japoniei

Un cutremur puternic cu o magnitudine preliminară de 7,1 s-a produs în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu, din sud-vestul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Niponă (JMA), citată de Reuters. O avertizare de tsunami pentru un val de 1 metru a fost emisă după cutremur, a anunțat JMA. Epicentrul cutremurului produs l

Planeta 28-07-2026 09:03

Două cutremure s-au produs în provincia Qinghai din China

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs marți, la ora locală 11:16 (03:16 GMT), în comitatul izolat Xinghai din provincia Qinghai din nord-vestul Chinei, iar un al doilea cutremur cu magnitudinea de 5,8 a urmat 18 minute mai târziu, a anunțat Centrul Rețelelor Seismice din China (CENC), relatează Reuters și Xinhua. Ambele sei

Planeta 26-07-2026 21:47

Italia: Peste 400 de persoane, evacuate pe mare din cauza unui incendiu de vegetație în Puglia

Garda de Coastă italiană a anunțat duminică evacuarea pe mare a peste 400 de persoane din cauza unui incendiu de vegetație izbucnit în orașul Peschici, în regiunea Puglia din sudul Italiei, relatează AFP. 'Până acum, peste 400 de turiști și vizitatori ai plajelor au fost evacuați pe mare, singura rută de evacuare fezabilă

Planeta 26-07-2026 19:28

VIDEO Incendiul din Avila, 'cel mai mare incendiu forestier' din istoria recentă a Spaniei (ministru)

Incendiul din Avila, lângă Madrid, este 'cel mai mare incendiu forestier' din istoria recentă a Spaniei, a declarat duminică ministrul tranziției ecologice, Sara Aagesen, relatează AFP. 'În ceea ce privește Avila, vorbim despre cel mai mare incendiu forestier din istoria recentă a Spaniei', le-a spus ea jurnaliștilo

Planeta 26-07-2026 16:00

China: 10 morți și 23 de răniți după ce o viitură a lovit o zonă turistică din nord-vestul țării

O viitură a lovit duminică după-amiază o zonă turistică din nord-vestul Chinei, provocând zece morți și 23 de răniți, a informat presa de stat chineză, relatează AFP. 'Un torent montan declanșat de ploile torențiale de scurtă durată produs la un sit turistic din comitatul Weiyuan, în orașul Dingxi, a blocat mai mulți turiști' aflați cu cort

Planeta 25-07-2026 16:07

Incendii / Aproape 98.000 de hectare au ars în Franța, un ''record istoric'', anunță ministrul de Interne

Incendiile care fac ravagii în Franța au pârjolit aproape 98.000 de hectare de la începutul anului și au provocat evacuarea a 197.000 de persoane în sud-vestul țării, a anunțat sâmbătă ministrul de Interne, Laurent Nunez, menționând un ''record istoric'' al suprafețelor afectate, informează AFP. Pe teritoriul

Planeta 25-07-2026 12:15

Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate

Peste 160.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliul de la jumătatea acestei săptămâni în Franța și Spania, iar sâmbătă erau în curs de evacuare alte șapte comune din apropierea orașului francez Bordeaux din cauza unui focar de o amploare ''fără precedent'' și a unui incendiu ''imposibil de stins'' &ici

Planeta 24-07-2026 15:30

Spania/ 19.000 de persoane evacuate în regiunea Madrid în urma ''celui mai grav incendiu din istoria'' zonei (FOTO/VIDEO)

Cel puțin 19.000 de persoane au fost deja evacuate sau sunt izolate în regiunea Madrid din cauza ''celui mai grav incendiu din istorie'' în regiune, care a devastat deja 6.000 de hectare, a anunțat vineri Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid, potrivit AFP.