O furtună cu grindină a făcut cel puţin 15 victime în India; vântul puternic a afectat complexul Taj Mahal
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/10987723.jpg)
Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza rafalelor puternice de vânt urmate de furtună cu grindină şi ploi torenţiale, care au afectat miercuri noaptea statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, au indicat autorităţile joi, citate de agenţia Xinhua.
Rafalele de vânt, cu o viteză de peste 130 de kilometri pe oră, au măturat în noaptea de miercuri spre joi regiunea Braj din vestul statului.
Potrivit autorităţilor, decesele au fost cauzate de grindina care a căzut în regiunea Braj, în vestul oraşului Lucknow, capitala Uttar Pradesh.
''Opt decese au fost înregistrate în Agra, patru în Mathura şi două în Firozabad din regiunea Braj'', a declarat un oficial.
Vântul puternic a produs pagube şi în zona complexului Taj Mahal, un monument din epoca Imperiului Mogul considerat una dintre cele ''Şapte minuni ale lumii moderne''. Mai mulţi piloni, de la poarta principală şi din zonele sudice de acces, au fost doborâţi de rafale.
''Pilonul de metal de douăsprezece picioare de la poarta principală a căzut la puţin timp după miezul nopţii. De asemenea, un alt pilon a căzut din celelalte laterale. În afară de acestea, o vază şi o porţiune de zid au fost deteriorate'', a precizat un reprezentant al Societăţii de Arheologie din India (ASI).
''Va fi efectuată evaluarea pagubelor şi în funcţie de aceasta vor fi luate măsuri pentru restaurare'', a adăugat el.
Taj Mahal este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Castorii au reabilitat gratuit un fost teren militar din Republica Cehă
Praga, 11 feb /Agerpres/ - Castorii i-au ajutat pe contribuabilii din Republica Cehă să economisească peste 1 milion de euro prin reabilitarea unui teren militar aflat la sud de Praga, înainte de mult așteptata undă verde pentru sosirea excavatoarelor în acea zonă, a anunțat marți Agenția cehă pentru conservarea naturii, relatează AFP. Clasificat c
Climă: Există o legătură între ariditate și instabilitatea socială (studiu)
Perioadele cele mai aride au coincis cu perioadele de tulburări politice în China, potrivit unui studiu recent al precipitațiilor din mii de ani, care a stabilit o legătură istorică între stresul climatic și haos, informează AFP. Studiul, publicat în această lună în prestigioasa revistă Nature, se bazează pe o analiză a inelelor anuale
Grecia/ Noi seisme în largul insulei Santorini, cel mai puternic cu magnitudinea 5,2
Mai multe cutremure, dintre care cel mai puternic cu magnitudinea 5,2, au zguduit din nou insula turistică Santorini și insula vecină Amorgos, în noaptea de luni spre marți, a informat Institutul de Geodinamică al Observatorului din Atena, informează AFP. Cea mai puternică mișcare seismică, cu magnitudinea 5,2, s-a produs luni la ora 20:
Climă: Țările întârzie să își dezvăluie obiectivele naționale de decarbonizare
Aproape 200 de țări din lumea întreagă au avut termen până luni să transmită la ONU noile lor foi de parcurs privind schimbările climatice. Însă aproape toate au ratat termenul limită, stârnind temeri că marile economii vor adopta o atitudine de așteptare în lupta lor împotriva schimbărilor climatice după revenirea lui Donald Trump la Casa
China/Continuă căutările a 28 de persoane date dipărute după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan
Echipele de salvatori intervin fără încetare pentru a găsi supraviețuitori după ce o alunecare de teren s-a produs sâmbătă dimineață într-un sat din provincia Sichuan, în sud-vestul
Grecia/ Două noi seisme, cu magnitudinea peste 4, în largul insulei Santorini
Alte două seisme, fiecare cu magnitudinea 4,1, au zguduit duminică zona situată între insulele Santorini și Amorgos, în regiunea sudică a arhipelagului Cicladelor, au relatat media elene, citate de duminică de agenția EFE. Regiunea este afectată de o serie de sute de cutremure înregistrate în ultimele două săptămâ
UPDATE China/Cel puțin un mort și 28 de dispăruți după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan
O alunecare de teren produsă în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, declanșată de ploile torențiale, s-a soldat cu cel puțin un mort și aproape 30 de persoane dispărute, transmite duminică AFP care citează agenția de stat chineză Xinhua. Alunecarea de teren s-a produs sâmbătă, la ora locală 11:50, în satul Jinping, situa
Cutremur puternic în Marea Caraibilor
Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs sâmbătă în Marea Caraibilor, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), provocând o scurtă avertizare de tsunami pentru Cuba, Honduras și Insulele Cayman, transmite France Presse. Cutremurul s-a produs în mijlocul Mării Caraibilor. Centrul de alertă
Cutremur cu magnitudinea 6 în Insulele Fiji
Un cutremur cu magnitudinea 6 a zguduit sudul Insulelor Fiji vineri, la ora locală 22:27, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), informează agenția Xinhua. Pe moment nu au fost raportate victime sau pagube. Epicentrul seismului, localizat la o adâncime de 59,2 km, a fost determinat la 23,918
Kârgâzstan: Vidra din Asia Centrală este o specie aproape dispărută
Vidra din Asia Centrală a dispărut sau este aproape dispărută din Kârgâzstan, au anunțat vineri autoritățile și oamenii de știință din această țară, în contextul în care specia menționată, aflată într-un declin continuu în întreaga regiune începând din secolul al XX-lea, a fost o victimă a activităților umane, inf
Prim-ministrul Greciei spune că autoritățile elene monitorizează seismele din Santorini și îndeamnă la calm
Autoritățile din Grecia sunt în alertă și monitorizează activitatea seismică crescută din insula Santorini, a declarat vineri prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, îndemnând oamenii să rămână calmi și să urmeze recomandările serviciului de protecție civilă, informează Reuters. Grecia a declarat stare de urgență &icir
Amsterdam va interzice circulația ambarcațiunilor de agrement poluante pe canalele sale
Municipalitatea din Amsterdam, capitala Țărilor de Jos, a anunțat că va interzice în curând ambarcațiunile de agrement poluante pe celebrele sale canale turistice din centrul orașului, urmând să fie autorizate doar ambarcațiunile electrice, cele propulsate cu hidrogen și cele cu vâsle, transmite joi AFP. 'Aerul polu
Aproximativ 10.000 de persoane au părăsit insula Santorini; seria de seisme continuă
Alte sute de persoane așteptau să părăsească miercuri insula Santorini din Grecia în timp ce seismele au continuat să zguduie, pentru a șasea zi, populara destinație turistică estivală, transmite Reuters. Circa 10.000 de persoane au plecat cu feriboturile și cu avioanele în ultimele zile, după ce sute de cutremure mici au fost &ici
Obiectivul de a menține încălzirea globală sub 2°C 'este mort', potrivit unui eminent climatolog american
Obiectivul de a menține pe termen lung încălzirea climei globale sub pragul de +2°C în raport cu perioada preindustrială, o limită fixată prin Acordul de la Paris, 'este mort', a declarat marți un eminent climatolog american, citat de AFP. James Hansen, fostul climatolog-șef de la NASA, a publicat în această săptămână alătur
Peste 7.000 de persoane au părăsit insula Santorini din cauza unei serii de seisme 'fără precedent'
Peste 7.000 de persoane au părăsit insula Santorini în ultimele 48 de ore din cauza unei serii de seisme care a continuat și marți, un fenomen fără precedent cunoscut care i-a surprins pe oamenii de știință, transmite AFP. Aproximativ 5.755 de pasageri s-au îmbarcat începând de duminică la bordul feriboturilor care fac