DN AGRAR Group, cea mai mare fermă integrată, devine Membru Asociat al ARIR
București, 27 iunie 2024 – ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Investor Relations (IR), anunță că DN AGRAR Group (simbol BVB: DN) se alătură comunității ARIR ca Membru Asociat. DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, cu o activitate de peste 15 ani în România, listată în piața AeRO a BVB din februarie 2022. DN a obținut nota maximă – 10, pentru comunicarea cu investitorii, în cadrul evaluării anuale VEKTOR by ARIR.
Peter de Boer, Membru CA și Manager Relația cu Investitorii, DN AGRAR Group:
„Angajamentul nostru continuu față de transparență, guvernanță corporativă, precum și pentru o comunicare eficientă și proactivă cu investitorii este evidențiat și prin alăturarea în comunitatea ARIR. Listarea la bursă a reprezentat un pas important pentru noi, ne-am îmbunătățit constant operațiunile, fie acestea structurale sau de comunicare, și continuăm să ne dezvoltăm. La doi ani de la listare acțiunile noastre au fost incluse în indicii MSCI, ne-am triplat dimensiunea afacerii și ne propunem să o dublăm în următorii patru ani, prin eficiență operațională și dezvoltarea de noi proiecte.”
Daniela Maior (Șerban), Președinte și Co-fondator ARIR:
„Comunitatea ARIR devine tot mai relevantă pentru emitenții prezenți în piața AeRO, tot mai multe companii listate la bursă recunoscând importanța unei voci comune în dezvoltarea relațiilor cu investitorii. ARIR își dedică activitatea susținerii adoptării celor mai bune practici pentru companiile listate și anul acesta a avut loc pentru a doua oară evaluarea companiilor din piața AeRO, conform indicatorului VEKTOR by ARIR. Recent, am devenit parte a grupului de revizuire a Codului de Guvernanță Corporativă și ne-am implicat în tot mai multe inițiative de advocacy pentru consolidarea și dezvoltarea pieței de capital.”
DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT. Din 1 martie 2024, acțiunile DN au fost incluse și în indicii MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (Investable Market Indices), la categoria Small Cap.
Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă, .
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, împărtășind obiectivul comun de implementare a celor mai bune practici în transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă, acoperind peste 90% din capitalizarea bursieră.
***
Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):
ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.
ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Maior (Șerban) în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Salt Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, AQUILA, Mecanica Fină, Bento, ROMGAZ și DN AGRAR ca Membri Asociați. ENVISIA, RTPR, Forvis Mazars, Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.au devenit Membri Afiliați.
Mai multe informații despre ARIR: www.ir-romania.ro.
Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram.
Contact de presă:
Daniela Maior (Șerban)
0742242662
DN AGRAR Group, the largest integrated farm, becomes Associate Member of ARIR
Bucharest, June 27, 2024 - ARIR (The Romanian Investor Relations Association), the promoter of the Investor Relations (IR) concept, announces that DN AGRAR Group (BVB symbol: DN) is joining the ARIR community as an Associate Member. DN AGRAR Group is Romania's largest integrated livestock farm, with cow milk production and vegetable production, with over 15 years of activity in Romania, and listed on the AeRO market since February 2022. DN obtained the maximum score – 10, for investor communication in the annual VEKTOR by ARIR evaluation.
Peter de Boer, BoD Member & IR Manager, DN AGRAR Group:
"Our continued commitment towards transparency, corporate governance, as well as to effective and proactive communication with investors, is also highlighted by joining the ARIR community. The listing was an important step for us, we have constantly improved our operations, being them structural or related to communication, and we continue to develop. Two years after listing our shares were included in the MSCI indices, we tripled the size of our business and we aim to double it in the next four years through operational efficiencies and the development of new projects.”
Daniela Maior (Șerban), ARIR President and Co-founder:
"The ARIR community is also becoming more relevant for issuers present in the AeRO market, more and more listed companies recognizing the importance of a proactive voice for the development of the investor relations field. ARIR is dedicated to setting the best practices for listed companies, and this year, for the second time, took place the evaluation of companies from the AeRO market, according to VEKTOR by ARIR indicator. Recently, ARIR became part of the group that reviews the Corporate Governance Code and we have been involved in more and more advocacy initiatives to strengthen and develop the local capital market.”
DN AGRAR Group is the largest integrated zootechnical farm in Romania, with cow milk production and vegetable production. The group operates in the center of Transylvania, in Alba, Sibiu, and Hunedoara counties. The company was founded in 2008 by Jan Gijsbertus de Boer and is listed on the Bucharest Stock Exchange, on the AeRO market, since February 2022. As of September 19th, 2022, DN AGRAR shares are included in BETAeRO index of the most traded companies in the SMT Multilateral Trading System. Starting March 1, 2024, DN AGRAR shares are part of the MSCI Frontier IMI and MSCI Romania IMI (Investable Market Indices) indices, in the Small Cap category.
The company's main areas of activity are zootechnics, vegetable agricultural production, agricultural services, logistics, transport, tourism, and business and management consulting services.
ARIR members are among the largest companies in Romania, sharing the common objective of implementing best practices in transparency, investor communication, and corporate governance, covering over 90% of market capitalization.
***
About the Romanian Investor Relations Association (ARIR):
ARIR is the promoter of the Investor Relations (IR) concept in Romania and we believe that by following standards of transparency, corporate governance and proactivity in communicating with investors, our members will benefit from added value, attract funding more easily, have the reputation and trust necessary for the continued development of their business.
The Romanian Investor Relations Association - ARIR was founded at the initiative of Daniela Maior Serban in November 2018 together with the founding members: Bucharest Stock Exchange (BVB), ALRO, Franklin Templeton Management – Bucharest, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, and Tony Romani. The following companies have joined the community: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Salt Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanica Fină, AQUILA, Bento, ROMGAZ and DN AGRAR as Associate Members. ENVISIA, RTPR, Forvis Mazars, Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare and Dentons became Affiliated Members.
More information about ARIR: www.ir-romania.ro.
Follow us on LinkedIn, Facebook and Instagram.
Press contact:
Daniela Maior (Șerban)
0742242662
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Notino anunță ediția de vară a Black Friday, 8 iunie - 5 iulie, cu reduceri la cosmetice și parfumuri
La Notino, începe una dintre perioadele pe care clienții noștri o așteaptă în fiecare vară. Ediția de vară a Notino Black Friday ține din 8 iunie până pe 5 iulie. Patru săptămâni, în care reducerile acoperă o selecție largă: cosmetice, produse de îngrijire și, treptat, parfumuri. Pornim cu machiajul și îngrijirea, ten, corp, păr. Apoi selecția crește, în pas cu sezonul. Intră formulele ușoare, bune de pus în bagaj, produsele potrivite zilelor toride și, mai târziu în campanie, parfumurile fresh. Reducerile se aplică pe mărci selectate, iar oferta o actualizăm pe măsură ce se mișcă stocurile.
Consilierea profesională, primul pas spre o carieră aleasă conștient
O oportunitate pentru tinerii care vor mai multă direcție La început de drum, mulți tineri simt că trebuie să aleagă rapid o meserie, un loc de muncă sau o direcție de carieră, deși nu au avut încă șansa de a-și testa abilitățile. În județul Teleorman, această presiune poate fi accentuată de accesul diferit la informație, de distanța față de centrele economice mari și de lipsa unei rețele profesionale. De aceea, tinerii pot înțelege ce li se potrivește înainte să ia decizii importante. În acest peisaj, Proiect4Future – TINERI PREGĂTIȚI PENTRU VIITOR, proiect cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație
Swiss Clinics participă la iCAMPs 2026, ca parte a strategiei sale de dezvoltare prin educație și inovație medicală
Swiss Clinics este prezentă la iCAMPs 2026, International Congress of Aesthetic Medical Practitioners, desfășurat în Sofia, Bulgaria. Participarea la eveniment reconfirmă direcția asumată de Swiss Clinics: conectarea constantă la comunitatea profesională internațională, la noile tendințe din medicina estetică și la schimbul de experiență care contribuie la îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite pacienților. Ajuns la cea de-a patra ediție, iCAMPs 2026 este organizat ca un forum multidisciplinar în care sunt analizate teme relevante pentru practica estetică actuală: proceduri chirurgicale și non-chirurgicale, medicină regenerativă, dermatologie, ginecologie estetică, anatomie clinică, managementul siguranței pacientului și
Te-ai oprit din căutat un loc de muncă? E momentul să revii în joc
Sunt multe motive pentru care o persoană ajunge să nu mai caute activ un loc de muncă. Uneori e vorba despre o perioadă lungă fără rezultate, alteori despre obligații familiale, despre lipsa unei calificări cerute pe piață sau pur și simplu despre descurajare. Indiferent de motiv, statutul de persoană inactivă nu trebuie să fie definitiv. Cu sprijinul potrivit, drumul înapoi spre o viață profesională activă devine mult mai accesibil decât pare la prima vedere. Exact pentru aceste situații a fost gândit Proiect SPMO, proiect finanțat din Fondul Social European+ prin programul Educa
Ai experiență, dar îți lipsește certificatul? De ce merită să faci pasul către calificare
Mulți adulți au muncit ani de zile în domenii diferite, au acumulat experiență și au învățat lucruri importante direct la locul de muncă. Totuși, atunci când vine momentul schimbării unui job sau al căutării unei direcții mai stabile, lipsa unei calificări poate deveni o piedică. Proiectul CALIFICARE ȘI COMPETENȚE DE BAZĂ PENTRU VIITOR vine în sprijinul persoanelor din județul Teleorman care vor să își clarifice opțiunile profesionale și să își dezvolte competențe utile pentru viitor. Persoanele care se regăsesc în criteriile de eligibilitate pot face primul pas prin
De la medicina centrată pe pacient, la medicina centrată pe administrație?
SANADOR consideră că proiectul de Ordin pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative, publicat de CNAS în transparență decizională, poate modifica fundamental felul în care sunt derulate programele naționale de sănătate curative și poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale. Dincolo de diversele formule propuse, proiectul introduce o schimbare de principiu: pacientul nu mai este punctul de plecare al finanțării, ci devine rezultatul rezidual al unei evaluări administrative a capacității furnizorilor publici. În loc ca banii să urmeze pacientul către furnizorul care poate asigura serviciul medical necesar, &ici
Succes răsunător pentru artiștii români prezenți în standurile ROUNIT din cadrul Târgului de Artă Contemporană MOBU 2026
Ambiția ROUNIT de a promova cultura românească și artiștii români de pretutindeni se dovedește un real succes în cadrul Târgului de Artă Contemporană - MOBU 2026, desfășurat la Romexpo, București. Mobilizarea excepțională coordonată de șefa Departamentului Artiștilor Români din cadrul ROUNIT, doamna Iulia Gaga, a condus la triplarea numărului de artiști români din diaspora prezenți la eveniment, comparativ cu ediția de anul trecut.
Piața imobiliară revine pe creștere: prima majorare a tranzacțiilor la nivel național după opt luni de scăderi
Analiză Storia pe baza datelor oficiale ANCPI și INS 5 iunie 2026 Piața imobiliară din București a înregistrat în luna mai o creștere cu aproape 16% a numărului de tranzacții cu unități individuale, în timp ce la nivel național tranzacțiile au înregistrat o tendință de creștere (+0,1%) după opt luni consecutive de scăderi.
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3. Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizze
Conferința Coaliției PRO DEEE: Performanțele managementului deşeurilor electrice depind de date reale, infrastructură și dialog
ECOTIC, membru al Coaliției PRO DEEE, salută concluziile conferinței „Economia Circulară și DEEE – Noile reglementări europene și provocările sistemului din România”, organizată pe 2 iunie 2026 la Parlamentul României. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Ministerului Mediului Apelor şi Pǎdurilor, Comisiei Europene, producători, organizații de transfer de responsabilitate și operatori din sistem, într-un dialog constructiv despre direcțiile necesare de reformă. Propunerea Comisiei Europene de 2 euro/kg: îngrijorări legitime, nevoie de date solide
Asociația Interlan: Competiția bazată exclusiv pe reducerea tarifelor pune în pericol sustenabilitatea investițiilor în infrastructura telecom din România
Datele publicate recent de Ookla și GSMA Intelligence privind piața telecom din Europa Centrală și de Est confirmă o realitate pe care industria o resimte de mulți ani: România oferă unele dintre cele mai performante și accesibile servicii de comunicații electronice din Europa, însă acest rezultat este obținut într-un context economic din ce în ce mai dificil pentru operatorii care investesc în infrastructură. Potrivit datelor analizate de Ookla, România înregistrează cel mai redus venit mediu per utilizator mobil dintre piețele comparabile din regiune. Deși stud
Lumea Atractii: interes tot mai mare pentru atracțiile turistice
Tot mai mulți turiști își planifică vacanțele în detaliu înainte de plecare, iar informațiile disponibile online joacă un rol esențial în alegerea obiectivelor care merită vizitate. Platforme precum Lumea Atractii răspund acestei nevoi tot mai evidente, oferind ghiduri dedicate unor dintre cele mai cunoscute atracții turistice din lume, informații despre bilete și recomandări utile pentru organizarea unei vacanțe mai eficiente. Industria turismului a trecut prin schimbări importante în ultimii ani. Dacă în trecut mulți călători luau decizii spontane după sosirea la destinație, astăzi procesul de documentare începe adesea cu săptămâni sau chiar luni înaintea călătoriei. Turiștii caută informații
Cum poti rezolva o problema de concurenta neloiala?
Anvelope de vară vs. all season: când merită cu adevărat să faci schimbarea
Poză de Shane West pe Pexels.com Alegerea dintre anvelope de vară și anvelope all season nu ține doar de comoditate sau de preț. Contează unde conduci, câți kilometri faci pe an, cât de des ieși din oraș și ce aștepți de la mașină în situații-limită. Pentru un șofer care circulă aproape exclusiv urban, un set all season de calitate poate fi suficient. Pentru cine face drumuri lungi, merge des pe autostradă sau conduce în zone cu veri foarte calde, anvelopele de vară pot aduce un plus clar de siguranță și stabilitate. Diferențele apar din construcția anvelopei, din compoziția cauci
Ghidul suprem pentru hârtia de copiator: tipuri și utilizări
Sursa foto: Pexels.com Pentru orice instituție sau firmă, hârtia joacă un rol esențial în activitățile zilnice. Chiar dacă poate părea un simplu consumabil, alegerea tipului potrivit de hârtie de copiator poate face diferența în calitatea documentelor, economiile realizate și eficiența proceselor de imprimare. Acest articol își propune să-ți ofere o privire de ansamblu asupra diversității hârtiilor de copiator disponibile pe piață, evidențiind caracteristicile fiecărui tip și utilizările lor specifice. Citește mai departe și des
Surprize pentru nași: cum transformi aniversarea lor într-o amintire de neuitat
Fotografie de www.kaboompics.com pe Pexels.com Planificarea aniversării căsniciei nașilor tăi poate părea o provocare, dar cu puțină creativitate și atenție la detalii poți transforma această ocazie într-un moment cu adevărat special. Fie că alegi să organizezi o întâlnire intimă sau o petrecere surpriză, fiecare detaliu contează în pregătirea unei zile memorabile. Acest articol îți oferă idei originale și soluții practice pentru o aniversare reușită, de la alegerea temei potrivite până la ca
Cum poți sprijini dezvoltarea muzicală a copilului tău acasă
Sursa foto: Pexels.com Educația muzicală a celui mic poate începe chiar acasă, fără bugete uriașe sau instrumente scumpe. Tot ce îți trebuie este un mediu vesel, plin de ritm și multă susținere. În acest articol, îți propunem câteva metode simple și practice prin care să-i cultivi pasiunea pentru muzică – fie că abia descoperă clapele pianului, fie că exersează deja de ceva timp. Descoperă cum poți transforma studiul muzical într-o activitate zilnică firească, relaxantă și distractivă. Citește în continuare pentru a afla strategii creative care chiar funcționează!
Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, pe fondul creșterii prețurilor la vânzare
Chiriile medii ajung la aproape 600 de euro în București Cele mai mari scumpiri la chiriile din Capitală - Sectorul 5: +14% la garsoniere și +8% la apartamentele cu trei camere Scăderi de prețuri în Sectorul 1 la trei camere (-8%) și în Sectorul 5 la două camere (-7%) Cele mai ridicate chirii din București se găsesc în Sectoarele 1 și 2 Chiriile se mențin la niveluri ridicate în marile orașe din România, ajungând la aproximativ 594 de euro pe lună în B
Piața cafelei de specialitate din România în 2026: de la cafenele artizanale la automatele de vending
Fotografie de la Wajahat Raja pe Unsplash.com Până nu demult, ideea de cafea de specialitate era aproape exclusiv asociată cu espresso bar-uri artizanale, barista competiționali și consumatori urbani foarte educați în domeniul cafelei. În 2026 însă, dinamica pieței din România arată diferit: creșterea nu mai vine doar din HoReCa premium, ci dintr-un segment mult mai puțin vizibil - operatorii de vending, spațiile de birouri și infrastructura B2B de consum zilnic. În acest context, un distribuitor B2B local, Coffeepoint.ro, observ
Endava și Tyl by NatWest colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de servicii de plată dedicate comercianților
Endava și Tyl by NatWest colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de servicii de plată dedicate comercianților București, 04 iunie 2026 - Endava, furnizorul global de servicii de transformare digitală, a cărui abordare AI-native combină tehnologia de ultimă generație cu expertiza aprofundată în industrie, a încheiat un parteneriat cu Tyl by NatWest, divizia de plăți comerciale a NatWest Group, pentru a susține dezvoltarea și extinderea ofertei sale de servicii.



















