De la un maldăr de fier vechi la Locul I Mondial, 4 ani consecutiv

24 februarie, Dragobetele este ziua înființării societății Sonimpex Topoloveni,în anul 1993.
În cei 32 de ani de activitate am trecut de la momente de bucurie la supărare, maxime. Până în anul 2001 am avut ca activitate de bază comerțul. Ca urmare a unor presiuni subiective am decis să trecem în zona producției; am fost " ajutați" de faptul că vechea conducere a fabricii din Topoloveni ne înșelase într-un contract important livrându-ne conserve neconforme.
Debutul în producție a început cu transformarea fierului vechi din Secția de magiun și deshidratate din Topoloveni, în utilaje performante. Magiunul din prune, cu o rețetă autentică din anii 1914, produs prima dată la Topoloveni,a fost locomotiva care a condus- conduce și acum- parcursul acestui sfert de secol de la primul cazan cu prune până la cele peste 50 alimente Topoloveni.Deviza noastră, a întregului colectiv, este respectul pentru sănătatea consumatorului și consumul la masă,împreună mai multe generații. Aceasta înseamnă că la noi NU există zahăr adăugat, aditivi. Succesul a început imediat prin recunoașterea magiunului din prune,în anul 2002 drept " Cel mai bun din România" de către UGIR. Premiul ne-a încurajat să continuăm. Astfel am participat la concursuri internaționale unde am obținut Două Steluțe de Aur Michelin, Cel mai bun Gust din Anglia, Certificarea cu Cod Operator NATO în urma multiplelor analize realizate la laboratoare acreditate NATO. Pentru noi, cea mai importantă recunoaștere este Calitatea de Furnizor al Casei Regale a României oferită de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Am realizat Studiu Clinic la Institutul Național NC Paulescu de Diabet și Nutriție care a demonstrat că magiunul nostru din prune poate fi consumat de persoane bolnave de diabet,cu acordul medicului curant. Deoarece magiunul se obține numai din prune proaspete și se poate procesa 2/3 luni pe an,vara/toamna, am diversificat producția cu dulcețuri, zacuște, sarmale,tocănițe, gemuri, marmelade,diverse conserve din roșii. Pentru produsele dulci-natural-avem Brevet de Invenție din anul 2015 prin care am înlocuit siropul din zahăr cu suc natural din mere. Anul 2011 este anul în care am fost certificați de Comisia Europeană cu Indicație Geografică Protejată-Topoloveni Magiun din prune.Timp de 5 ani am fost singurii producători din industria alimentară din România cu o certificare europeană ceea ce înseamnă că magiunul din prune produs la Topoloveni este tradițional,unic,autentic.
Cu dulcețurile am obținut Medalii Internaționale de argint și bronz la Monde Selection. Cel mai mare succes internațional al Magiunului românilor produs de noi la Topoloveni,este Locul Întâi Mondial,în ultimii 4 ani, în Taste Atlas, drept Cel mai Bun Gem și Cea mai bună Conservă din fructe.Taste Atlas este o platformă online care prin specialiști și cercetători în gastronomie selectează cele mai bune produse alimentare tradiționale din lume.
În țară autoritățile nu au sprijinit Indicația Geografică Protejată ceea ce a condus la o serie de procese care au afectat societatea noastră. Din acest motiv cifra afaceri din anul 2024 a ajuns numai la 6.300.000 lei ceea ce este puțin referindu-ne la unicitatea dulcețurilor, Indicației magiunului și procesarea tuturor alimentelor FĂRĂ adaos de zahăr sau aditivi.
Deoarece nu am reușit,încă, să găsim dreptatea în Justiție, am branduit toate etichetele cu cifre.
Produsele Topoloveni se găsesc în sistemul retail, magazinele proprii din București-str.CA Rosetti 26;Bdul Carol I 57-Topoloveni-str.Maximilian Popovici 56 sau online,https://www.magiun-sonimpex.ro/magazin-online.
“Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie, de la echipa noastră minunată până la clienții fideli care ne apreciază produsele! La mulți ani plini de succes și noi provocări, pentru că povestea Sonimpex Topoloveni nu se oprește aici!”
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
XTB - Rezultatele Anului 2024 și Perspectivele pentru 2025
XTB, unul dintre cei mai importanți brokeri din Europa, a încheiat anul 2024 cu rezultate financiare impresionante, consolidându-și poziția în industria fintech. Creșterea spectaculoasă a numărului de clienți, expansiunea portofoliului de produse și inovațiile tehnologice au fost factorii cheie ai acestui succes. Performanțe Record în 2024 XTB a atras 498.400 de clienți noi (+59,8% față de 2023), atingând un total de 1,36 milioane de utilizatori. Performanțele financiare reflectă această creștere:
Soluțiile ATEN pentru managementul serverelor SCADA și automatizarea proceselor Downstream
București, 24 februarie 2025 – ATEN International, lider global în furnizarea de soluții de conectivitate și management KVM și AV/IT, oferă o gamă variată de soluții pentru administrarea serverelor SCADA, controlul la distanță al infrastructurii IT și optimizarea proceselor prin soluții de conectivitate AV/IT. Eficiența operațională și securitatea în infrastructurile critice depind în mare parte de soluțiile avansate de monitorizare și automatizare. Soluțiile ATEN permit monitorizarea și controlul parametrilor esențiali, asigurând continuitatea operațională, reducerea erorilor umane și creșterea productivității. Automatizarea proceselor și monitorizarea SCADA sunt esențiale pentru menținerea standardelor de siguranță și efic
Calculator termopane Salamander
Când utilizați un calculator termopane Salamander pentru a estima prețul ferestrelor și ușilor din PVC, trebuie să țineți cont de mai mulți factori care influențează costul final și performanța produsului. Principalele aspecte de luat în considerare: 1. Dimensiunile ferestrelor și ușilor termopan - Introduceți dimensiunile exacte (lățime x înălțime) pentru a obține un preț realist. - O greșeală în măsurători poate duce la costuri suplimentare pentru ajustări ulterioare. 2. Tipul de profil termopane Salamander Salamander oferă mai multe variante de profile, fiecare cu caracteristici diferite: - Termopane Salamander Streamline 76 – Profil de 5 camere, eficiență termică bună. -
SGS a câștigat o importantă licitație UE pentru îmbunătățirea calității solului
SGS este încântată să anunțe că Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene și LUCAS Soils Survey, a atribuit companiei SGS un contract major, de 38 de luni, pentru efectuarea unor analize de laborator extinse legate de sănătatea și calitatea solului din întreaga Uniune Europeană. Sănătatea solului joacă un rol esențial în susținerea biodiversității, atenuarea schimbărilor climatice și agricultura sustenabilă. Contractul vizează abordarea degradării solului, o problemă presantă care afectează peste 60 % din terenurile UE, sprijinind în același timp obiectivele „European Green Deal” pentru o economie sustena
GastroPan 2025: Tehnologie, excelență și inovație în panificație, cofetărie și HoReCa
Cel mai important eveniment al industriei de panificație, cofetărie și HoReCa din România, GastroPan 2025, revine cu o ediție spectaculoasă! În perioada 27-29 martie 2025, profesioniștii din domeniu sunt invitați să descopere cele mai noi tehnologii, echipamente și ingrediente, dar și să participe la competiții care premiază excelența și inovația. Data 27-29 martie 2025
De la un maldăr de fier vechi la Locul I Mondial, 4 ani consecutiv
24 februarie, Dragobetele este ziua înființării societății Sonimpex Topoloveni,în anul 1993. În cei 32 de ani de activitate am trecut de la momente de bucurie la supărare, maxime. Până în anul 2001 am avut ca activitate de bază comerțul. Ca urmare a unor presiuni subiective am decis să trecem în zona producției; am fost " ajutați" de faptul că vechea conducere a fabricii din Topoloveni ne &i
De ce să alegi un boiler cu pompă de căldură?
Dacă vrei să reduci semnificativ consumul de energie și să ai apă caldă într-un mod eficient și sustenabil, un boiler cu pompă de căldură poate fi cea mai bună alegere. Acest sistem modern folosește energia din aerul înconjurător pentru a încălzi apa, ceea ce îl face de trei până la patru ori mai eficient decât un boiler electric clasic. Pe lângă faptul că îți scade facturile la electricitate, contribuie și la reducerea emisiilor de CO₂, fiind o soluție prietenoasă cu mediul. Dacă ești în căutarea unei alternative economice și independente față de gaz, merită să analizezi beneficiile unui astfel de sistem. Eficiență sporită - facturi mai mici
Tamplarie pvc
Când alegi un anumit tip de tamplarie pvc este important să iei în considerare mai mulți parametri tehnici care influențează performanța ferestrelor și ușilor termopan. Iată cei mai importanți parametri ai tâmplăriei PVC: Profilul PVC Este structura principală a ferestrei și poate varia în funcție de grosime, numărul de camere și materialul folosit. Lățimea profilului – influențează izolarea termică:
Peste 15 ani de inovație medicală și grijă constantă pentru sănătatea pacienților la Elytis Iași
Elytis din Iași sărbătorește cu mândrie 15 ani de activitate continuă, un parcurs remarcabil ce a consolidat spitalul ca lider în domeniul serviciilor medicale din regiunea Moldovei. De-a lungul acestor ani, spitalul a demonstrat o implicare constantă în îmbunătățirea calității actului medical și a serviciilor oferite pacienților, punând pe primul loc siguranța și confortul acestora. De ce Spitalul Elytis Iasi? În cei 15 ani de activitate, Elytis a devenit un simbol al excelenței în domeniul medi
Riscurile și avantajele amniocentezei: ce trebuie să știi înainte de a decide
Amniocenteza este o procedură invazivă utilizată în medicina prenatală pentru diagnosticarea unor anomalii genetice și cromozomiale la făt. Deși este considerată o investigație importantă în sarcina cu risc crescut, această procedură vine cu atât beneficii, cât și riscuri. Decizia de a efectua o amniocenteză necesită o înțelegere clară a implicațiilor acesteia. În continuare, vom explora avantajele și riscurile amniocentezei, precum și factorii de luat în considerare înainte de a opta pentru această procedură. Ce este amniocenteza și când este recomandată?
27 februarie 2024 – Ziua Carierei Feroviare: Conectăm viitorii ingineri cu liderii din industria feroviară
Viitorul infrastructurii feroviare depinde de noile generații de ingineri CFDP. Carieră Feroviară în România (CFiR) și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri-UTCB, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare și al Asociației Inginerilor Feroviari din România, în parteneriat media cu
Cum să alegi tacâmurile perfecte pentru bucătăria ta
Dacă îți place să impresionezi musafirii cu o masă aranjată impecabil și apreciezi detaliile de bun gust în bucătărie, în rândurile următoare îți vom arăta cum să bifezi ambele puncte cu brio, alegând tacâmurile potrivite pentru bucătăria ta. Caracteristici tacâmuri Materialul din care sunt fabricate tacâmurile îți comunică un lucru foarte important: cât timp le vei putea folosi, bucurându-te de aspectul din primele zile. În rândurile următ
Cum Îți Pot Afecta Medicamentele Dantura Fără Să Fii Conștient
De multe ori, ne concentrăm asupra efectelor pozitive ale medicamentelor pe care le folosim pentru a ne trata diverse afecțiuni. Totuși, relația dintre medicamente și sănătatea orală este adesea subestimată. Fie că vorbim despre analgezice, antibiotice sau medicamente pentru afecțiuni cronice, fiecare dintre acestea poate avea un impact semnificativ asupra danturii tale. Este crucial să înțelegi cum aceste substanțe pot influența nu doar starea generală de sănătate, dar și sănătatea orală. Articolul acesta își propune să exploreze efectele secundare ale medicamentelor asupra danturii, să identifice categoriile de medicamente care pot cauza probleme dentare, precum și să ofere soluții eficiente pentru a menține sănătatea orală în timp ce urmezi un tratament medical. Efectele secundare ale medicamentelor asupra danturii Medicamentele pot provoca o serie de efecte secundare, din
Rulouri exterioare aluminiu
Rulourile exterioare din aluminiu sunt o soluție populară pentru protecția ferestrelor, oferind multiple beneficii, printre care izolare termică, fonică și securitate îmbunătățită. Pot di diferite tipuri de rulouri exterioare aluminiu, ele pot fi acționate manual, electric sau prin sisteme inteligente automatizate. Avantajele rulourilor exterioare din aluminiu: Izolare termică – Reduc pierderile de căldură iarna și păstrează răcoarea vara. Izolare fonică – Diminuează zgomotul e
Avantajele unei case de vânzare în suburbii față de oraș: perspectiva Timișoarei
Descoperirea locuinței ideale este un pas esențial în viața fiecăruia, iar alegerea dintre a trăi în oraș sau în suburbii poate influența semnificativ calitatea vieții. În contextul agitației și aglomerației urbane din Timișoara, o casă situată în suburbii poate oferi numeroase avantaje demne de luat în considerare. În acest articol, vom explora beneficiile unei case de vânzare în suburbii comparativ cu locuințele din centrul orașului, analizând aspecte precum liniștea, spațiul mai generos, și comunitatea autentică. Află de ce tot mai mulți oameni aleg să cumpere case de
Păstură de albine vs. polen: ce alegi pentru dieta ta?
Între numeroasele produse apicole care au captat atenția iubitorilor de sănătate, păstura de albine și polenul sunt adesea comparate și discutate. Fiecare dintre ele are beneficii unice care pot îmbunătăți starea de bine și pot aduce un plus de energie în viața ta de zi cu zi. Dar cum alegi între păstură și polen? Acest articol își propune să exploreze diferențele esențiale dintre cele două, beneficiile specifice pe care le aduc și cum să le integrezi cel mai bine în dieta ta zilnică. Descoperă ce se potrivește mai bine nevoilor tale și cum poți maximiza avantajele acestor produse apicole naturale.
Andreea Remeţan, noua voce de la Radio Impuls!
Din 3 martie, Radio Impuls va îmbrăca haine de primăvară şi îşi va suprinde publicul cu o identitate mult mai puternică, cu emisiuni noi şi voci cunoscute din lumea undelor radio. Radio Impuls devine astfel o voce mai intensă în peisajul media, Mainscream Radio, un radio CHR (n.r. Contemporary Hit Radio) cu cele mai actuale şi îndrăgite hituri, cu dialoguri îndrăzneţe şi abordări inedite, îmbogăţit cu umor relaxat şi cele mai fresh perspective despre lume şi viaţă, astfel încât să "nu te poţi abţine" să-l asculţi la orice oră, în fiecare zi! Andreea Remeţan este noua voce de la Radio Impu
Soluții ibml disponibile acum în România prin MGT EDUCATIONAL
Într-o eră în care eficiența proceselor și automatizarea fluxurilor de lucru sunt esențiale pentru succesul oricărei organizații, digitalizarea documentelor devine o prioritate strategică. Parteneriatul dintre MGT EDUCATIONAL și ibml aduce pe piața din România unele dintre cele mai avansate tehnologii de scanare și gestionare a documentelor, menite să sprijine companiile în transformarea digitală. Despre ibml – Lider global în scanare și captare inteligentă a datelor Fondată în 1992 în Irondale, Alabama
Controlere compacte și eficiente pentru instalații centralizate cu mai multe uși
București, 20 februarie 2025 – Axis Communications lansează două controlere de rețea pentru acces, oferind control complet pentru până la opt uși. Cu alimentare integrată pentru încuietori, aceste controlere all-in-one simplifică instalarea și reduc complexitatea. AXIS A1710-B permite controlul a până la patru uși, cu suport pentru opt cititoare OSDP și opt încuietori, în timp ce AXIS A1810-B poate gestiona până la opt uși, oferind compatibilitate cu 16 cititoare OSDP și 16 încuietori. Aceste dispozitive compacte, d
SGS a obținut un rating de 5 stele din partea BRCGS pentru leadershipul excepțional în domeniul siguranței alimentare
Compania SGS a obținut un prestigios rating de 5 stele din partea BRCGS, autoritate globală în domeniul standardelor de calitate și siguranță alimentară. Această realizare excepțională evidențiază angajamentul SGS în ceea ce privește excelența, serviciile pentru clienți, inovarea și îmbunătățirea continuă în industria alimentară. Ratingul de 5 stele recunoaște dedicarea SGS în menținerea celor mai înalte standarde de siguranță alimentară, calitate a produselor și eficiență operațională. Recunoașterea întărește totodat