CSR Overview 2018 – o retrospectivă despre responsabilitatea socială și practicile de sustenabilitate în România

De Moş Nicolae faptele bune au prioritate! Așadar, pe 6 decembrie BusinessMark a organizat conferința CSR Overview, care a avut loc la Hotel Intercontinental. Credem că responsabilitatea socială și folosirea unor practici sustenabile sunt doi factori foarte importanți în prezent, de aceea am pus față în față specialiști CSR, organizații și ONG-uri pentru a discuta care sunt trendurile, în ce direcție se îndreaptă acțiunile de CSR și cum putem aduce un impact social puternic cu fiecare inițiativă adoptată.
Conferinţa a început alături de Alex Bratu - Country Manager JYSK România & Bulgaria care a vorbit despre proiectele de responsabilitate socială desfăşurate în acest an şi care sunt cauzele pe care le susţine JYSK. Printre iniţiativele enumerate, Alex a menţionat susţinerea proiectului pilot Servicii Comunitare pentru Copii implementat de UNICEF în 45 de comunități din județul Bacău, colaborarea cu Hope and Homes for Children, care presupune amenajarea caselor de tip familial HHC JYSK în totalitate cu mobilier şi decoraţiuni JYSK – au fost inaugurate şase case de tip familial în acest proiect. Din aceeaşi categorie face parte şi proiectul mobilarea Centrului de resurse și referință în autism Micul Prinț Bistrița. În egală măsură, strategia de CSR JYSK îşi îndreaptă atenţia şi către mediul înconjurător: ‘Alături de Inițiativa Plantăm fapte bune în România am plantat Pădurea JYSK la Șotânga, în județul Dâmbovița. Acțiunile de plantare au avut loc în noiembrie 2017 și noiembrie 2018. Am plantat până acum 30.000 de puieți pe o suprafață de 16 hectare, iar în primăvară vom ajunge la o suprafață de 20 de hectare. De altfel, în 2007 am devenit sponsor principal al sportivilor paralimpici din România din 14 discipline (400.000 lei pentru condiţii mai bune de antrenament, echipamente mai performante şi posibilitatea de a participa la competiţii internaţionale de amploare) – susţinem sportivii paralimpici din 7 ţări: Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, România, Republica Cehă şi Slovacia. De asemenea, din 2018 am devenit principalul sponsor al Asociaţiei Salvamont Victoria (50.000 lei pentru dotarea asociaţiei cu echipament necesar desfăşurării activităţii sale).’
Următorul speaker, Dana Dobrescu - Corporate & Government Affairs Manager, Mondelez România ni s-a alăturat abordând perspectivele sustenabilităţii în 2019. ‘Sustenabilitatea devine o normă, iar trendurile par să se îndrepte către: consum etic, sustenabilitate la raft, sănătate şi well-being, branduri etice, transabilitate completă, atenţie acordată economiei circulare şi plasticului, zero waste şi risipa alimentară, tehnologie şi start-upuri, parteneriate, transparenţă. Sunt din ce în ce mai mulţi consumatori care aşteptă mai degrabă ca acţiunile să vină din partea companiilor, şi atunci îşi mută încrederea dinspre guverne către companii. Pun capital social în spatele organizațiilor responsabile şi atunci guvernele se simt ameninţate şi pentru a reechilibra balanţa, acestea acţionează – prin protejarea interesului naţional, practicarea de taxe, astfel încât să pară nişte guverne mai morale. Avem de exemplu, un proiect de lege prin care se solicită taxarea băuturilor răcoritoare pentru conţinutul de zahăr pe care îl au. În ceea ce priveşte sustenabilitatea la raft, din ce în ce mai multe companii îşi vor menţiona pe etichete faptul că produsele lor sunt fabricate în mod responsabil.’ Dana atrage atenţia asupra rolului ONG-urilor: ‘Presiunea ONG-urilor continuă să fie mare şi e bine astfel. Doar aşa putem face ca astfel de iniţiative să ia viaţă. Desigur, facem foarte mult advocacy prin care încercăm să schimbăm sistemul, fiind un efort dintre cele mai dificile de până acum.’
Ni s-a alăturat Oana Ciobanu - HR & CSR Manager, UP ROMANIA care a adus în discuţie conceptul parteneriatului în acţiunile de CSR: ‘A face bine şi a face binele este o responsabilitate a tuturor, doar unindu-ne forţele putem ajunge să schimbăm lucrurile pe vertical. Dincolo de politicile de CSR, un comportament responsabil presupune stabilirea şi comunicarea internă a politicii de responsabilitate socială, propuneri de acţiuni, proiecte, cauze sau susţinerea de ONG-uri, animarea internă, recompensarea şi promovarea bunelor practici şi a iniţiativelor personale.’ Dintre exemplele de inițiative pe care UP România le practică, Oana a amintit câteva acţiuni: implicarea angajaţilor în acţiuni şi evenimente deja devenite ‘tradiţionale’ – Târgul de fapte bune, Crosul Casiopeea, susţinerea cauzelor din cadrul Bucharest Marathon; încurajarea comportamentului responsabil în situații diverse, cum ar fi reciclarea selectivă, reducerea consumului de resurse, concursuri și promovarea acțiunilor - best practices.’
Oana Dumitriu - Director, Fundaţia Ringier a vorbit în încheierea primei sesiuni de discuţii despre importanţa unei strategii de CSR într-o companie, despre avantajele unei companii care investeşte în CSR, precum şi despre reacţiile consumatorilor la acţiunile de CSR ale companiilor: ‘În ultimul an 63% din populația adultă urbană a făcut cel puțin o donație în bani către una din categoriile: ONG; biserică; grădiniţă sau şcoală; spital, centru medical; persoane/familii aflate în dificultate. În cadrul populației urbane adulte avem un total de 4.8 milioane donatori. 17% dintre donatori declară că donează constant unei organizații (Donează de mai mulți ani sau au donat de mai multe ori în ultimul an. În ceea ce piveşte topul motivelor pentru a face o donaţie lucrurile arată cam aşa:’
Cea de-a doua sesiune a discuţiilor a început alături de Mădălina Dicu - Global Corporate Citizenship, HONEYWELL România care a vorbit despre focusul companiei din care face parte şi anume, educaţia tehnologică: ‘Cuvântul cheie pentru noi la nivel global este parteneriatul şi ne îndreptăm atenţia în special către educaţia de tip tehnologic, deoarece atunci când vrem să angajăm tineri absolvenţi, aşteptările noastre sunt acelea de a şti să facă lucruri. Aşadar, am lansat proiectele iTech Skills and Challenge,
Honeywell Technology Laboratories – laboratoare cu tehnologie de ultimă oră care vrem să devină platforme în care profesorii şi studenţii să facă practică, unde învaţă despre industria 4.0, IoT etc., TeChallenge, Honeywell Leadership Challenge Academy, Honeywell Educators at Space Academy. Ne dorim să implicăm cât mai mult angajaţi în astfel de proiecte, din ce în ce mai mulţi dintre ei devin voluntari care vor să predea la clase sau să vorbească despre parcursul lor profesional.’
A urmat Camelia Dragomirescu - Coatings Group Marketing Director, POLICOLOR-ORGACHIM alături de care am avut surpriza de a redescoperi Policolor, mai precis reîntoarcerea către autenticitate şi susţinerea artei urbane: ‘Creăm valoare din vopsea, susţinem arta urbană şi siguranţa şi vorbim despre implicare în viaţa comunităţii. De ce am ales să ne implicăm în susţinerea artei? Pentru a înţelege ce înseamnă un proiect artistic şi ce înseamnă să înţelegi valoarea artistică, să respectăm întotdeauna actul artistic şi obiectivul de final. Și desigur, pentru a da mai departe aceste valori, către comunitate. Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, campania de responsabilitate socială a Policolor, Culorile României, a continuat și în 2018 cu noi proiecte, cele mai multe din zona culturală – artă urbană și contemporană: de exemplu, colaborarea cu Sibiu International Street ART Festival a continuat și anul acesta cu scopul transformării unei părți de oraș într-o galerie de artă stradală.’
Alexandru Lăpușan - CEO & Co-Founding Partner, ZITEC a fost următorul speaker alături de care am vorbit despre campania #cei1024, desfășurată și organizată de Zitec împreună cu Centru de Transfuzii București. Inițiativa a avut deja 6 acțiuni de donare de sânge la birou în ultimii 2 ani şi, împreună cu echipa mobilă de la Centrul de Transfuzii vor să invite şi alte companii din Bucureşti şi din ţară să organizeze astfel de activităţi la birou, pentru a asigura necesarul de sânge din spitale cu eforturi minime şi beneficii pentru donatori. Până în momentul de față, campania a acoperit următoarele județe: Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Olt, București, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman. Au participat 34 de companii, 2.913 donatori, s-au donat 1.310 l de sânge cu ajutorul cărora au fost salvate 8.739 de vieți.
Despre football social responsability a vorbit Constantin Florin Șari - CSR & Good Governance Manager, FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL: ‘În 2015 FRF a adoptat Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România, iar câteva dintre obiective au cuprins creșterea substanțială a numărului de practicanți și de persoane implicate în fenomenul fotbalistic – fotbal pentru toți, dar și creșterea importanței proiectelor de CSR în activitățile FRF. Strategia de combatere a discriminării prin fotbal a fost realizată cu contribuția a peste 10 parteneri interni și internaționali, are 3 paliere de intervenție: educație, prevenție, incluziune, monitorizare și sancționare, discurs public, racordează FRF la realitățile europene privitoare la combaterea discriminării prin fotbal. În ceea ce privește strategia de responsabilitate socială, aceasta a fost adoptată în 2017 și are la bază valori precum: respectul pentru demnitatea umană, solidaritate, meritocrație, dragoste pentru fotbal, nu rasismului, nu violenței, nu xenofobiei, nu discursului instigator la ură - combaterea discriminării, a discursului instigator la ură, rasismului și xenofobiei; combaterea violenței domestice; reconstrucția comunitară. De exemplu, cel mai vechi program neîntrerupt de responsabilitate socială pe are îl avem este turneul de fotbal cu 14 echipe de adulți și 8 echipe de copii (în 2019 și 4 echipe feminine) din cadrul minorităților naționale. Scopul turneului este combaterea discriminării etnice, a rasismului și xenofobiei, fiind realizat în colaborare cu Departamentul pentru Relații interetnice.’
În încheiere, Bogan Ivănel - CEO, CODE FOR ROMANIA a vorbit despre valorile acțiunilor de CSR: ‘O acțiune de CSR nu este un act filantropic sau un instrument de marketing. Filantropia rezolvă o problemă, nu o cauză, iar inițiativele de CSR ar trebui să se focuseze pe niște motive, nu pe niște ajutoare punctuale, deoarece la mijloc sunt obiective de schimbare socială și putem defini, desigur acțiunile de CSR ca fiind investiții în infrastructură. Noi, de exemplu, la Code For Romania avem săptămânal conferințe prin telefon cu potențiali parteneri, investitori, doar pentru a ne cunoaște, pentru a descoperi dacă avem aceeași viziune și valori și dacă pe termn lung putem dezvolta colaborări care să aducă un impact social.’
Partenerii evenimentului: JYSK, Mondelez România, Up Romania, AVIS, Biroul de Traduceri Champollion, Cofetăriile Tip Top, Rent for Comfort.
Radio-ul oficial al evenimentului: Europa FM.
Eveniment organizat cu susținerea: CCIFER, NRCC, BRCC, BCCBR, Zelist Monitor.
Parteneri media: AGERPRES, Administratie.ro, Global Manager, Curierul Național, Moneybuzz, DeBizz, FEMEI IN AFACERI, Financial Market, Gazeta de stiri, Financiarul.ro, aktual24.ro, New Money, Spatiul Construit, PR Box, Rbe Connect, PRwave, Jurnalul de Afaceri, Business24, Ziare.com, IQads, SMARK, 1asig.ro, Social Media Romania, Monitorul de Făgăraș, Cargo Magazin, Portal Management, InfoOradea, Inturda.ro, Manager Express, Ziarul Clujean, MATEK, Piata Trade Services, Green Report, CSR Media, România Responsabilă, Transilvania Business, Antreprenor în România.
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Cum poti rezolva o problema de concurenta neloiala?
Anvelope de vară vs. all season: când merită cu adevărat să faci schimbarea
Poză de Shane West pe Pexels.com Alegerea dintre anvelope de vară și anvelope all season nu ține doar de comoditate sau de preț. Contează unde conduci, câți kilometri faci pe an, cât de des ieși din oraș și ce aștepți de la mașină în situații-limită. Pentru un șofer care circulă aproape exclusiv urban, un set all season de calitate poate fi suficient. Pentru cine face drumuri lungi, merge des pe autostradă sau conduce în zone cu veri foarte calde, anvelopele de vară pot aduce un plus clar de siguranță și stabilitate. Diferențele apar din construcția anvelopei, din compoziția cauci
Ghidul suprem pentru hârtia de copiator: tipuri și utilizări
Sursa foto: Pexels.com Pentru orice instituție sau firmă, hârtia joacă un rol esențial în activitățile zilnice. Chiar dacă poate părea un simplu consumabil, alegerea tipului potrivit de hârtie de copiator poate face diferența în calitatea documentelor, economiile realizate și eficiența proceselor de imprimare. Acest articol își propune să-ți ofere o privire de ansamblu asupra diversității hârtiilor de copiator disponibile pe piață, evidențiind caracteristicile fiecărui tip și utilizările lor specifice. Citește mai departe și des
Surprize pentru nași: cum transformi aniversarea lor într-o amintire de neuitat
Fotografie de www.kaboompics.com pe Pexels.com Planificarea aniversării căsniciei nașilor tăi poate părea o provocare, dar cu puțină creativitate și atenție la detalii poți transforma această ocazie într-un moment cu adevărat special. Fie că alegi să organizezi o întâlnire intimă sau o petrecere surpriză, fiecare detaliu contează în pregătirea unei zile memorabile. Acest articol îți oferă idei originale și soluții practice pentru o aniversare reușită, de la alegerea temei potrivite până la ca
Cum poți sprijini dezvoltarea muzicală a copilului tău acasă
Sursa foto: Pexels.com Educația muzicală a celui mic poate începe chiar acasă, fără bugete uriașe sau instrumente scumpe. Tot ce îți trebuie este un mediu vesel, plin de ritm și multă susținere. În acest articol, îți propunem câteva metode simple și practice prin care să-i cultivi pasiunea pentru muzică – fie că abia descoperă clapele pianului, fie că exersează deja de ceva timp. Descoperă cum poți transforma studiul muzical într-o activitate zilnică firească, relaxantă și distractivă. Citește în continuare pentru a afla strategii creative care chiar funcționează!
Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, pe fondul creșterii prețurilor la vânzare
Chiriile medii ajung la aproape 600 de euro în București Cele mai mari scumpiri la chiriile din Capitală - Sectorul 5: +14% la garsoniere și +8% la apartamentele cu trei camere Scăderi de prețuri în Sectorul 1 la trei camere (-8%) și în Sectorul 5 la două camere (-7%) Cele mai ridicate chirii din București se găsesc în Sectoarele 1 și 2 Chiriile se mențin la niveluri ridicate în marile orașe din România, ajungând la aproximativ 594 de euro pe lună în B
Piața cafelei de specialitate din România în 2026: de la cafenele artizanale la automatele de vending
Fotografie de la Wajahat Raja pe Unsplash.com Până nu demult, ideea de cafea de specialitate era aproape exclusiv asociată cu espresso bar-uri artizanale, barista competiționali și consumatori urbani foarte educați în domeniul cafelei. În 2026 însă, dinamica pieței din România arată diferit: creșterea nu mai vine doar din HoReCa premium, ci dintr-un segment mult mai puțin vizibil - operatorii de vending, spațiile de birouri și infrastructura B2B de consum zilnic. În acest context, un distribuitor B2B local, Coffeepoint.ro, observ
Endava și Tyl by NatWest colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de servicii de plată dedicate comercianților
Endava și Tyl by NatWest colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de servicii de plată dedicate comercianților București, 04 iunie 2026 - Endava, furnizorul global de servicii de transformare digitală, a cărui abordare AI-native combină tehnologia de ultimă generație cu expertiza aprofundată în industrie, a încheiat un parteneriat cu Tyl by NatWest, divizia de plăți comerciale a NatWest Group, pentru a susține dezvoltarea și extinderea ofertei sale de servicii.
Top 5 centre medicale unde poți trata afecțiunile umărului
Patologia umărului este una dintre cele mai complexe arii ale ortopediei moderne, iar tratamentul corect depinde de un diagnostic precis și de acces la tehnici chirurgicale avansate. În București, alegerea centrului medical face diferența între o recuperare completă și o limitare funcțională pe termen lung. Indiferent dacă vorbim despre o ruptura de tendon la umar, o instabilitate articulară sau o capsulită retractilă, pacientul are nevoie de un specialist c
A fost scos la licitație proiectul Top10.ro, construit în jurul unui domeniu premium înregistrat în anul 1996
Proiectul Top10.ro este disponibil pentru preluare, oferind unei companii, agenții digitale, publicații online, rețele de afiliere sau unui antreprenor interesat posibilitatea de a construi mai departe pe baza unui nume de domeniu cu o vechime de 30 de ani. Top10.ro este un proiect digital construit în jurul unui nume scurt, clar, memorabil și ușor de asociat cu ideea de clasament, comparație, selecție și recomandare. Înregistrat în 1996, numele are o vechime semnificativă în spațiul online românesc și poate reprezenta o bază solidă pentru dezvoltarea unei platforme editoriale, comerciale sau tehnologice. Deși proiectul nu este, în a
Hisense lansează gama de aparate de aer condiționat 2026, creată pentru confort inteligent în orice anotimp
Cu un portofoliu nou, care depășește funcțiile convenționale de răcire, Hisense prezintă gama de aparate de aer condiționat pentru 2026, concepută pentru performanță în orice anotimp și în diferite condiții climatice. Caracteristici avansate, precum distribuția inteligentă a aerului, aportul de aer proaspăt și tehnologia Full DC Inverter, oferă o experiență completă de confort inteligent, de la răcire și încălzire până la menținerea unui aer mai proaspăt în interior.
Upscale Business, firma de consultanță strategică fondată în țările din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), care pune în legătura capitalul din regiunea Golfului cu piețele europene, își lansează operațiunile în România
Comunicat de presă 4 iunie 2026 Fondată de Farah Chahine, firma de tip boutique aduce peste 15 ani de experiență internațională în hospitality, dezvoltare de branduri, consultanță investițională și transformare digitală bazată pe AI pe una dintre cele mai dinamice piețe de lifestyle din E
RAFINOR raportează o creștere de peste 100% a cifrei de afaceri și estimează continuarea traiectoriei ascendente în 2026
Compania românească RAFINOR a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare care confirmă ritmul accelerat de dezvoltare și consolidarea poziției sale pe piața prelucrării metalelor prețioase. Compania a înregistrat o evoluție semnificativă a principalilor indicatori financiari, susținută de extinderea activității, creșterea numărului de parteneri și interesul tot mai ridicat pentru produsele sale. În 2025, cifra de afaceri RAFINOR s-a dublat comparativ cu anul precedent, marcând o creștere de 100%, în timp ce profitul net a crescut cu aproximativ 70% față de 2024. Evoluția reflectă atât consolid
Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată - construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului - ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită
AUSTRIACARD HOLDINGS lansează colecția Stellar Metal Card, redefinind viitorul plăților premium
AUSTRIACARD HOLDINGS anunță lansarea noii sale colecții de carduri metalice, Stellar Metal Card Collection, în cadrul evenimentului Money20/20 Europe, desfășurat la Amsterdam, Olanda. Colecția cuprinde cinci produse dezvoltate cu o atenție deosebită la detalii și inginerie, care stabilesc un nou standard în industria globală de plăți, pentru experiențele de plată premium, îmbinând măiestria execuției, tehnologia de ultimă generație și posibilități nelimitate de personalizare.
Veste bună pentru proprietarii din Maramureș, Cluj și Mureș: pavaje livrate la poartă, direct de la fabrică
Pentru un proprietar care plănuiește să paveze aleea, curtea sau parcarea, una dintre primele întrebări practice este: „de unde aduc pavajul și cine mi-l livrează?" Sigicom, producător român de prefabricate din beton cu sediul în Bistrița, a clarificat recent zona în care asigură livrarea directă de pavaje din beton vibropresat: județele Maramureș, Cluj și Mureș. Decizia ține de logistică și de proximitate. Fabrica din Bistrița se află la distanțe rezonabile de Baia Mare, Cluj-Napoca și Târgu Mureș, iar rutele scurte permit echi
Cum verifici o firmă înainte să semnezi un contract: ghid de due diligence
Orice colaborare de afaceri pornește de la încredere. Problema este că încrederea, în mediul comercial, nu se acordă pe cuvânt, ci pe baza unor verificări concrete. Înainte să semnezi un contract, să acorzi un termen de plată sau să livrezi marfă pe credit, merită să afli cu cine ai, de fapt, de-a face. Acest proces de verificare poartă numele de due diligence și poate face diferența între un parteneriat profitabil și o pierdere financiară greu de recuperat. Cum verifici o firmă înainte să semnezi un contract: ghid de due diligence Orice colaborare de afaceri pornește de la încredere. Problema este că încrederea, în mediul comercial, nu se acordă pe cuvânt, ci pe b
Dust Busters - Curățenia Zilnică vs. Curățenia Generală
Menținerea unui spațiu curat și ordonat este esențială pentru bunăstarea noastră fizică și mentală. Totuși, mulți oameni se întreabă care este diferența dintre curățenia zilnică și curățenia generală și cum să le organizeze eficient. Răspunsul constă în înțelegerea scopului, frecvenței și a efortului necesar pentru fiecare tip de curățenie, iar alegerea corectă a serviciilor profesionale poate simplifica semnificativ acest proces. Curățenia zilnică reprezintă setul de activități rapide și repetitive pe care le efectuăm în fiecare zi pentru a menține casa ordonată și igiena de bază. Acestea nu necesită echipament special sau timp îndelungat, ci mai degrabă o rutină bine stabilită. Activitățile principale includ strângerea și organizarea lucrurilor in locurile lor respective, ștergerea prafulu
„Gaițele” și „Antiportret de familie”, la final de iunie în București
„Gaițele și „Antiportret de familie”, două comedii, una clasică, alta contemporană, vor fi găzduite pe scena mare a Teatrului Național București la final de iunie. „Gaițele” 22 iunie, ora 20:00 – București, spectacol găzduit de TNB, Sala „Ion Caramitru” Patru actrițe deosebite în cele patru roluri principale feminine: Maia Morgenstern (o Aneta Duduleanu teribil de credibilă, cu accente comice puternice, dar neîngroșate), Carmen Tănase (o Zoia de excepție, simpatică, dar și cu forță de expresie scenică), Virginia Rog
Este alegerea potrivită pentru tine un curs limba germană online, de la Lingua Transcript?
Interesul pentru limba germană a crescut foarte mult în ultimii ani, iar motivele sunt cât se poate de clare: oportunități mai bune de angajare, studii în străinătate sau pur și simplu dorința de a evolua. În acest context, întrebarea devine firească: merită să alegi un curs limba germană online de la Lingua Transcript? Dacă analizăm atent oferta de pe Lingua Transcript, observăm că nu este vorba doar despre lecții clasice, ci despre un sistem de învățare bine structurat, adaptat cerințelor actuale. De ce să alegi varianta de curs

















