Atacul la târgul de Crăciun de la Magdeburg: Parchetul cere închisoare pe viață pentru inculpatul saudit
Parchetul general a cerut joi o condamnarea la închisoare pe viață la procesul psihiatrului saudit care a intrat cu mașina în mulțime la târgul de Crăciun din Magdeburg, în Germania, omorând șase persoane și rănind peste 300 în decembrie 2024, relatează AFP.
Actul comis de acuzat, care depășește 'orice dimensiune inteligibilă uman', a fost 'pregătit îndelungat și cu grijă', a afirmat procurorul Matthias Bottcher după șapte luni de proces.
El a cerut o condamnare la închisoare pe viață, însoțită de o pedeapsă de siguranță și de recunoaștere a gravității speciale a faptei, ceea ce complică eliberarea condiționată dincolo de 15 ani.
Refugiat cu un parcurs atipic, Taleb Jawad al-Abdulmohsen, un psihiatru de peste 50 de ani, a recunoscut în cursul procesului că a plănuit un atac. El a negat în schimb că a lovit intenționat trecători cu mașina, printre alte declarații confuze și impregnate de teorii complotiste.
Potrivit procurorului Bottcher, mobilul ar fi constat într-un conflict între suspect și o asociație pentru refugiați din Koln, împotriva căreia pierduse un proces civil.
Acuzatul încerca 'să se răzbune' pentru acest eșec și pentru o serie de plângeri penale cărora nu li s-a dat curs și voia 's continue să atragă atenția publicului și a media', a afirmat reprezentantul parchetului.
Pledoariile părților civile și cel al apărării urmează să se desfășoare de-a lungul mai multor audiențe și se așteaptă să dureze mai multe zile.
Data anunțării verdictului nu a fost încă fixată.
Atentatul său cu mașină capcană în plină perioadă de sărbători a inflamat dezbaterea în jurul imigrației și al securității, în contextul în care Germania se afla în plină campanie pentru alegeri legislative și după mai multe atacuri cu cuțitul dintre care unele au fost comise de străini.
Procesul, organizat chiar la Magdeburg, a necesitat construcția unei imense săli de audieri, o structură ușoară provizorie care poate găzdui sute de persoane.
Suferința îndurată încă în prezent de familiile victimelor este 'aproape indescriptibilă', a subliniat Matthias Bottcher.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Un mort și 16 răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride de la Berlin
Poliția germană a emis duminică un aviz de căutare pentru un bărbat în vârstă de 21 de ani, suspectat că, sâmbătă seară, a intrat cu un vehicul în mulțime la Gay Pride de la Berlin, omorând cel puțin o persoană și rănind alte 16 persoane, și că ar avea legături cu grupuri islamiste, relatează AFP.
Germania: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă
Doi ocupanți ai unui avion de mici dimensiuni au murit sâmbătă după ce aparatul s-a prăbușit peste acoperișul unei case în nord-vestul Germaniei, a anunțat poliția, relatează agențiile dpa și AFP. Avionul ușor s-a prăbușit sâmbătă dimineață într-o zonă rezidențială din localitatea Ganderkesee, în apropierea orașul
Pană de curent extinsă în Georgia, a doua zi consecutiv
Georgia a suferit sâmbătă dimineață o pană de curent, care a afectat capitala Tbilisi și mai multe regiuni ale țării, relatează agenția EFE. O situație similară a survenit în ziua precedentă și a afectat întreaga țară din Caucaz, fiind soluționată în aproximativ 4-5 ore. Din cauza penei de curent de s&aci
Spania: Un bărbat arestat sub suspiciunea că a fost la originea unuia dintre incendiile din apropierea Madridului
Un bărbat a fost arestat vineri în Spania fiind suspectat că a declanșat incendiul din Avila, care a mistuit 9.000 de hectare în regiunea Castilia și Leon, după ce a folosit utilaje agricole într-o zonă unde acest lucru era strict interzis, a anunțat Garda Civilă, au consemnat AFP și Reuters. În afară de respectivul băr
Circa 150 de migranți au traversat ilegal Canalul Mânecii la bordul unei singure ambarcațiuni, un nou record (oficial)
Circa 150 de migranți au traversat joi ilegal Canalul Mânecii la bordul unei singure ambarcațiuni, un nou record, potrivit unui oficial local din serviciul francez de salvare pe mare (SNSM), care remarcă utilizarea de bărci din ce în ce mai lungi, transmite vineri AFP. Stația SNSM din Berck-sur-Mer (Pas-de-Calais) a intervenit joi,
Italia/ Legitimă apărare: Un bărbat rănește grav un spărgător est-european care încerca să-i jefuiască locuința
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a înjunghiat și a rănit grav vineri un hoț mascat pe care l-a surprins spărgându-i locuința din Ramacca, în Sicilia. Spărgătorul, originar din Europa de Est, a încercat să fugă, dar a fost prins rapid de carabinieri, relatează ANSA. În incidentul din cursul dimineții de
UNESCO include în regim de urgență două situri din Liban și Cisiordania pe lista patrimoniului mondial în pericol
Castelele din regiunea Jabal Amel din Liban și situl arheologic Sebastia din Cisiordania ocupată au fost incluse în regim de urgență vineri atât pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cât și pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, a anunțat organizația ONU, relatează AFP. Cele cinci castele sunt situate în regiunea Jabal
VIDEO SUA: Un hidroavion s-a prăbușit în statul Washington, toate cele 11 persoane aflate la bord au supraviețuit
Garda de Coastă a SUA a anunțat joi că un hidroavion al companiei Kenmore Air din statul Washington, cu 11 persoane la bord, a efectuat o aterizare de urgență în apropierea insulei Sucia, înainte de a lua foc, însă toți cei aflați în avion au fost găsiți în viață după o operațiune de salvare, relatează vineri Reuters. <ifram
VIDEO Incendii în Spania: 3.500 de persoane evacuate dintr-o localitate aflată la 60 km de Madrid
Cei 3.500 de locuitori ai unei comune aflate la 60 km de Madrid au fost evacuați preventiv joi din cauza avansului unui incendiu de pădure, au anunțat serviciile de salvare, relatează AFP. Serviciile de salvare din regiunea Madrid au anunțat într-un mesaj pe X că au trimis un mesaj de alertă populației din Aldea del Fresno pentru 'ev
Poliția germană l-a arestat pe bărbatul care a comis o crimă într-o bancă din Regensburg
Poliția germană a arestat joi un bărbat de 20 de ani care l-a înjunghiat mortal pe un alt bărbat într-o filială a unei bănci din orașul Regensburg, într-un incident care inițial a provocat temeri privind o luare de ostatici, relatează dpa. Forțele speciale l-au reținut pe atacator în interiorul băncii la circa trei ore
Un atacator a ucis cu cuțitul un bărbat într-o bancă din Germania
Un atacator a ucis joi cu cuțitul un bărbat într-o bancă din orașul Regensburg, în landul german Bavaria, a declarat agenției dpa o purtătoare de cuvânt a poliției. La fața locului au sosit forțe speciale, iar zona a fost izolată. Conform primelor relatări, atacatorul luase ostatici în interiorul băncii;
Albania: Tunuri cu apă împotriva protestatarilor care demonstrau la Tirana față de un proiect imobiliar al familiei Trump
Poliția albaneză a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva protestatarilor care au încercat joi dimineață să se apropie de clădirea Parlamentului de la Tirana pentru a protesta împotriva unui proiect turistic în care este implicată familia Trump și pentru a cere demisia premierului Edi Rama, relatează AFP. Începâ
Valurile de caniculă și lipsa precipitațiilor agravează seceta în Europa
Valurile succesive de caniculă și precipitațiile sub media sezonului au dus la exacerbarea secetei în Europa, au afirmat joi oamenii de știință, potrivit DPA. Vara 2026 în Europa este ''o criză complexă, cauzată de deficite prelungite de precipitații și de căldura extremă'', a afirmat World Weather Attribution (WWA), un grup de oame
UNICEF: Peste 23 de milioane de copii riscă să ajungă în sărăcie din cauza efectelor economice ale conflictului din Orientul Mijlociu
Până la sfârșitul acestui an, alte 23,4 milioane de copii ar putea ajunge în situație de sărăcie monetară, pe fondul efectelor economice generate de conflictul din Orientul Mijlociu și de perturbările din transportul maritim, arată o nouă analiză UNICEF, făcută publică joi. Potrivit raportului 'Impactul războiului din Orientul Mijlociu as
82 de decese din cauza ploilor torențiale și a inundațiilor în India, Pakistan și Afganistan
Cel puțin 82 de persoane și-au pierdut viața în urma ploilor torențiale produse în nord-estul Indiei, în Pakistan și Afganistan săptămâna aceasta, pe fondul inundațiilor care au provocat pagube însemnate fermelor, infrastructurii și serviciilor publice, informează joi Reuters. Cel puțin 10 persoane au murit în statul Assam d













