logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cutremur: UE mobilizează peste 1.180 de salvatori în Turcia prin Mecanismul de protecţie civilă

Image

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade care a zdruncinat Turcia şi Siria luni dimineaţă, a ucis deja mii de oameni, iar multe persoane sunt încă blocate sub moloz.

După activarea mecanismului de protecţie civilă al UE la cererea Turciei, 19 state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania), împreună cu Albania şi Muntenegru, au oferit echipe în colaborare cu Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE şi cu autorităţile turce, informează marţi Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

25 de echipe de căutare şi salvare se îndreaptă către zonele cele mai afectate din Turcia pentru a-i ajuta pe primii agenţi de intervenţie de pe teren; 11 dintre aceste echipe au ajuns deja. În plus, 2 echipe medicale au fost trimise prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE pentru a le oferi asistenţă medicală de urgenţă persoanelor afectate. În total, ţările europene au oferit 1.185 de salvatori şi 79 de câini de căutare. Aceste numere ar putea continua să crească.

Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE a constituit, de asemenea, o echipă de protecţie civilă a UE formată din experţi din 11 state membre, care au fost trimişi imediat în Turcia pentru a sprijini operaţiunile.

În Siria, UE este în contact cu partenerii săi umanitari de la faţa locului şi finanţează organizaţii umanitare care desfăşoară operaţiuni de căutare şi salvare, oferind totodată sprijin care constă în apă şi instalaţii sanitare şi distribuind pături şi articole de igienă în zonele afectate. De asemenea, aceştia evaluează nivelul daunelor şi al nevoilor din Siria în urma cutremurului de luni pentru a-şi adapta răspunsul.

UE ia în considerare toate opţiunile viabile de mobilizare a unor resurse suplimentare în interiorul Siriei, în sprijinul populaţiilor afectate. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Aproximativ 13,5 milioane de persoane din Turcia, afectate de cutremurele de luni

 

Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a ajuns la aproape 4.900 de morţi şi riscă să crească

 

VIDEO LIVE UPDATE Mii de morţi şi răniţi în Turcia şi Siria în urma unei serii de seisme 

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie