Coronavirus: Pfizer amână pentru marţi livrarea următoarei tranşe de vaccinuri în opt ţări europene
Compania farmaceutică Pfizer a comunicat unui număr de opt ţări europene că amână pentru marţi livrarea următoarei tranşe de vaccinuri anti-COVID-19 prevăzută să ajungă luni, 28 decembrie, invocând probleme logistice, a informat luni Ministerul Sănătăţii spaniol, citat de EFE.
În afară de Spania, agenţia EFE nu menţionează care sunt celelalte şapte ţări europene în care vaccinul Pfizer va ajunge cu o zi întârziere.
Într-un comunicat, guvernul spaniol a explicat luni dimineaţa că Pfizer Spania a informat că ''se amână de luni pe marţi livrarea către Spania a tranşei de vaccinuri aferente''.
La rândul său, Ministerului Sănătăţii de la Madrid a transmis că Pfizer Spania a notificat instituţia printr-un comunicat că ''tocmai în noaptea aceasta (noaptea de duminică spre luni - n.r.) a fost informată de fabrica sa din Puurs (Belgia) despre întârzierea livrărilor către opt ţări europene, inclusiv Spania, din cauza unor probleme în procesul de transport şi livrare''.
Potrivit comunicatului Pfizer, ''situaţia este deja rezolvată'', însă ''următoarea livrare de vaccinuri va fi amânată cu câteva ore şi va ajunge în Spania marţi, 29 decembrie, pentru a se putea continua vaccinarea pe întreg teritoriul naţional''. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Noi doze de vaccin anti-COVID-19 vor sosi în România în 29 şi 30 decembrie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.