Panică la bordul unui avion pe un aeroport din Moscova: Opt răniţi în timpul evacuării
Opt pasageri au fost răniţi în timpul evacuării de urgenţă din cauza fumului care a umplut cabina unui avion Boeing-747, care urma să plece vineri devreme de la Moscova spre Erevan (capital Armeniei), de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea capitalei ruse, citat de agenţia de presă TASS.
Pasagerii au fost cuprinşi de panică şi s-au îmbulzit să iasă din avion. 'Opt persoane au fost rănite în timpul evacuării cu ajutorul unor topogane gonflabile', a indicat responsabilul menţionat, adăugând că doi dintre răniţi au fost spitalizaţi.
O altă sursă din cadrul serviciului de urgenţă a declarat pentru TASS că niciuna dintre persoanele care au avut de suferit în cursul evacuării nu a fost diagnosticată cu răni grave.
'Nu sunt copii printre răniţi. Majoritatea s-a ales cu zgârieturi şi vânătăi. O persoană a fost spitalizată cu o gleznă dislocată, iar o altă din cauza unei urgenţe hipertensive', potrivit acesteia.
'În timp ce avionul Boeing-747, cu destinaţia Erevan, rula pe pistă înainte de decolare, echipajul a semnalat fum la bordul aparatului de zbor', a explicat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Moscovei. Piloţii au anulat decolarea, iar pasagerii au fost evacuaţi şi conduşi la aeroport.
Potrivit echipelor de intervenţie, la bordul zborului Nordwind Airlines erau 187 de persoane. Cu toate acestea, serviciul de presă al Aeroportului Şeremetievo a declarat că la bordul avionului se aflau 173 pasageri şi 6 membri ai echipajului. Toţi au fost duşi la Terminalul F al aeroportului, unde au primit o masă caldă şi asistenţa necesară.
Echipele de intervenţie, mobilizate la locul incidentului, susţin că nu au descoperit niciun semn de incendiu sau de fum la bordul avionului. Cu toate acestea, un alt avion a fost pregătit pentru cursa spre Erevan, care urmează să decoleze la 04:40, ora Moscovei.
Rosaviaţia, organismul de supraveghere a aviaţiei civile ruse, a declarat că decizia comandantului de bord de a întrerupe decolarea a fost justificată.
'Pentru a investiga cauzele şi circumstanţele acestui incident aerian, Rosaviaţia a înfiinţat o comisie specială, care şi-a început deja activitatea', potrivit instituţiei.
O sursă din aviaţia civilă rusă a declarat pentru TASS că avionul trecuse toate verificările necesare înainte de zbor şi a fost considerat pregătit pentru efectuarea cursei, adaugând că, în prezent, echipa de experţi încearcă să identifice originea fumului apărut la bordul aparatului.
Unele media ruse scriu că fumul a fost provocat de pătrunderea unor fluide într-unul din sistemele avionului. Ulterior, site-ul companiei aeriene NordWind, operatorul avionului implicat în incident, a postat o informaţie că echipajul Boeing 737 a decis evacuarea pasagerilor din cauza unui miros ciudat la bordul aeronavei. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t