Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP.
Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o serie de delicte, mergând de la lovituri cu picioarele date pe stradă unor suporteri ai echipei Maccabi Tel Aviv, până la incitare la violenţă în grupuri de discuţie în online.
Tribunalul a pronunţat pedepse de şase luni, zece săptămâni şi o lună de închisoare, precum şi o pedeapsă de 100 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Sefa Ö, 32 de ani, a primit cea mai aspră pedeapsă, pentru că a urmărit, împins şi lovit mai mulţi suporteri israelieni, printre care un om care deja era întins pe pământ, potrivit unor imagini difuzate în timpul audierii.
Judecătoarea a afirmat că în general persoanele declarate vinovate de astfel de infracţiuni sunt condamnate la munci în folosul comunităţii, "însă tribunalul estimează că, dată fiind gravitatea infracţiunii şi contextul în care a fost comisă aceasta, este potrivită o pedeapsă cu închisoarea".
În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, suporteri ai clubului israelian au fost urmăriţi şi bătuţi pe stradă în Amsterdam, în marja unui meci de fotbal împotriva echipei locale Ajax. Cinci persoane au fost spitalizate pentru perioade de timp scurte.
Imaginile cu aceste violenţe au făcut înconjurul lumii şi au suscitat o reacţie furioasă din partea Israelului.
Tensiunile erau aprinse înainte de meciul de fotbal. Potrivit poliţiei, sloganuri anti-arabi fuseseră scandate de suporteri israelieni, care vandalizaseră de asemenea un taxi şi incendiaseră un drapel palestinian.
Poliţia a declarat că anchetează asupra cel puţin 45 de persoane în legătură cu violenţele, printre care suporteri ai Maccabi acuzaţi de comportamente provocatoare.
Procesul unui alt suspect, originar din Fâşia Gaza, a fost amânat pentru o dată încă neprecizată, pentru ca el să poată face obiectul unei evaluări psihologice, a anunţat parchetul.
Acest bărbat de 22 de ani este judecat pentru tentativă de omucidere involuntară, cea mai gravă acuzaţie în acest dosar.
Alţi şase suspecţi urmează să compară ulterior. Trei dintre ei sunt minori şi audierile se vor desfăşura în spatele uşilor închise.AGERPRS/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.