VIDEO The Weeknd a impresionat la gala Super Bowl cu un show marcat de lumini strălucitoare şi dansatori cu chipuri bandajate

Cântăreţul canadian The Weeknd a transpus straniul univers vizual al celui mai recent album al său în show-ul pe care l-a susţinut duminică seară la Super Bowl, marcat de lumini strălucitoare care amintesc de neoanele din Las Vegas şi de o trupă alcătuită din peste 100 de dansatori ale căror chipuri erau acoperite de bandaje, cu ocazia tradiţionalului concert organizat în pauza finalei campionatului de fotbal american, informează AFP.
Starul canadian, al cărui nume real este Abel Tesfaye, a investit 7 milioane de dolari din fonduri personale pentru "a face din acest spectacol din pauza finalei acele lucruri pe care le avea în minte", a declarat managerul artistului, Wassim Slaiby, pentru revista Billboard.
Rezultatul a fost unul dintre cel mai spectaculoase show-uri din istoria galei Super Bowl prin prisma utilizării spaţiului, a imaginilor video şi a camerelor de luat vederi. Prestaţia cântăreţului canadian a fost în mod clar orientată mai degrabă spre telespectatori, decât spre fanii prezenţi pe Raymond James Stadium din Tampa, al căror număr a fost redus (25.000 în comparaţie cu un public obişnuit de 65.000 de persoane) din cauza pandemiei de COVID-19.
Predecesorii cântăreţului canadian, printre care s-au aflat nume sonore din industria muzicală, precum Michael Jackson, Prince şi Beyonce, au pus în scenă spectacole sub forma unor mini-concerte gigantice, însă The Weeknd, în vârstă de 30 de ani, a făcut din acest show o secvenţă muzicală cu o sofisticare estetică ieşită din comun, demnă de un videoclip.
The Weeknd şi-a început spectacolul într-un decor care a reamintit de videoclipul piesei sale "Blinding Lights", cu decoruri asemănătoare unor clădiri, neoane strălucitoare şi automobilul decapotabil pe care îl conducea în acel clip, suspendat în aer.
Pornind din înaltul unei tribune, artistul canadian a fost acompaniat de un cor alcătuit din aproape 100 de cântăreţi-dansatori îmbrăcaţi în robe de inspiraţie religioasă, care amintesc de muzica gospel. Decorul tribunei s-a deschis apoi chiar în mijloc, pentru a îl dezvălui spectatorilor pe cântăreţ, prezentat într-un halou luminos.
Autorul celui mai ascultat cântec pe platforma Spotify în 2020 ("Blinding Lights") a înlănţuit apoi piesele din repertoriul său, din care nu au lipsit şi alte cântece mai vechi, nu doar cele incluse pe cel mai recent opus al său, albumul conceptual "After Hours", lansat în martie 2020. The Weeknd a interpretat fragmente din piese care i-au adus celebritatea, precum "Starboy", "Can't Feel My Face" şi "I Feel It Coming".
În perfect control şi părând că se adresează întotdeauna camerelor de filmat, The Weeknd, pasionat de muzica anilor '80, a interpretat şi o baladă, "Earned it", acompaniat de o orchestră simfonică.
Purtând tradiţionala lui vestă roşie, cravată şi cămaşă neagră, The Weeknd a dansat non-stop pe piesele sale ritmate pe o scenă uriaşă, înainte de a dispărea într-un labirint de neoane strălucitoare şi, apoi, de a coborî pe peluză pentru finalul spectacolului său.
Foto: (c) CJ GUNTHER/EPA
Odată ajuns pe gazon, starul canadian a interpretat piesa "Blinding Lights", înconjurat de peste 100 de dansatori îmbrăcaţi la fel ca el şi ale căror chipuri erau acoperite de bandaje. Acele benzi faciale din pânză albă fac parte din universul vizual al albumului "After Hours" şi au fost purtate chiar de artistul canadian în timpul uneia dintre apariţiile sale publice.
Ele fac trimitere la cultura aspectului fizic, care se bazează de multe ori şi pe chirurgia estetică. În videoclipul piesei "Save Your Tears", The Weeknd a apărut cu chipul machiat şi cu implanturi prostetice, pentru a sugera telespectatorilor că a făcut o astfel de operaţie, ceea ce nu a fost însă cazul în realitate.
Show-ul s-a încheiat cu un foc de artificii deasupra stadionului, tradiţionalul punct culminant al spectacolului muzical organizat în pauza finalei campionatului de fotbal american. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma
VIDEO Premiile Cesar 2025: Lungmetrajul 'Emilia Perez', desemnat cel mai bun film
Lungmetrajul 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a câștigat premiul Cesar la categoria 'cel mai bun film', vineri seară, la cea de-a 50-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează postul de televiziune Canal+ pe contul său de pe rețeaua de socializare X.