FILME&ACTORI Shyamalan revine pe ecrane cu ''Glass'', o continuare a peliculelor ''Unbreakable'' şi ''Split''

La aproape 20 de ani de la lansarea ''Unbreakable'' şi la doi ani după ''Split'', regizorul şi producătorul american M. Night Shyamalan reuneşte personajele din cele două lumi ficţionale în noua sa peliculă ''Glass'', un film cu supereroi maliţioşi şi inteligenţi, în antiteză cu blockbuster-urile din universul Marvel care dictează ritmul filmelor contemporane de acţiune, notează AFP.
''Glass'', care va avea premiera în România la 18 ianuarie potrivit site-ului IMDb, îl readuce în prim-plan pe David Dunn (interpretat de Bruce Willis), protagonistul din ''Unbreakable''. În acest film lansat în anul 2000, Dunn descoperă că este înzestrat cu puteri neobişnuite după un accident de tren din care doar el scapă nevătămat. Pe lângă forţa fizică ieşită din comun, eroul află că poate anticipa evenimente dezastruoase.
Dunn îşi acceptă vocaţia şi devine justiţiar, sub atenta supraveghere a lui Elijah Price (Samuel L. Jackson), un colecţionar de benzi desenate cu super-eroi, înzestrat cu o inteligenţă machiavelică. În cele din urmă, se dovedeşte că Price este ''Mr. Glass'' (Domnul Sticlă) - o referinţă la boala ''oaselor de sticlă'' de care suferă personajul - cel mai mare inamic al lui Dunn.
În ''Split'', Kevin Wendell Crumb (interpretat de James McAvoy), care suferă de tulburarea de identitate disociativă, sechestrează trei adolescente pentru a le oferi ''Bestiei'', una dintre cele 24 de personalităţi ale sale.
Doar una dintre victime supravieţuieşte, iar Crumb reuşeşte să scape de poliţia care se află pe urmele sale. În ultima scenă din film, apare un bărbat care urmăreşte la televizorul unui bar o ştire despre Crumb. Este David Dunn.
Într-o manieră ingenioasă şi surprinzătoare, ''Glass'' constituie epilogul trilogiei şi oferă fanilor o continuare a întâmplărilor din ''Unbreakable''.
"De la început am gândit seria ca o trilogie. După 'Unbreakable' însă, am traversat o perioadă de fragilitate emoţională, de îndoieli. Am decis să nu fac imediat o continuare", a relatat M. Night Shyamalan pentru AFP.
"Voiam să fac ceva şi mai întunecat şi straniu. Dar îmi dădeam seama că aşteptările erau altele. Au fost lansate apoi filmele cu personaje din universul Marvel. Sunt în spiritul vremurilor şi au revoluţionat divertismentul cinematografic", a mai spus regizorul.
Arta suspansului
În cea de-a treia parte a seriei, Dunn îi dă de urmă lui Crumb, care răpise alte adolescente. După o confruntare violentă, eroii sunt reţinuţi şi internaţi într-o instituţie psihiatrică. Aici intră sub supravegherea doctoriţei Staple (Sarah Paulson), specializată în tratarea pacienţilor care cred că au puteri de supereroi. Un alt pacient, aflat de mult timp în spital, suferă de aceeaşi patologie: Elijah Price, supranumit ''Glass''.
Sunt cu adevărat Dunn, Crumb şi Glass supereroi? Aceasta este întrebarea pe care o lansează Shyamalan, un maestru al răsturnărilor de situaţie.
Răspunsul este oferit în epilogul filmului, unde tensiunea dramatică este creată prin suspans, tehnică pe care cineastul a folosit-o încă de la debut, în descendenţa unor cineaşti precum Alfred Hitchcock sau Steven Spielberg, cu care a fost deseori comparat.
După începuturile promiţătoare cu ''The Sixth Sense'' (1999), ''Unbreakable'' (2000) şi ''Signs'' (2002), Shyamalan a realizat câteva blockbuster-uri neconvingătoare cu ''After Earth'' (2013) sau "The Last Airbender" (2010), pierzând încrederea studiourilor.
Regizorul a revenit cu ''The Visit'' (2015), un horror cu buget redus, produs cu 5 milioane de dolari, pentru realizarea căruia şi-a ipotecat locuinţa, şi care a generat încasări de 100 de milioane de dolari. A urmat ''Split'', care a costat 8 milioane de dolari, şi a avut încasări de aproape 300 de milioane. Forţat de împrejurări, regizorul de 48 de ani a reuşit să-şi repună în funcţiune maşinăria de idei şi să redevină magicianul de la începuturi.
Beneficiind de un buget mai generos pentru ''Glass'' (20 de milioane de dolari), Shyamalan confirmă că-şi va păstra aceeaşi stare de spirit de la debuturi: "Îmi spun mereu: 'uite, acesta ar putea fi ultimul tău film'. Totul se hotărăşte din faza de scenariu, atunci când încep să-mi aştern gândurile pe hârtie. Dacă ceea ce scriu este cu adevărat valoros, mă pot gândi la viitor într-un mod optimist. Acum este vorba despre un alt thriller şi despre un serial pentru Apple, care îşi va lansa un canal de streaming". AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO TOP CINEMA Filmul 'How to Train Your Dragon' s-a menținut în fruntea box-office-ului nord-american
Lungmetrajul 'How to Train Your Dragon', un remake live-action al popularului film de animație omonim din 2010, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american, după ce a obținut încasări de 37 de milioane de dolari în cel de-al doilea weekend al său de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit datelo
Tom Cruise va primi un Oscar onorific
Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia marți, pentru întreaga sa carieră bogată, în cursul căreia distincția supremă i-a scăpat întotdeauna, relatează AFP. Actorul în vârstă de 62 de ani, care a încheiat recent saga 'Misiune: Impo
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H