Maramureş: 40.000 de lei, furaţi din locuinţa unor bătrâni în timp ce erau plecaţi de acasă
Poliţiştii cercetează furtul unei sume de 40.000 de lei din locuinţa unor oameni în vârstă din satul Copalnic Deal, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Anca Pop. "La faţa locului, poliţiştii au identificat apelanta la numărul 112, o femeie de 79 ani din Copalnic
Prahova: Monumente distruse în Cimitirul Evreiesc din Ploieşti; dosar penal pentru profanare de morminte
Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse. Potrivit datelor comunicate, duminică, AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că
Timiş: 10 adulţi şi 12 copii, migranţi asiatici, au traversat Dunărea ilegal, din Serbia, cu o barcă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Porţile de Fier II au depistat 22 de cetăţeni din Irak şi Afganistan, dintre care 12 copii, care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în Romania din Serbia. Aceştia au fost reperaţi de poliţiştii de frontieră români în zona pădurii Criv
Stelian Ion: Ne asumăm ferm eforturi fără precedent în combaterea corupţiei
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a participat la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, context în care a afirmat că sunt asumate "ferm" eforturi "fără precedent" în combaterea corupţiei. "Am susţinut o alocuţiune la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU pe tema luptei împotriva corupţiei
Bode: Corpul de control al ministrului a constatat o serie de deficienţe la IPJ Sălaj
Un număr de 49 de ofiţeri şi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj vor primi drepturile salariale câştigate în instanţă şi cinci angajaţi vor fi cercetaţi disciplinar, potrivit măsurilor stabilite în urma unor verificări efectuate de corpul de control al ministrului de Interne la IPJ Sălaj. Ministr
DIICOT: Cinci persoane reţinute pentru furturi de aparate GPS şi alte materiale agricole pe teritoriul Franţei
Cinci persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în urma unui ordin european de anchetă emis de către Tribunalul Judiciar Rennes, fiind acuzate de mai multe furturi pe teritoriul Franţei. Potrivit unui comunicat al DIICOT, joi, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei
PICCJ: Firma Global Industrii Water, trimisă în judecată pentru infracţiuni privind regimul deşeurilor periculoase
Doi administratori ai Global Industrii Water SRL au fost trimişi în judecată, alături de această firmă, de procurorii Parchetului General, într-un dosar privind nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase. Potrivit unui comunicat al PICC
Caraş-Severin: Cei doi fraţi din satul Globurău au plecat de acasă după ce ar fi fost bătuţi de tatăl lor
Cei doi fraţi, cu vârste de 3 şi 5 ani, din satul Globurău, comuna Mehadia, care au plecat miercuri seara de acasă şi au fost
Botoşani: Poliţiştii de la Serviciul Rutier, arestaţi preventiv pentru corupţie, contestă decizia Tribunalului Suceava
Cei opt poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, care au fost arestaţi preventiv, joi seară, în baza unor propuneri făcute de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au contestat decizia Tribunalului Suceava, potrivit portalului instanţelor de judecată -
Botoşani: Opt poliţişti de la Serviciul Rutier, arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie
Opt dintre cei zece poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani care au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie au fost arestaţi preventiv, potrivit portalului instanţelor de judecată. Tribunalul Suceava a emis, joi seară,
Stelian Ion: Intensificarea luptei anticorupţie şi consolidarea independenţei sistemului judiciar - printre reformele incluse în PNRR
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat joi că intensificarea luptei împotriva corupţiei şi consolidarea independenţei sistemului judiciar prin îmbunătăţirea accesului la justiţie se numără printre reformele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). "Una din cele 9 reforme majore incluse în
Mureş: Tânăr reţinut de poliţişti după ce a agresat sexual trei femei, pe stradă
Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut, joi, de poliţişti după ce trei femei au reclamat, în cursul lunii mai, că au fost agresate sexual de către acesta, în timp ce se aflau pe stradă, pe raza municipiului Târgu Mureş. "Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au identificat un tânăr bănuit
Botoşani: Conducerea IPJ se delimitează de faptele de corupţie ale poliţiştilor de la Serviciul Rutier
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a transmis, joi, că se delimitează de comportamentul poliţiştilor de la Serviciul Poliţiei Rutiere anchetaţi de procurorii Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar de corupţie. Oficialii IPJ au transmis un comunicat de presă prin care arată că au luat toate măsurile pentru ca activitatea Pol
Timiş: Percheziţii la societatea Colterm într-un dosar de delapidare şi fals (surse)
Poliţiştii fac percheziţii, joi, la societatea de termoficare Colterm, subordonată Primăriei municipiului Timişoara, într-un dosar de delapidare şi infracţiuni de fals. Surse apropiate anchetei au precizat că este un dosar mai vechi, iar ancheta este coordonata de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Recent, so
Botoşani: DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea a 11 persoane implicate în corupţia de la Poliţia Rutieră
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a 11 persoane, dintre car

