Procurorii DNA au trimis în judecată trei angajați ai Primăriei Bacău, între care și administratorul public
Trei angajați ai Primăriei Bacău, între care și administratorul public al orașului, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și participație improprie la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau in
Claudiu Sandu (CSM): Procurorii sunt singurii care pot să-i prindă pe judecători cu televizorul în brațe
Procurorul CSM Claudiu Sandu susține că majoritatea judecătorilor din Consiliu 'continuă filosofia începută în guvernarea Dragnea', făcând referire la decizia prin care a fost restricționat accesul procurorilor la aplicația care gestionează dosarele în instanțe. Claudiu Sandu lasă să se înțeleagă că judecătorii se tem de p
DGPMB: Șapte tineri, cu vârste între 16 și 25 de ani, reținuți după o încăierare într-o sală de forță
Șapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, după o încăierare care a avut loc într-o sală de fitness din Sectorul 6 al Capitalei. 'Joi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 25 Poliție au reținut șapte tineri, cu vârste cuprin
Avocata PNL se lăuda că are contacte la nivel ''înalt'': Eu sunt conectată și la mafie și la miniștri (stenograme)
Avocata Adriana Georgescu, arestată preventiv pentru trafic de influență, se lăuda în discuțiile cu un investigator sub acoperire că este conectată la ''mafie'' și la miniștri, invocând în repetate rânduri numele președintelui Nicușor Dan și al premierului Ilie Bolojan, conform stenogramelor din referatul DNA.
Avocata acuzată de trafic de influență se folosea de numele lui Ciucu să ceară bani în campania electorală (stenograme)
Avocata Adriana Georgescu, membru al PNL, se lăuda în discuțiile cu un martor cu identitate protejată că are relații la oameni politici și se folosea de numele lui Ciprian Ciucu pentru a cere bani în timpul campaniei electorale pentru alegerile la Primăria Capitalei, potrivit unor stenograme din dosarul în care este cercetată pentru trafic de influe
Gorj: Amenzi de peste 100.000 de lei, aplicate de jandarmii montani anul trecut
Jandarmii montani au aplicat, pe parcusul anului trecut, amenzi în valoare de peste 100.000 de lei în județul Gorj, majoritatea dintre acestea fiind în domeniul silvic. Potrivit șefului Serviciului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Gorj, Bogdan Măroiu, în responsabili
Galați: Femeia care și-a omorât fetița de 9 ani în bătaie, condamnată definitiv la peste 28 de ani de închisoare
Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondate, apelurile formulate împotriva sentinței pronunțate de Tribunal în dosarul femeii din Galați care și-a supus fetița în vârstă de 9 ani unor acte repetate de violență extremă, aceasta fiind bătută, abuzată și arsă cu un aprinzător de aragaz, fapte în urma cărora minora a decedat.
Arad: Doi italieni care închiriau mașini de lux și le vindeau apoi în țara lor, reținuți
Doi italieni care ar fi închiriat mașini de lux de la firme din Arad, pentru ca apoi să le ducă în țara lor pentru a fi vândute, au fost reținuți de polițiști, iar cercetările continuă pentru identificarea mai multor complici români. Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au declarat vin
Jandarmeria București: 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 19.000 de lei, la meciul FCSB - Fenerbahce SK
Jandarmii bucureșteni au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 19.000 de lei, după meciul de fotbal dintre FCSB și Fenerbahce SK, disputat joi. '
Gorj: Patru cadre medicale puse sub control judiciar în urma a peste 40 de percheziții în județ
Cele șase persoane reținute în urma perchezițiilor efectuate într-un dosar de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals au fost puse sub control judiciar, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, procurorul Lucian Brâncuș.
Decizie așteptată la Curtea de Apel București în cazul cererii de suspendare din funcție a doi judecători de la CCR
Curtea de Apel București are programată, pentru vineri, pronunțarea unei decizii pe cererea depusă de o avocată AUR privind suspendarea din funcție a doi judecători de la Curtea Constituțională - Mihai Busuioc și Dacian Cosmin Dragoș. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu este magistratul din acest caz, ea fiind cea care a respins, săptămâna tr
DGPMB: O persoană cercetată pentru că ar fi încheiat antecontracte pentru apartamente deja vândute a fost arestată
Un bărbat - mandatar al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate intermedieri imobiliare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru că ar fi încheiat antecontracte pentru apartamente pentru care făcuseră deja obiectul unor demersuri de vânzare către alte persoane. Pentru administratorul firmei imobiliare, o femeie - a
Combaterea criminalității organizate - subiect discutat de Predoiu cu omologul luxemburghez
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut joi o videoconferință de lucru cu omologul luxemburghez, Leon Gloden, întâlnirea fiind dedicată consolidării cooperării în combaterea criminalității și dezvoltării mecanismelor comune de securitate. Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, în debutul întrevederii, Pred
Ziua Departamentului pentru Situații de Urgență/Predoiu: DSU este liantul care unește componentele sistemului de urgență
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) este liantul care unește toate componentele sistemului de urgență într-un efort comun, coerent și profesionist, a transmis joi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. 'În anul 2014, România a făcut un pas decisiv în modernizarea modului de gestionare a urgențelor, prin înfi
Avocata din PNL și falsul general SIE, arestați preventiv pentru trafic de influență
Curtea de Apel București a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membru PNL Sector 1, alături de un fals general SIE, Gheorghe Iscru, ambii fiind acuzați de trafic de influență, după ce au fost prinși în timp ce primeau 60.000 de euro, pentru intervenții în Justiție în favoarea unui om de afaceri care avea două dosar










